Independența Film, una dintre cele mai vechi case de distribuție de film independent din România, anunță o parte din titlurile pe care și-a propus să le lanseze pe marile ecrane în cursul anului viitor. Printre acestea se regăsesc „The Human Voice”, scurtmetrajul lui Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, și „Three Floors”, noul film al cineastului italian Nanni Moretti, a cărui premieră este așteptată în 2021.
„The Human Voice”, scurtmetrajul celebrului cineast spaniol Pedro Almodóvar, a fost filmat şi editat în timp record după terminarea perioadei de izolare determinată de criza coronavirusului și, ulterior, prezentat în cadrul Festivalului de la Veneția. Actrița britanică Tilda Swinton este protagonista acestui scurtmetraj, prima producţie a lui Almodóvar în limba engleză, bazată pe piesa de teatru omonimă a poetului şi dramaturgului francez Jean Cocteau.
Un alt titlu de pe lista distribuitorului este „Undine”, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, un basm romantic modern cu elemente supranaturale, care o are în rolul principal pe Paula Beer, câștigătoare a premiului pentru Cea mai bună actriță la Berlinale 2020 pentru acest rol. „Undine” este nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, câștigătorii urmând a fi anunțați în cursul acestei săptămâni.
„La finalul unui an cu multe premiere amânate sau anulate, privim cu optimism către 2021, când sperăm că vom reuși să lansăm atât o parte din titlurile amânate, cât și filme noi, care momentan au avut premiere doar în țările de origine sau în cadrul unor festivaluri. Avem în vedere pentru prima jumătate a anului două producții italiene, „Gli anni più belli” al lui Gabriele Muccino, o frumoasă poveste despre dragoste și prietenie care se întinde de-a lungul a 40 de ani și care îl are în rolul principal pe Pierfrancesco Favino, și „Nowhere Special” al lui Uberto Pasolini, o emoționantă și înduioșătoare dramă socială în limba engleză, care a avut premiera la Veneția 2020, precum și „Persian Lessons” al regizorului ucrainean Vadim Perelman, o tragi-comedie absurdă despre Holocaust. Acestora li se vor adăuga și alte filme, cum sunt „Tre piani” al lui Nanni Moretti, care este așteptat să aibă premiera anul acesta la unul dintre festivalurile mari, și „Mandibules”, comedia franco-belgiană a lui Quentin Dupieux, care a avut premiera la Veneția anul acesta”, spune Antoine Bagnaninchi, director Independența Film.
În așteptarea redeschiderii cinematografelor, pe contul de video on demand Vimeo al Independența Film se pot viziona peste 40 de titluri din portofoliul casei de distribuție, printre cele mai noi filme adăugate regăsindu-se „Maradona by Kusturica” (r. Emir Kusturica), „Lazzaro Felice” (r. Alice Rorhwacher) și „Cyrano, mon amour” (r. Alexis Michalik).
„La Belle Epoque” (r. Nicolas Bedos) și „Sorry We Missed You” (r. Ken Loach), două dintre filmele lansate pe marile ecrane în acest an, „A Separation” (r. Asghar Farhadi), câștigător al premiului pentru cel mai bun film străin la Oscar 2012, „Welcome to New York”, controversatul film al lui Abel Ferrara, cu Gérard Depardieu și Jacqueline Bisset, „Only God Forgives”, cea de-a doua colaborare a regizorului Nicolas Winding Refn cu actorul Ryan Gosling, „The House That Jack Built”, psycho thriller-ul lui Lars von Trier, și „Golden Glove”, thrillerul șocant al lui Fatih Akin sunt doar câteva dintre titlurile ce urmează a fi disponibile online în luna decembrie pe VIMEO. Costul unui bilet pentru un film este de 3$, iar utilizatorul poate vedea filmul într-un interval de 2 zile.
Facebook | Instagram | Youtube | Vimeo.
Văzut de Radio Guerrilla
Parteneri media: Cinemap, Zile și Nopți, Dinfilme.ro, Films in Frame, FilmSi, Movienews, Spotmedia, Munteanu Recomandă, Ziarul Metropolis.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...