Basme super-îndrăgite, personaje din antichitate care au devenit legende și multă mitologie – aceasta este oferta magică a lunii decembrie, la Filmcafe. Cleopatra, Merlin, Spartacus, Șeherezada și Hercule sunt pregătiți să vă farmece de sărbători.
Programul de sărbători de la Filmcafe începe în forță luni, 20 decembrie, cu o miniserie în două părți despre cea mai faimoasă regină a Nilului, „Cleopatra”. Miniseria apărută în 1999 se concentrează pe cele două povești de dragoste celebre în care a fost implicată Cleopatra: cele cu Cezar și cu Marc Antoniu. Leonor Varela o interpretează pe regina egipteană, iar Timothy Dalton (unul dintre interpreții Agentului 007) este Iulius Cezar, în timp ce Billy Zane („Titanic”) este Marc Antoniu. Cleopatra este celebră pentru relațiile ei romantice, dar mini-seria ne aduce aminte că scopul ei principal era protejarea Egiptului, iar aceste relații erau arme diplomatice pentru a-și atinge scopul.
Cele două episoade ale miniseriei „Cleopatra” sunt difuzate consecutiv luni, 20 decembrie, de la orele 16:40 și 18:40.
O altă figură, de această dată din mitologia engleză, este vrăjitorul Merlin, protagonistul miniseriei „Tânărul Merlin”, cu cele două episoade difuzate miercuri, 22 decembrie, de la orele 14:10 și 16:10. Sam Neill este interpretul faimosului magician de curte al Regelui Arthur în miniseria câștigătoare a patru Premii Emmy. El își spune povestea despre cum a învins-o pe regina Mab și despre cum a fost creat Camelotul, o cetate care a devenit un exemplu de dreptate și egalitate. Distribuția este plină de vedete: Helena Bonham Carter (Morgan Le Fey), Isabella Rossellini (Nimue – iubita lui Merlin), Martin Short (Frik), Miranda Richardson (Doamna din lac), James Earl Jones (Regele muntelui) și Lena Headey (Guinevere).
Joi, 23 decembrie, de la orele 16:00 și 17:50, a venit vremea pentru mini-seria despre cel mai cunoscut gladiator: „Spartacus”. Goran Visnjic joacă rolul principal, cel al sclavului vândut romanilor încă din copilărie care ajunge să conducă o revoltă împotriva puternicilor generali și politicieni ai Romei.
Ajunul Crăciunului este perfect pentru spus povești în casă, la căldură. E timpul ca Șeherezada să ne farmece pe toți, în miniseria „O mie și una de nopți”, cu Mili Avital și Rufus Sewell în rolurile principale. Cele două episoade sunt difuzate vineri, 24 decembrie, de la orele 16:10 și 18:10. Sultanul Riar-Șah se căsătorește doar pentru a-și salva regatul, dar are de gând să-și execute soția, pentru că primul mariaj l-a lăsat cu sechele. Mireasa, Șeherezada, se dovedește a fi foarte cuceritoare și o povestitoare excelentă, care-și salvează propria viață prin puterea basmului.
Dacă pofta de povești și mituri v-a crescut în urma miniseriilor, atunci aveți un prilej de bucurie, pentru că după Crăciun e momentul faimosului erou Hercule. În interpretarea lui Kevin Sorbo, acesta va veni la televizor în fiecare zi, pentru a vă purta în aventuri care de care mai magice.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...