Asociația TETA lansează astăzi call-ul de înscrieri pentru cea de a 6-a ediție a rezidenței de scenaristică Pustnik, care se va desfășura între 7 și 15 septembrie 2020. Pustnik este singura rezidență de scenaristică din România dedicată dezvoltării filmelor de lungmetraj realizate de tineri cineaști din întreaga lume.
Organizatorii rezidenței s-au îndreptat încă de la prima ediție către locații aflate în mijlocul naturii, departe de freamătul constant al orașelor, iar în ultimii ani Portul Cultural Cetate, aflat pe malul Dunării, a fost gazda rezidenței. Având în vedere măsurile de distanțare socială și restricțiile de călătorie impuse de pandemia actuală, anul acesta echipa din spatele proiectului ia în calcul desfășurarea ediției strict în mediul online.
Indiferent de formatul ediției din 2020, procesul de selecție se va finaliza cu invitarea a opt scenariști – doi din România și șase din restul lumii – care vor lua parte la program. Pustnik se adresează cineaștilor care au scris cel puțin un scurtmetraj sau lungmetraj de ficțiune, care să fi participat la un festival de renume internațional. Cunoașterea limbii engleze este obligatorie, aceasta fiind limba vorbită în cadrul rezidenței.
Aplicațiile sunt deschise până pe data de 15 iunie 2020, iar mai multe informații se găsesc pe website-ul oficial. Pustnik este un program gândit de scenariști pentru scenariști, motiv pentru care înscrierea și participarea sunt gratuite. Cei 8 scenariști selectați vor fi aleși de co-fondatorii rezidenței, Andreea Borțun (regizor & scenarist) și Bryn Chainey (regizor și scenarist, UK/Australia), și vor fi anunțați în luna iulie, când se va anunța și formatul final al ediției de anul acesta. În cazul unei ediții desfășurate strict în mediul online, Pustnik va oferi grant-uri în valoare de de 700EUR fiecăruia din cei opt participanți.
„Pustnik a început în 2014 ca o rezidență găzduită de scenariști pentru scenariști. Pentru noi a fost întotdeauna important să ne uităm la ce nevoi au cei care scriu pentru cinema și să vedem cum putem să răspundem acelor nevoi. Așa că împărtășim un context comun cu rezidenții noștri – ne sunt familiare fricile, blocajele și elementele nevăzute care stau în spatele fiecărei povești ne/scrise.
Știm, totodată, că timpul și intimitatea sunt elemente vitale pentru orice cineast. Însă nu este încă foarte clar cum vor arăta următoarele luni. Nu știm dacă ne vom mai putea întâlni la Port Cetate în Septembrie, dar știm că indiferent de forma pe care o va lua Pustnik, el va fi acolo pentru a oferi o mână de ajutor scenariștilor pe care îi admirăm. Astăzi, peste tot în lume, artiștii trec ei înșiși printr-o stare culturală de urgență. Acesta este motivul pentru care, în cazul în care nu vom putea găzdui rezidența în România, am decis să oferim celor 8 cineaști selectați îndrumare online și un grant care să le permită să își elibereze programele pentru o săptămână pentru a putea lucra la proiectele lor de lungmetraj.
Am conceput acest program pentru a le oferi scenariștilor o libertate de care sunt de regulă privați. Libertatea poate însemna să fugi într-un loc îndepărtat, unde poți scrie în liniște sau să stai acasă și să poți fi plătit pentru a-ți scrie scenariul. Ambele din păcate sunt privilegii astăzi.” (Andreea Borțun)
Pe lângă timp dedicat dezvoltării scenariilor, rezidenții vor primi feedback pe proiectele lor de la scenariști și cineaști recunoscuți internațional. Prima invitată confirmată este producătoarea Bianca Oana (Touch Me Not – câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2018, Colectiv – prezent în festivaluri precum Veneția, Toronto sau Sundance – 2019)
Despre Pustnik:
Pustnik este prima rezidență internațională de scenaristică desfășurată în România. Proiectul își propune să le ofere tinerilor scenariști un context prielnic dezvoltării poveștilor la care lucrează, într-un cadru natural și relaxat, departe de presiunile industriei. În același timp, Pustnik își dorește să creeze în jurul său o rețea de profesioniști din cinema, cercetători și oameni de cultură, cu scopul încurajării colaborărilor dintre aceștia.
Program organizat de Asociația T.E.T.A
T.E.T.A este un ONG fondat în iunie 2006. Asociația are ca scop principal dezvoltarea programelor și evenimentelor culturale menite să promoveze educația și renașterea culturală a comunităților care îi găzduiesc evenimentele. TETA funcționează și ca producător de filme și spectacole de teatru.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Uniunea Cineaștilor din România
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...