Documentarul în două părți Leaving Neverland este disponibil pe HBO GO

Documentarul în două părți Leaving Neverland explorează experiențele separate, dar paralele, a doi băieți, James „Jimmy” Safechuck, zece ani, și Wade Robson, șapte ani, ambii prieteni cu Michael Jackson. Filmul poate fi urmărit pe HBO GO. Premiera la HBO este pe 10 aprilie (prima parte).

Prin interviuri tulburătoare cu Safechuck, acum în vârstă de 37 de ani, și cu Robson, acum în vârstă de 41 de ani, precum și cu mamele, soțiile și frații lor, Leaving Neverland/Părăsind Neverland realizează portretul unui abuz continuu, explorând sentimentele complicate care i-au determinat pe ambii bărbați să-și confrunte propriile experiențe după ce, la rândul lor, au devenit tați de băieți.

James Safechuck, actor din Simi Vally, California

În 1986, când avea opt ani, a câștigat un rol într-o reclamă Pepsi, unde urma să apară alături de Jackson. Imediat cucerit de Safechuck, Jackson a devenit rapid un apropiat prieten de familie.

Wade Robson din Brisbane, Australia

A câștigat un concurs de dans în 1987. Copilului în vârstă de cinci ani i s-a oferit ocazia să-l întâlnească pe Jackson în culisele concertului susținut de acesta la Brisbane. În 1990, mama lui Robson, Joy, a luat legătura cu Jackson, care a invitat întreaga familie la el acasă un weekend.

Jackson a devenit cel mai de încredere prieten, mentor și confident, exprimându-și separat dragostea pentru ambii băieți, în timp ce i-a izolat lent de familiile lor.

Multe dintre amintirile lor cele mai importante din această perioadă sunt legate de vizitele la ranch-ul Neverland, proprietatea lui Jackson la nord de Santa Barbara. Ambii bărbați descriu modul în care locul era însuși visul unui copil: plin de jocuri, aventuri în parcul de distracții, animale exotice și o cantitate nesfârșită de bomboane și mâncare nesănătoasă.

Documentarul a avut premiera mondială în secțiunea Special Events a Festivalului de Film Sundance 2019.

Leaving Neverland/Părăsind Neverland a fost produs, regizat și filmat de Dan Reed; editorul filmului a fost Jules Cornell; producător asistent, Marguerite Gaudin; compozitor, Chad Hobson; producător muzical,Steve McLaughlin. Pentru HBO Documentary Films, producătorii executivi Nancy Abraham și Lisa Heller. Pentru Channel 4, producătorii Daniel Pearl, Tom Porter și Dorothy Byrne.