„DAMP JOURNAL in semi-dry season” marchează prima expoziție solo a artistei Sabina Tupan în România

ExpozițiaDAMP JOURNAL in semi-dry season” (ro: JURNALUL UMED în anotimpul semi-uscat), semnată de Sabina Tupan, va fi vernisată joi 16 mai, de la ora 18.00, la Papila Studio. Evenimentul marchează revenirea artistei pe scena culturală românească după 8 ani petrecuți în Marea Britanie, perioadă în care a expus la nivel internațional, în Londra, Moscova, Johannesburg și New Delhi.

În cadrul expoziției DAMP JOURNAL în semi-dry season veți putea vedea 13 picturi, 12 sculpturi, 30 de colaje/ desene precum și 8 scurt metraje experimentale.

Aș putea spune că titlul expoziției are funcționalitatea unui artist stament, în special noțiunea de jurnal” datorită elementului autobiografic ce inundă conținutul lucrărilor mele într-un mod destul invaziv, repetitiv și clișeic. Probabil acesta este motivul pentru care nu dețin un jurnal clasic, toată informația este ințial “digerată” și regurgitată” vizual pe diverse bucăți de hârtie găsite pe masă sau în ghiozdan- schița este apoi vărsată” într-un alt butoi de procese emoționale și creative iar rezultatul final reprezintă un sirop ultraconcentart. (Sabina Tupan)           

Teme precum ideologia feministă, anatomia/ sexualitatea feminină și surealismul teatral al vieții cotodiene se pot regăși în lucrările Sabinei. Acestea narează experiențe autobiografice prin intermediul unor instrumente neconvenționale de povestire folosind o estetică infantilă și experimentală; cu referire la natură translucentă, lichidă și dramatic-comică a gândirii existențiale.

Sabina a urmat cursurile unui Master în Arte Plastice la Universitatea Goldsmiths din Londra în perioada 2012- 2014 iar în 2012 a obținut diploma de licență de la Univeristy for the Creative arts din Canterbury, Marea Britanie. A participat la numeroase expoziții internaționale în urma cărora a obținut următoarele premii: Arta la intrare, Galeria Galateca, București (2018), Chelsea Arts Club Trust, Londra (2013) și Platform Graduate Award, Turner Contemporary, Margate (2012). Printre aceste expoziții se numără “Costumer experience”  la Centrul Național de Artă Contemporană din Moscova (Rusia), expoziția „Between democracies” desfășurată în orașul Johannesburg (Africa de Sud) și proiectul „Digital Silk Route” cu proiecții video prezetate în orașele New Delhi, Baroda și Bangalore (India).

Program “DAMP JOURNAL in semi-dry season

Vernisaj: 16 mai – 18.00

Expoziție: 17 mai – 2 iunie/ Marti-Duminică între 16.00 – 21:00 / Luni – închis

Adresa: Papila Studio, Complex Mario Plaza, intrarea comună Mega Image, Calea Dorobanți, nr 172, Subsol, sector 1, București. F