Concursul George Enescu invită societatea românească să răspundă la Provocarea „Salvează Frumusețea în viață”

Concursul Internațional George Enescu a lansat astăzi, 19 august, de ziua de naștere a marelui compozitor George Enescu, Provocarea „Salvează Frumusețea în viață”, prin care invită întreaga societate să răspundă și să ia atitudine în fața fricii, adversității și incertitudinii generate de pandemie, dând valoare vieții și frumuseții care dă sens și bucurie fiecărui om. 

 

Lansată în contextul ediției 2020 a Concursului Enescu, Provocarea „Salvează Frumusețea în viață” este o campanie de conștientizare, menită să aducă un suflu nou în societate și să-i inspire pe oameni să reziste pandemiei, reacționând la ea prin protejarea a ceea ce contează mai mult pentru fiecare în parte: sănătatea, dragostea, echilibrul, emoția, frumusețea, etc.

Oana Marinescu, directorul de comunicare al Festivalului și Concursului George Enescu a declarat:

„Concursul Enescu își propune să transmită mai multe mesaje, prin care să-i inspire pe români să-și regăsească puterea și să se reinventeze, în ciuda fragilității imense cu care pandemia i-a confruntat brutal:

  1. Pandemia este o perioadă tranzitorie. Este important să privim dincolo de ea, la felul în care vom arăta, ca oameni, când lucrurile se vor așeza. Avem resursele ca să trecem prin pandemie, sunt în noi, în lucrurile care contează și pe care ne temem că le-am pierdut sau că le pierdem. Ne putem reinventa dacă, în locul fricii, ne reconectăm la frumusețea lor și luptăm pentru a le duce mai departe, în viața noastră de după pandemie. Iar acest lucru poate fi realizat simplu: punând în prim-plan ceea ce contează mai mult în viețile noastre.
  2. Suntem împreună în această confruntare brutală și doar împreună putem ieși din ea. Deși frica și fragilitatea ne divizează, suntem toți oameni și avem nevoie unii de alții. Umanitatea noastră ne leagă. Avem nevoie să ne conectăm la ea. De fiecare dintre noi depinde atât viața noastră cât și a celorlalți. Când purtăm sau nu mască, când respectăm sau nu regulile de igienă, când stăm la distanță sau ne înghesuim, alegem sau nu alegem viața atât pentru noi, cât și pentru ceilalți. Când ne susținem unii pe alții, când ne împărtășim frumusețea din viețile noastre, când ne tratăm cu respect și compasiune, când funcționăm ca o echipă, alegem viața și lăsăm loc pentru frumusețe.
  3. Artele și cultura, indiferent de domeniu, sunt vitale pentru a ne salva frumusețea din viața noastră și, implicit, umanitatea. Pandemia le-a afectat profund în întreaga lume, inclusiv în România. Este nevoie de sprijin pentru artiști, atât din partea publicului, cât și a autorităților, pentru ca artiștii să continue să creeze. Artele asigură expresia profundă a umanității noastre. Iar pandemia ne afectează tocmai umanitatea.
  4. Concursul Enescu a refuzat să își anuleze ediția din acest an, deși evoluția pandemiei spre asta îl împingea. S-a reorganizat online și în două faze, pentru a continua să aducă muzică în viața publicului său și pentru a-i ajuta pe tinerii concurenți să-și continue cariera, oricât de greu ar fi. Concursul Enescu a ales viața, protejând publicul și artiștii, și frumusețea muzicii. Iar acum, spune atât că muzica trebuie să continue, chiar dacă online, cât și că de fiecare dintre noi depinde dacă Semifinalele si Finalele Concursului din 2021 și Festivalul Enescu 2021 se vor ține cu public în sală”.

Provocarea lansată public astăzi este inclusă într-un Manifest de responsabilitate personală și socială, „Depinde numai de noi să alegem ce pierdem și ce salvăm în vremea pandemiei”, care a fost lansat astăzi. Concursul Enescu invită artiști, lideri de opinie, oameni de cultură, iubitori ai vieții și ai artelor să răspundă provocării de la finalul Manifestului și să împărtășească public ce reprezintă pentru ei frumusețea din viața lor pe care ar vrea să o păstreze în viața care va fi după pandemie. Manifestul se găsește la acest link. Concursul Enescu îi invită pe toți cei care doresc să intre în acest joc, să povestească pe rețele sociale sau pe canalele lor proprii ce înseamnă pentru ei frumusețe în viață. Împreună putem  încărca spațiul public cu energia pe care doar frumusețea în viață o poate da.

