Asociația Română a Femeilor în Cinema (ARFC) anunță lansarea pe 10 mai a Concursului de proiecte Rezidența FemArt 2021, pentru selecția proiectelor de lung metraj a cinci cineaste aflate la început de carieră. Programul face parte dintr-un proiect amplu al asociației, FemArt Film Fest, dedicat femeilor cineast, ajuns anul acesta la cea de a patra ediție.
Concursul organizat de ARFC se adresează tuturor absolventelor unei facultăți de film de naționalitate română sau cu rezidența în România, care au scris, realizat sau produs până în prezent cel puțin un film de scurtmetraj (scenariste, regizoare sau producătoare) și se află în stadiul de dezvoltare cu primul sau al doilea film de lungmetraj.
Tematica Rezidenței FemArt 2021 urmărește promovarea filmelor care propun forme novatoare sau aparțin genului fantastic și reprezintă un prim demers în inițierea unei platforme pentru dezvoltarea formala a genurilor si limbajului cinematografic. O altă condiție pentru participarea la concursul de proiecte este ca, în momentul aplicației, canditatele să aibă scris deja un draft de scenariu sau un treatment de minimum 12 pagini pentru un lungmetraj.
„La a patra ediție, venim cu noutăți: Rezidența FemArt 2021 lansează posibilitatea înscrierii și pentru scenariste sau producătoare, nu numai pentru regizoare. Anticipăm vremurile ce vin și punem focus pe filme ce propun forme cinematografice novatoare sau care aparțin genului fantastic. Arta cinematografică este în transformare, ca și realitatea ce ne înconjoară, iar percepția noastră și tehnologia capătă noi dimensiuni. Pentru aceasta rezidență dorim să stimulăm scrierea de proiecte; ne dorim echipe mixte – poate fi selecționat, de exemplu, proiectul unui regizor dacă este scris sau produs de o femeie; dorim să susținem avangarda, să fim printre cei care ajută filmele zilei de mâine să prindă formă. Mulțumim din nou AFCN, precum și partenerilor care ne însoțesc în acestă aventură.” – Anca Damian, fondatoare ARFC.
Rezidența FemArt va include o săptămână intensivă de lucru cu specialiști, dar și o serie de evenimente conexe, precum proiecții de film, masterclass-uri și sesiuni de pitching care vor avea loc la începutul lunii octombrie 2021 la București. La finalul acestei perioade, vor fi acordate alte trei premii: o bursă în valoare de 1.750 de euro, o bursă de tip consultanță de scenariu și una de participare la o platforma internațională de co-producție.
Înscrierile pentru Concursul de proiecte Rezidența FemArt se vor primi în perioada 10 mai – 30 iunie 2021, prin completarea și depunerea unui dosar online. Informații privind conținutul dosarului de înscriere, precum și alte detalii vor fi publicate pe website-ul organizației www.arfc.ro, începând cu data de 10 mai 2021.
În luna august 2021, în urma analizării tuturor proiectelor primite, juriul va desemna cinci finaliste care vor lua parte la o săptămână intensivă de lucru pentru dezvoltarea proiectului pe care l-au trimis în concurs. Printre criteriile de evaluare ale proiectelor se numără calitatea aplicației evaluată prin analiza filmului/filmelelor realizate anterior, importanța temei pentru contemporaneitate, originalitatea subiectului, potențialul artistic, dar și textul scenariului, care ar trebui să ofere premisele unui film personal, de autor.
Câștigătoarele vor lucra alături de nume importante din cinematografie românească și internațională și vor participa la diferite ateliere și proiecții de film, dezvoltându-și, astfel, abilitățile profesionale.
Rezidența FemArt este un proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), realizat cu sprijinul Uniunii Cineaștilor din România și Aparte Film, în parteneriat cu Institutul Francez din România și cu Art No More – Premiile Sofia Nădejde.
Parteneri media: AGERPRES, Bookhub, București FM, CAȚAVENCII, E-Zeppelin, Fashion Premium Magazine, IQAds, Modernism, MovieNews, Observator Cultural, Radio Romania Cultural, Revista Psychologies, Spot Media, Suplimentul de cultură, Ziarul Metropolis, Zile și Nopti
Interfață grafică – Virginia Mori
*
Asociația Română a Femeilor în Cinema susține egalitatea de gen și șanse în industria cinematografică prin sprijinul acordat regizoarelor de film aflate la început de carieră, promovarea creațiilor acestora și facilitarea schimbului de experiență cu specialiști din industrie.
În anul 2020, cinci cineaste aflate la început de carieră au participat în perioada 28 septembrie – 3 octombrie la a treia ediție a programului Rezidența FemArt – o săptămână intensivă și interactivă de training și mentorat. Tinerele regizoare Gabriela Forfotă, Alina Șerban, Carmen Tofeni, Ana Țăran și Andreea Vălean, coordonate de Geoffroy Grison – specialist și consultant în scenarii – au beneficiat de peste 13 sesiuni interactive de lucru alături de nume consacrate din cinematografia românească și internațională, pentru a-și dezvolta scenariile de lung metraj.
Ediția Rezidența FemArt 2020 a fost nominalizată de AFCN la Premiul pentru incluziune socială și dialog intercultural pentru inițiative culturale care au implicat grupuri minoritare și/sau categorii defavorizate.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...