Omul fără identitate – protagonistul One World Romania, ediția a 13-a

Ediția a 13-a a Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania se va desfășura între 20 și 29 martie, la București, și va prezenta, prin intermediul filmelor, al dezbaterilor și al evenimentelor organizate cu această ocazie, realități actuale din toate colțurile lumii.

Dacă ediția din 2019 aniversa cei 30 de ani împliniți de la evenimentele din 1989, cea din 2020 va pune sub lupă libertatea mentalităților, domeniu unde nu au loc revoluții, ci doar evoluții lente, măsurate în decenii, uneori chiar în secole. La acest nivel, nicio bătălie nu este câștigată definitiv, așa cum ne-o demonstrează resurgențele regulate ale rasismului, antisemitismului sau xenofobiei.

Afișul ediției, realizat de Maria Draghici, după un concept al autoarei și al directorului artistic al festivalului, Andrei Rus, ilustrează caracterul evaziv al țapului ispășitor, reprezentat de orice minoritate, în funcție de contextul social și istoric ce îl produce. În centrul său se află Omul fără o identitate clară în mentalul majorității, în același timp urban și rural – pe scurt, străinul, minoritarul, marginea, periferia și tot ceea ce nu e inclus în acea majoritate. El poate fi asociat, în funcție de context, la fel de bine cu o persoană de etnie romă, cu o persoană homosexuală, cu o persoană săracă sau cu un refugiat sau imigrant.

Fotografia pe baza căreia a fost construit vizualul a fost realizată cu intenția de a documenta performance-ul din 2008, „Cine este Andrei?”, al spreeagenten (Berlin, Germania), coordonat de Susanne Chrudina. Un alt document, mai recent, este suprapus acesteia, cu scopul de a revela o realitate imediată și cât se poate de relevantă pentru stadiul actual al rasismului în România. Rezultatele celor patru sondaje de opinie cuprinse în seria de afișe One World Romania 13 provin din cel mai recent raport al Centrului Național de Combatere a Discriminării, din anul 2018, și indică, pe de-o parte, o ameliorare comparativ cu stadiul rasismului din cercetările precedente, dar, în același timp, și că acesta continuă să marcheze societatea contemporană.

Dacă aveți tăria să vă înfruntați prejudecățile, indiferent cât de bine ascunse ar fi, vă invităm să achiziționați deja abonamentele generale ale festivalului, la un preț de 200 de RON, de pe site-ul Eventbook. Numărul acestora este limitat la 100, iar abonamentul vă oferă acces atât la toate proiecțiile de filme din cadrul ediției și la evenimentul de deschidere a festivalului – care va fi cu totul special – cât și intrări la toate proiecțiile Cineclubului One World Romania în timpul anului, un DVD la alegere din colecția noastră, sacoșa festivalului și multe alte bucurii și surprize cinefile.

În așteptarea datei de 20 februarie, când vom pune în vânzare toate biletele și vom lansa site-ul oficial al ediției, rămâneți conectați la canalele One World Romania – pe Facebook și pe blog – pentru a afla constant noutăți despre ce vă pregătim la cea de-a 13-a ediție a festivalului!