Din 30 decembrie, HISTORY difuzează, în premieră, ultimele episoade din saga „Vikingii”

Ultimele 10 episoade din sezonul final al serialului „Vikingii” vor fi difuzate, în premieră, la HISTORY, din 30 decembrie până pe 3 ianuarie, în fiecare seară, de la ora 22:05.

Saga „Vikingii”, creată și produsă Michael Hirst – laureat și nominalizat la premiile Emmy și Golden Globe, este una dintre cele mai de succes producții, apreciate atât de critica internațională, cât și de publicul din întreaga lume. Distribuția din sezonul al șaselea include actori cunoscuți precum Katheryn Winnick (Lagertha), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără-de-Oase), Georgia Hirst (Torvi), Jordan Patrick Smith (Ubbe) și Marco Ilsø (Hvitserk).

Seria „Vikingii”  este o saga de familie, care prezintă poveștile remarcabile și aventurile epice ale războinicilor și exploratorilor scandinavi din Evul Mediu întunecat. Prima parte a celui de-al șaselea și ultimul sezon, difuzată la începutul anului, s-a încheiat cu o bătălie între rușii kieveni și vikingi, în care îi vedem din nou pe fiii lui Ragnar Lothbrok întorși unul împotriva celuilalt. Astfel, Bjorn Braț-de-Fier (Alexander Ludwig) a luptat alături de regele Harald (Peter Franzen) împotriva propriului frate, Ivar Fără-de-Oase (Alex Høgh Andersen), care la rândul său s-a aliat cu forțele ruse în încercarea de a obține controlul asupra Norvegiei. Bătălia s-a încheiat dramatic: Bjorn a fost lăsat să moară pe câmpul de luptă, trădat de Ivar, punând astfel în joc viitorul casei ancestrale, Kattegat.

În ultimele 10 episoade ale serialului „Vikingii”, conflictul dintre rușii kieveni și vikingi crește în intensitate, prevestind un deznodământ cu efecte neașteptate. În timp ce se află în Islanda, Ubbe (Jordan Patrick Smith) hotărăște să îi îndeplinească visul tatălui său, Ragnar și să navigheze cât mai spre vest, alături de un grup de coloniști, în căutarea Țării de Aur. În celălalt plan, în Anglia, vikingii au stabilit așezări și au ajuns să stăpânească cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția ținutului Wessex. Regele Alfred de Wessex este singurul conducător saxon care a contestat suveranitatea vikingă, astfel că Ivar Fără-de-Oase trebuie să îl înfrunte pe acesta.

Despre HISTORY®

HISTORY® este unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite branduri TV internaționale. HISTORY® reprezintă o sursă de divertisment și informare pentru milioane de oameni de pe tot globul prin poveștile inspiraționale, uneori extravagante ale unor personaje extraordinare din viața reală, ale căror experiențe sunt adesea mult mai spectaculoase decât ficțiunea.

HISTORY® provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”, oferind spectatorilor o perspectivă alternativă. Gama variată de emisiuni difuzate dezvăluie modul în care poveștile umane sunt modelate de fapte fascinante și adesea surprinzătoare.

HISTORY® a fost lansată în 1995 și ajunge la peste 300 de milioane de locuințe din întreaga lume, în peste 150 de teritorii, fiind tradusă în 37 de limbi. HISTORY® reprezintă principalul canal din portofoliul A + E Networks.

Televiziunea HISTORY® este disponibilă în România de peste 10 ani pe toate platformele majore de cablu, IPTV și DTH din țară, inclusiv: Akta-DCS, Digi, Orange TV, Telekom și Vodafone.

Pentru mai multe detalii, puteți accesa site-ul oficial HISTORY România, pagina de Facebook HISTORY România sau canalul local de YouTube.