Gala Premiilor Oscar (9 februarie 2020) este un moment așteptat cu mare interes de către cinefili și nu numai. An de an, se fac mii de predicții despre câștigători, încă dinaintea anunțării nominalizărilor. Câte statui va primi „The Joker”? Dar „Marriage Story”? Oare Leonardo DiCaprio va urca din nou pe scenă anul acesta?
Dacă te numeri printre cei care cred că au răspunsul la aceste întrebări, atunci cu siguranță vei participa la concursul pregătit de Paramount Channel, dedicat iubitorilor de film.
Până pe 9 februarie, accesează site-ul www.paramountchannel.ro/quizoscar și pariază pe cine crezi că va fi câștigătorul fiecăreia dintre cele 10 categorii selectate de Paramount. Poți câștiga o cameră GoPro Hero 7 (1 premiu, acordat prin tragere la sorți concurenților care au pariat corect la 6 din cele 10 categorii) sau unul dintre cele 3 pachete speciale Paramount (acordate prin tragere la sorți participanților care au pariat corect la cel puțin 3 categorii). Detalii despre concurs sunt disponibile pe pagina de Facebook Paramount Channel Romania.
Maraton de filme de Oscar pe 9 februarie
În ajun de Oscar, Paramount ți-a pregătit un maraton special de filme care au primit, de-a lungul timpului, prestigioasele distincții ale Academiei Americane de Film. De la ora 12.15, musicalul Chicago te va duce în lumea plină de celebritate, scandaluri și corupție din orașul cu nume omonim. Musicalul a primit 6 statuete Oscar în 2002, printre care și premiul pentru „Cel mai bun film”.
De la 14.40, poți urmări Walk the line, ecranizarea poveștii de viață a lui Johny Cash. Filmul i-a adus un premiu Oscar lui Reese Witherspoon (Cea mai bună actriță) pentru rolul lui June Carter, soția lui Johnny Cash (interpretat de Joaquin Phoenix).
Dacă mottoul „Viaţa e ca o cutie de ciocolată.. nu ştii niciodată cu ce te alegi” îți sună cunoscut, atunci nu trebuie să ratezi Forrest Gump, difuzat de la ora 17.30. O adevărată lecție de viață, filmul a primit 13 nominalizări la Premile Oscar, din care a câștigat șase, printre care: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” (Robert Zemeckis) și „Cel mai bun actor” (Tom Hanks).
De la 20.30 poți urmări The Revenant, uimitoarea poveste despre supraviețuire și răzbunare a legendarului Hugh Glass. Interpretarea rolului lui Glass a marcat și o premieră pentru Leonardo DiCaprio în 2016 , când a primit Oscarul pentru „Cel mai bun actor.”
Maratonul filmelor se încheie la 23.50 cu The Hurt Locker. Filmul ne transportă în războiul din Irak, unde un grup de soldați geniști americani se zbat să supraviețuiască în mijlocul acțiunii. The Hurt Locker a câștigat șase premii Oscar, inclusiv cel pentru „Cel mai bun film”, și pentru „Cel mai bun regizor”.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...