MEMORIA ARHIVELOR – Documentare de arhivă și dialoguri între cineaști și istorici în trei universități din București

În perioada 29 octombrie – 12 noiembrie 2019 se va desfășura, în trei universități din București, un nou proiect al Asociației One World Romania, intitulat „Memoria arhivelor”.

Conceput ca o extensie a preocupării de mai mulți ani a membrilor echipei pentru restituirea arhivelor documentare din patrimoniul național, concretizat până în prezent prin seria de proiecții și de DVD-uri „Sahia Vintage”, „Memoria arhivelor” propune spectatorilor filme documentare de arhivă descoperite de cinci cineaști contemporani în timpul cercetării pentru unele dintre proiectele lor cinematografice recente. Cineaștii care participă în acest proiect sunt Radu Jude, Ivana Mladenovic, Dana Bunescu, Raluca Durbacă și Ana Szel. Împreună cu istoricii Adrian Cioflâncă, Corina Doboș, Mihai Demetriade și Cristian Vasile, aceștia vor prezenta și vor contextualiza filmele documentare de arhivă pe care le-au selectat pentru program.

În acest fel, pe de o parte, vor fi recuperate o serie de documentare, unele dintre ele nedifuzate public din momentul apariției lor inițiale. Iar, pe de altă parte, sperăm că, prin faptul că au inspirat cineaști în realizarea unor opere cinematografice noi, proiectul va atrage atenția asupra importanței arhivelor de film pentru cultura contemporană.

Deoarece sâmbătă, 9 noiembrie, la Humanitas Cișmigiu va fi lansată platforma online Sahia Vintage, cele patru evenimente din seria „Memoria arhivelor” acompaniază și acest moment important.

Primul eveniment al seriei va avea loc marți, 29 octombrie, de la ora 19, în sala Albastră din UNATC „I.L.Caragiale” București, și propune publicului un calup de documentare de arhivă despre construirea Porților de Fier și inaugurarea acestora de către I.B. Tito și Nicolae Ceaușescu, din materialul utilizat în filmul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenovic. Ulterior proiecției, Ivana Mladenovic și Ana Szel vor dialoga cu istoricul Mihai Demetriade.

Intrarea la eveniment este liberă, pe baza unei înscrieri prealabile la adresa de mail festival@oneworld.ro.

„Una dintre sursele de referință ale scenariului autobiografic de ficțiune „Ivana cea Groaznică” a cărui acțiune este plasată în Kladovo, un orășel sârbesc de la granița cu România, o reprezintă istoria oficială a relațiilor româno-sârbe, așa cum rezultă din documentarele din anii ’60-’70. Personajele de pe ambele maluri ale Dunării și legăturile dintre ele, problemelele identitare ale Ivanei (o actriță din Serbia, care trăiește și lucrează în România) sunt înțelese în contextul mai larg al evoluției relațiilor de prietenie și vecinătate dintre cele două țări.
Materialele de arhivă au constituit inițial o sursă de inspirație pentru secvența finală a filmului, o ceremonie din cadrul Festivalului prieteniei româno-sârbe, în care protagonistei i se înmânează cheia orașului, gândită în cheie comică ca un re-enactment al ceremoniei oficiale de inaugurare a Hidrocentralei Porțile de Fier din 1972 la care au participat cei doi președinți, Ceaușescu și Tito.
În cadrul procesului de documentare am încercat să studiem comparativ imaginile de arhivă filmate în România și în Serbia începând cu vizitele oficiale bilaterale din 1963, cu un an înainte de începerea lucrărilor de construcție a Hidrocentralei Porțile de Fier I și urmărind cronologic modul în care a fost consemnată oficial cooperarea dintre cele două țări și diferențele istorice și politice care rezultă.”