Primii care au răspuns Provocării sunt artiștii și oamenii de cultură care au participat astăzi la o conversație online despre frumusețe, organizată de Concursul Enescu: actrița Ana Ularu, actrița Maia Morgenstern, poetul și dramaturgul Matei Vișniec, compozitorul Dan Dediu, artistul plastic Mircea Cantor, producătoarea de film Ada Solomon, soprana Bianca Ionescu, violonistul Alexandru Tomescu, actrița Medeea Marinescu, dirijorul Tiberiu Soare, pianistul Mihai Ritivoiu, dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu, criticul de film Irina Margareta Nistor,  actorul Marius Manole, jurnalistul de cultură Marius Constantinescu, promotorul de cultură și fondatorul ARCEN, Edmond Niculușcă, directorul executiv al Festivalului Enescu, Mihai Constantinescu.

Tot în cadrul campaniei, Concursul George Enescu a lansat astăzi clipul de campanie, pe care îl puteți urmări la acest link. Spotul este narat de actrița Ana Ularu, care a fost invitată de Concursul Enescu să susțină și să promoveze această Provocare a frumuseții, ca simbol al importanței colaborării între arte, al talentului în continuă evoluție și al curiozității artistice.

Informații suplimentare despre Concursul Enescu 2020

Ediția 2020 a Concursului Internațional George Enescu, programată să se desfășoare între 29 august și 20 septembrie, va fi reorganizată în două faze distincte: primele două etape ale competiției vor fi organizate în online în luna septembrie, conform calendarului inițial, iar Semifinalele și Finalele fiecărei secțiuni vor fi reprogramate în luna mai 2021, la Ateneul Român din București. Accesul publicului la gala de deschidere și la primele două etape va fi exclusiv online și gratuit

Concursul George Enescu funcționează ca o platformă internațională de lansare pentru viitorii interpreţi de marcă ai lumii și de promovare a lucrărilor marelui muzician român în rândul noii generații de artiști din toată lumea, fiind astfel o completare firească a Festivalului George Enescu, cel mai important eveniment cultural internațional organizat în România. Concursul are patru secțiuni – vioară, violoncel, pian și compoziție – iar standardele internaționale după care este organizat îl poziționează în vârful ierarhiei evenimentelor de gen desfășurate în peisajul muzicii clasice din România.

***

Un manifest de responsabilitate socială și personală

Depinde numai de noi să alegem ce pierdem și ce salvăm în vremea pandemiei

“Opusul dragostei nu e ura, ci indiferența. Opusul artei nu este urâțenia, ci indiferența. Opusul credinței nu este erezia, ci indiferența. Și opusul vieții nu e moartea, ci indiferența.” (Elie Wiesel)

Lucrurile cele mai prețioase în viață sunt chiar cele despre care credem că vin de la sine. Până nu le pierdem, nu știm să le apreciem, să ne bucurăm de ele, să le vedem valoarea.

În anul 2020, sănătatea, dragostea, echilibrul, emoția, frumusețea nu doar că nu mai par să vină de la sine, ci sunt mai fragile și mai vulnerabile ca oricând. Urmărim cu înfrigurare tot ce ține de imediat și de cuantificabil, ca să ne salvăm viața, dar nu mai avem ochi pentru inefabilul care ne dă trăirea.

Criza COVID-19 seceră vieți și face ravagii sociale și economice, iar nouă ne e greu să vedem cum pandemia macină artele și cultura, deși, în vremuri normale, ne hrănim spiritul cu frumusețea lor.

Consumați de supraviețuirea fizică, nu vedem agonia scenei creative. Organizația Americani pentru Arte evaluează, până la 13 iulie, o pierdere financiară directă estimată la peste 9.1 miliarde USD pentru domeniul artelor, la care se adaugă o pierdere de peste 10.4 miliarde USD în sectoarele legate de industria spectacolelor. În UE, Eurostat estimează că, până la finalul anului, vor fi afectate peste 7.3 milioane de posturi în domeniul creativ și cultural, ridicând problema prezervării “cu orice preț” a valorilor artistice și culturale ale Europei.  În România, subiectul amenințării existențiale cu care se confruntă astăzi arta și artiștii nu a generat nicio reacție concertată și nici coeziune.  Se descurcă fiecare – în lungă tradiție istorică – cum poate.

Între timp, cu fiecare zi care ne trece în frică, răzvrătiri confuze și neatenție, pierdem câte ceva prețios. Pierdem emoție, apropierea de celălalt, artă, însuflețire și inspirație. Pierdem libertate, îndrăzneala de a visa, curajul de a ne urma visurile, energie, muzică, frumusețe.

