Netflix lansează astăzi primele imagini pentru The Chestnut Man, un thriller psihologic danez de la creatorul The Killing, Søren Sveistrup. Seria își are rădăcinile în genul nordic noir și îi are în rolurile principale pe Danica Curcic, Mikkel Boe Følsgaard și Iben Dorner. The Chestnut Man va avea lansarea globală pe Netflix, pe 29 septembrie.
DESPRE THE CHESTNUT MAN
Acțiunea din The Chestnut Man este plasată într-o suburbie liniștită din Copenhaga, în care, într-o dimineață de octombrie cu vânt puternic, poliția face o descoperire îngrozitoare. Cadavrul fără o mână al unei tinere ucise cu bestialitate este găsit pe un teren de joacă, alături de o păpușă făcută din castane. Naia Thulin (Danica Curcic), o detectivă tânără și ambițioasă, preia cazul împreună cu noul ei partener, Mark Hess (Mikkel Boe Følsgaard). Curând, cei doi descoperă asupra păpușii din castane o dovadă misterioasă, care face legătura cu o fată dispărută cu un an înainte, despre care se credea că ar fi fost decedată și care este fiica omului politic Rosa Hartung (Iben Dorner).
The Chestnut Man se bazează pe romanul de debut al scriitorului premiat Søren Sveistrup, care a fost tradus în 33 de limbi și publicat în 50 de țări. Distribuția îi include pe Danica Curcic, Mikkel Boe Følsgaard, Iben Dorner, Lars Ranthe, David Dencik, Esben Dalgaard, Morten Brovn, Jens Jørgen Spottag, Camilla Lau, Peder Thomas Pedersen, Marie-Lydie Melono Nokouda și Anders Hove, printre alții.
The Chestnut Man va avea lansarea globală pe Netflix, pe 29 septembrie.
BAZAT PE: The Chestnut Man de Søren Sveistrup
REGIZOR: Mikkel Serup (regizor conceptual), Kasper Barfoed
CREAT PENTRU ECRAN DE: Søren Sveistrup, Dorte W. Høgh, David Sandreuter & Mikkel Serup.
SCRIITORI PRINCIPALI: Søren Sveistrup, Dorte W. Høgh & David Sandreuter
PRODUCĂTORI: Morten Kjems Hytten Juhl și Stine Meldgaard
PRODUCĂTORI EXECUTIVI: Søren Sveistrup, Meta Louise Foldager Sørensen și Mikkel Serup
COMPANIA DE PRODUCȚIE: SAM Productions
Mai multe despre The Chestnut Man pe Netflix la www.netflix.com/thechestnutman
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...