Pentru adevărații cinefili, filmul este ca o religie, regizorul este Creatorul, iar sala de cinema este templul în care povestea de pe ecran are misiunea de a ne transporta într-o lume alternativă, transfigurând realitatea înconjurătoare. Dar nu despre aceste paralele dintre film și religie va fi vorba în secțiunea tematică de la TIFF din acest an, ci despre acele filme care vorbesc frontal despre religie, credință și spiritualitate, multiplele lor fațete și ramificații socio-politice.
„Religia nu e decât una, chiar dacă există sute de versiuni ale ei”, spunea George Bernard Shaw, și sub umbrela acestei definiții generale intră și filmele propuse în programul special intitulat Ora de religie: nouă titluri recente și tot atâtea viziuni asupra unui subiect cum nu se poate mai fierbinte în contextul pe care-l trăim, care concurează pentru premiul FIPRESCI la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Secțiunea tematică este prezentată de E.ON.
Nevinovatul (The Inocent), scris și regizat de elvețianul Simon Jaquemet, vorbește despre fragilitatea convingerilor spirituale, testând perspectiva publicului cu povestea unei femei credincioase, mamă și soție tradițională. Viața ei este complet răscolită de apariția fostului iubit, pe care toată lumea îl credea mort după ce fusese închis multă vreme pentru crimă. Sistemul de valori al protagonistei începe să se clatine, exact ca percepția sa asupra realității.
Același lucru i se întâmplă lui Pablo în Tremur (Tremors, 2019), cel de-al doilea lungmetraj din cariera regizorului guatemalez Jayro Bustamante. Proaspăt lansat în secțiunea Panorama, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, drama primită cu entuziasm de critica internațională urmărește evenimentele declanșate, cu forța unui veritabil cutremur, de recunoașterea publică a orientării sale gay de către un tânăr tătic în comunitatea Evanghelistă din care face parte.
Relația complicată dintre sexualitate și convingeri religioase destabilizează existența tânărului soldat, fan Boy George, din Canari (Canary, r. Christiaan Olwagen), atunci când e chemat să-și satisfacă serviciul militar în corul bisericesc al Forțelor de apărare din Africa de Sud. O poveste de dragoste tipică, filmul vorbește despre identitate și acceptare într-o lume uniformă și opresivă.
Eroul provocatorului documentar M (2018) este actorul Menahem Lang (Kedma, Promised Land), al cărui talent muzical ascunde abuzurile sexuale repetate, suportate chiar în sânul comunității care îl adula în copilărie pentru vocea lui angelică. În imaginile de gherilă care au consacrat-o pe regizoarea Yolande Zauberman, publicul va urmări întoarcerea actorului în orașul natal Bnei Brak, capitala evreilor ultra-ortodocși. În 2018, filmul a fost distins cu Premiul special al juriului la Locarno.
Inclus în același an în competiția pentru Leopardul de aur, Menocchio, în regia lui Alberto Fasulo, evocă perioada întunecată a Inchiziției. Coproducția Italia-România urmărește șirul evenimentelor care au condus la arderea pe rug a unui bătrân morar acuzat de erezie.
Produsă cu participare românească (Digital Cube) este și drama romantică Un adăpost printre nori (A Shelter Among the Clouds), semnată de regizorul albanez Robert Budina. Pelicula vorbeşte despre coexistenţa religioasă dintre creștini și musulmani şi transmite un mesaj universal: cum am putea să-l iubim pe Dumnezeu dacă nu ne iubim între noi? Marius Panduru semnează imaginea filmului, iar coloana sonoră a fost realizată de Marius Lefterache.
Amuzant și șocant în egală măsură, Cler (Clergy), în regia lui Wojciech Smarzowski, a cucerit publicul cu povestea a trei preoți catolici care se întâlnesc anual la o dată fixă, din motive nu tocmai religioase, ci pentru a-și sărbători supraviețuirea. Filmul bazat pe fapte reale demască pedofilia, corupția și toate excesele clericilor polonezi și a stabilit recorduri de box-office fără precedent.
Dumnezeu există și numele lui e Petrunia (God Exists, Her Name is Petrunya), al cincilea lungmetraj al regizoarei macedonene Teona Strugar Mitevska, este o satiră balcanică delicioasă în care o femeie își revendică dreptul de a participa activ la un ritual religios dedicat exclusiv bărbaților. Filmul va fi ulterior distribuit în România de Bad Unicorn.
Relația de iubire dintre Anna și Petros devine o zonă de conflict în care spiritualul pare să înfrângă orice urmă de rațional. Recent mutat în Siberia, cuplul grecesc din Râul nemișcat (Still River, r. Angelos Frantzis) descoperă cu stupoare că urmează să aibă un copil, deși nu au făcut sex. A călcat ea strâmb, sunt ei victimele unei conspirații sau pur și simplu binecuvântați cu un miracol? Pe măsură ce bărbatul devine tot mai suspicios, sarcina-minune o va arunca pe tânără în brațele salvatoare ale credinței.
Juriul FIPRESCI care va stabili câștigătorul secțiunii tematice de la TIFF Ora de religie este compus din criticul de film Marta Balaga (Cineuropa), Martin Botha, profesor de film la Universitatea din Cape Town și autorul a 6 cărți și peste 200 de articole despre cinematografie, și Ayça Çiftçi, critic de film și profesor la Universitatea Șehir din Istanbul.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...