În perioada 16-19 septembrie 2021 va avea loc cea de a doua ediție a festivalului One World România la Brașov, care de data aceasta se va concentra pe promovarea egalității de gen printr-o serie de proiecții de filme, dezbateri cu invitați speciali și alte evenimente ce se vor desfășura în cele trei locații ale ediției: Centrul Cultural Reduta, Bastionul Artiștilor și Visssual.
Lupta pentru drepturile femeilor a progresat mult în ultimul secol, însă nu în mod egal în toate părțile lumii, ceea ce a făcut ca acest demers să necesite o susținere constantă, nu doar de natură instituțională și legislativă, ci și din partea mișcărilor culturale contemporane. Pentru că lupta pentru egalitatea de gen este la fel de relevantă azi ca și în deceniile trecute, anul acesta vă propunem o selecție de documentare ce au ca subiect central viziunea femeii asupra lumii. Pentru a oferi o perspectivă cât mai largă asupra diversității vocilor feminine din lumea filmului documentar, filmele acestei ediții sunt fie realizate de femei, fie surprind personaje feminine fascinante din diferite colțuri ale lumii. Începem călătoria la vecinii ucrainieni cu „Pământul e albastru ca o portocală”, în care realizatoarea Iryna Tsilyk spune povestea unei tinere care este admisă la facultatea de film în contextul unui Donbas răscolit de război. Alte documentare personale sunt cel al Palomei Sermon-Daï – „Micul Samedi” care a fost proiectat în deschiderea celei de a 14-a ediții a festivalului One World România de la București și „Mi se spune Babu” în regia Sandrei Beerends, care reconstruiește cu ajutorul imaginilor de arhivă povestea Alimei – dădaca unei familii de colonialiști olandezi pe teritoriul Indoneziei. Alte titluri semnificative din selecție sunt „Covrigul meu mexican” – debutul provocator al spaniolei Nuriei Giménez Lorang, care a primit Mențiunea Publicului la OWR 14, „Cabina de vizionare” (regia: Ra’anan Alexandrowicz, Israel, SUA, 2019) și „Niciunul dintre ei nu spune vreun cuvânt” (Jacques Lin, Franța, 2020) – un documentar lipsit de cuvinte, dar plin de înțelesuri ascunse, filmat în mijlocul unei comunități de femei și bărbați care suferă de autism.
Festivalul face parte din proiectul „Documentarele One World Romania la Brașov, ediția a II-a” cofinanțat de Consiliul Județean Brașov. Programul de filme va fi completat de un concert și o serie de dezbateri pe teme legate de drepturile omului. Biletele și abonamentele vor fi puse în vânzare pe platforma eventbook.ro începând cu data de 1 septembrie.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...