Libris.ro și Salvați Copiii România vor să doteze 350 de școli și licee din România cu o bibliotecă atractivă în următorii 5 ani

Libris.ro, cea mai mare librărie online din România, demarează a doua ediție a proiectului CarteTeca, un concurs prin care oferă unităților de învățământ din toată țara oportunitatea de a câștiga cărți pentru biblioteca proprie. Fondul de carte alocat ediției din acest an este în valoare de 150.000 lei. Prin proiectul CarteTeca, inițiat alături de Salvați Copiii în 2019, Libris.ro își propune ca în următorii 5 ani să doteze peste 350 de unități de învățământ din România cu volume actuale, care să îi atragă pe copii și adolescenți către lectură. 

CarteTeca adresează atât unitățile care dispun deja de o bibliotecă, unde se va întineri stocul de carte cu volume atractive și actuale, dar și pe cele care nu au încă o bibliotecă funcțională, însă există interes pentru lectură.

Potrivit datelor Salvați Copiii, la nivel național există aproape 1,6 milioane de cititori activi în școli, însă fondul de carte existent este învechit și într-o scădere continuă și constantă încă din 2015. În aceste condiții, lecturile sunt asigurate din resursele proprii ale familiilor, cu ajutorul cadrelor didactice, din donații ori sponsorizări, sau de bibliotecile publice locale, unde acestea există.

Volumele cu care sunt dotate bibliotecile școlilor câștigătoare sunt noi, actuale și atractive, titluri celebre și interesante, cu care copiii și adolescenții empatizează și pe care își doresc să le descopere dincolo de lecturile din programa școlară.

Analizând titlurile căutate de părinți pentru cei mici pe Libris.ro, dar și rezultatele dotărilor anterioare cu titluri contemporane și preferințele de lectură ale copiilor, ne dăm seama că pentru a-i atrage către citit este important să aiba acces la cărți actuale, care vorbesc pe limba lor. Volume precum cele din seria Harry Potter sau romanele lui Roald Dahl descriu lumi fascinante pentru copii și îi provoacă să descopere, pagină cu pagină. Este important să susținem bibliotecile cu astfel de cărți, care în prezent nu sunt disponibile. Potențialul de a aduce copiii aproape de lectură este uriaș – spune Laura Țeposu, CEO Libris.ro.

Accesul copiilor la cunoștințe, informații, la lecturi este esențial în dezvoltarea lor nu doar cognitivă, ci și emoțională și socială. Oamenii care citesc sunt mai puternici, pentru că înțeleg mai bine lumea în care trăiesc, devin empatici și solidari și mai ales dificil de manipulat. Biblioteca și accesul la carte nu trebuie să lipsească pentru niciun copil -declară Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Peste 30 de școli pot câștiga cărți pentru bibliotecă în ediția CarteTeca 2020

Ajuns la cea de-a doua ediție, proiectul CarteTeca este lansat la finalul unui an care a pus și mai multă presiune pe sistemul de învățământ și resurse pentru o educație de calitate. Proiectul oferă unităților de învățământ din România șansa de a câștiga cărți pentru bibliotecă, în valoare totală de 150.000 de lei, adică peste 5000  volume actuale și atractive.

Cărțile vor fi alocate către 30-50 de unități de învățământ câștigătoare, în funcție de nevoile și implicarea lor.

Înscrierea în concurs poate fi făcută de un cadru didactic, de personalul auxiliar (didactic și nedidactic) sau de un reprezentant al Asociației de Părinți, iar în evaluarea aplicațiilor se va ține cont de numărul de elevi înscriși, de fondul de carte actual al bibliotecii, de frecvența și volumul cu care se împrumută cărți, dar și de alte aspecte, precum planul de activități care încurajează lectura.

Data limită a depunerii aplicațiilor este 15.12.20, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 18.12.20. Mai multe detalii, alături de formularul de înscriere, sunt disponibile pe https://www.libris.ro/lp/carteteca.

Traversăm o perioadă în care totul se schimbă într-un ritm amețitor, însă în pofida contextului actual și imprevizibilității care îl caracterizează, un lucru rămâne cert: bunul cel mai valoros pe care îl deținem și pe care ne putem baza necondiționat este mintea noastră, ceea ce știm, ceea ce putem acumula și învăța. Una dintre cărămizile care stau la baza dezvoltării este cartea. Ne dorim ca fiecare grădiniță, școală sau liceu din România să poată oferi elevilor săi accesul la lecturi atractive și actuale, și totodată o șansă în plus la o educație de calitate. Astfel, ne-am propus să dotăm bibliotecile a peste 350 unități în următorii 5 ani, a mai spus Laura Țeposu.

Prima ediție CarteTeca a adunat aplicațiile a 62 de unități de învățământ. Au fost declarate câștigătoare 9 dintre acestea, care au primit în total 992 de cărți, în valoare de 28.000 de lei.

În cadrul unui proiect pilot de dotare desfășurat de Libris.ro în 2018, într-o școală gimnazială în care a fost întinerit fondul de carte cu volume actuale și atractive, și în care s-au defășurat activități care încurajează lectura -club de carte, concursuri de citit, etc – numărul cărților citite a crescut de 3 ori față de perioada anterioară dotării.

 

Despre LIBRIS.RO

Fondat în 2009, Libris.ro este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. În aproape 12 ani de la înființare, librăria online Libris.ro a expediat peste 2.5 milioane de comenzi către 1.5 milioane de români din întreaga lume. Peste 350.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzica, filme și cadouri.

Din decembrie 2014, Libris.ro s-a alăturat Organizației “Salvați Copiii” în proiectul de reducere a mortalității infantile în România. Astfel, prin intermediul cititorilor care au donat pe site-ul Libris.ro,  s-au strâns peste 420.000 euro, sume folosite integral pentru dotarea cu echipamente medicale a 11 maternități din România.

Din martie 2018, Libris.ro a demarat campania #RespectYourself – Oferă-ți timp pentru lectură, proiect prin care își propune să prezinte lectura din perspectiva unei activități care înseamnă respect față de sine, preocupare pentru autocunoaștere și dezvoltare.