Fără îndoială că vom privi cândva înapoi la acest timp necunoscut, neașteptat, nedorit, nesigur și zbuciumat, în care pentru a-i supraviețui am riscat ce era mai fragil și vulnerabil în viața noastră. Vom reflecta la modul în care l-am străbătut și la felul în care ne-a transformat. Vom trăi mai departe cu cei care am devenit la capătul celălalt al acestei provocări. Și depinde numai de noi să facem diferența între ce am pierdut și ce am salvat din această încercare.

Pentru români – artiști, muzicieni sau publicul larg – moștenirea lăsată de George Enescu și tot ceea ce reprezintă astăzi pe plan mondial Festivalul și Concursul care îi poartă numele sunt un reper de identitate, o restituire de demnitate, o emoție definitorie. Festivalul și Concursul Internațional George Enescu, artiștii, organizatorii, oamenii de culise, presa și publicul care l-au făcut de fiecare dată posibil s-au mai întâlnit în trecut cu frica, cu cenzura și interdicțiile, cu dezordinea socială, cu lipsurile financiare, cu  perspectiva dispariției.

După 1989, Festivalul Enescu s-a transformat dintr-un instrument de propagandă creat de Partidul Comunist în 1958, într-unul din cele mai apreciate evenimente de profil din lume. Festivalul este cotat în Top 3, iar Concursul Enescu în Top 5 la nivel internațional. Transformarea nu a venit de la sine, ci are o istorie tumultoasă. În pofida turbulențelor, organizarea Festivalului și a Concursului Enescu conform calendarului a rămas o constantă, un reper spiritual, chiar și în cele mai negre momente.

Septembrie 1991: minerii erau chemați la București pentru a debarca guvernul – un șoc pentru tânăra democrație românească. Festivalul Enescu a continuat să aducă muzică și frumusețe în sălile de concerte. 2009, în plină criză financiară: Festivalul și Concursul Enescu au supraviețuit tăierii de fonduri. 2013: Guvernul a redus finanțarea cu 30%, iar de atunci a trebuit să separăm Concursul de Festival și să apelăm la mai mulți sponsori ca să nu scădem valoarea evenimentului. Concursul s-a reinventat, organizat de sine stătător între edițiile Festivalului, cu o binemeritată personalitate nouă.

În toate aceste încercări au învins forța intrinsecă a Festivalului Enescu și a celor care îi dau viață, muzica, spiritul și valorile lui George Enescu, pe care le promovăm, capacitatea de adaptare, susținerea publicului, responsabilitatea pe care o avem față de moștenirea și modelul marelui nostru compozitor, față de spectatori și de artiști, precum și față de cei cărora le lăsăm moștenire această sursă nesecabilă de frumusețe.

Pentru că muzica este frumusețe în viață. Muzica nu se oprește de frică sau de singurătate. Muzica ne apropie atunci când viața ne desparte, creând punți de solidaritate imune la geografie, la spațiu, la timp. Așa că acum, când pandemia amenință și Concursul și Festivalul Enescu, mergem cu inima înainte. “Muzica pornește de la inimă și se adresează inimilor”, după cum spunea George Enescu.

Muzica trebuie să continue.                                                                                         Music Must Go On 

Mesajul nostru pentru voi – oameni de cultură, artiști, muzicieni, lideri de opinie, spectatori, iubitori de muzică și iubitori de viață – este că, în condiții de criză, avem cu toții responsabilitatea de a ne adapta cu grație, de a acționa pentru ca viața să continue, păstrând în același timp loc și pentru frumusețe și pentru planuri și pentru visuri, și pentru realizarea lor.

Noi, Festivalul și Concursul George Enescu, păstrăm frumusețea pe care o aduc muzica, talentul, dedicația, munca, onestitatea și întregul univers inefabil pe care marii artiști îl creează dând o valoare inestimabilă umanității. Și mergem înainte, de data asta în variantă online.

Vino alături de Concursul Enescu 2020 care se desfășoară anul acesta ONLINE cu mesajul Frumusețe în viață!

Fă un exercițiu de reflecție și împărtășeste cu noi – care este acea frumusețe pe care ai vrea să o păstrezi cu tine, în viața care va urma după pandemie? Tu ce-ai salva, cu orice preț, din ce este frumusețe în viața ta?

Spune povestea public, inspiră-i pe cei care te urmăresc, răspândește frumusețe în vremea pandemiei prin povestea ta și, dacă vrei, însoțește-o cu muzica visurilor împlinite la Concursul Enescu.

#SalveazăFrumusețeaÎnViață                                                                                          #SaveBeautyInLife