Filmul lui Corneliu Porumboiu, nominalizat la sase categorii la Gala Gopo a primit patru premii importante.
“A fost sau n-a fost” a fost desemnat cu majoritate de voturi cel mai bun film al anului 2006, Corneliu Porumboiu primind din mainile lui Sterea Gulea premiul pentru cea mai buna regie, in vreme ce Eugen Serbanescu, directorul CNC si actrita Medeea Marinescu i-au inmanat premiul pentru cel mai bun scenariu. Tanarul regizor a multumit “CNC-ului personal, adica familiei” si a dedicat premiul echipei cu care a lucrat si sotiei sale. Ion Sapdaru, interpretul profesorului Manescu din filmul “A fost sau n-a fost”, a primit din mainile Oanei Pellea premiul pentru cel mai bun actor intr-un rol principal, premiu care considera ca apartine, in egala masura colegului sau Teo Corban, nominalizat la aceeasi categorie.
Maestrul Lucian Pintilie a primit premiul pentru intreaga opera, prezentat de actorul Victor Rebengiuc si regizorul Tudor Giurgiu, in aplauzele publicului. Finalul discursului sau – “wonderful” – a devenit laitmotivul serii.
Seara Galei a fost animata de trei momente muzicale de exceptie (amintind de trei dintre cele mai apreciate filme ale anului), sustinute de Fanfara Rotaria, Vlaicu Golcea, Alexander Balanescu.
Actorul Dores Visan i-a inmanat tinerei Dorotheea Petre premiul pentru cea mai buna actrita (rolul din ‘Ryna’, regia Ruxandra Zenide), Tania Popa i-a adus noroc lui Andi Vasluianu, care a primit un Gopo pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar (rolul Aurel din ‘Hartia va fi albastra’, regia Radu Muntean); iar Daniela Nane si Mihai Calin au prezentat premiul pentru cea mai buna actrita intr-ul rol secundar, castigat de Catalina Murgea, pentru rolul Doamna Benes din ‘Legaturi bolnavicioase’.
Premiul GOPO pentru cel mai bun documentar, prezentat de Stelian Tanase a revenit filmului ‘Hobita, Coloana si tractorul’, regia Cornel Mihalache, iar Premiul GOPO pentru cel mai bun scurtmetraj, prezentat de Maria Dinulescua revenit filmului ‘Lampa cu caciula’, regia Radu Jude.
Premiul ‘Tanara speranta’ a fost inmanat de celebra actrita Maria Ploae tinerei Madalina Ghitescu pentru rolul din ‘Marilena de la P7’, regia Cristian Nemescu.
Premiul pentru cel mai bun film european distribuit in 2006 in Romania, prezentat de Giorgio Ficcarelli si Renate Roginas a revenit distribuitorului ‘Independenta Film’, pentru pelicula spaniola ‘Volver’.
Filmul cu cel mai mare succes de box office al anului 2006, ‘Legaturi bolnavicioase’, regia Tudor Giurgiu, a obtinut Premiul publicului, prezentat de regizorul Nae Caranfil.
Pentru cea mai buna imagine, a fost rasplatit cu un Gopo Marius Panduru (‘Ryna’); premiul pentru cea mai buna muzica originala, prezentat de Dan Chisu si Catinca Roman i-a revenit lui Alexander Balanescu, pentru muzica filmului ‘Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii’, regia Catalin Mitulescu, film care i-a adus si Cristinei Ionescu un Gopo pentru cel mai bun montaj. Pelicula lui Catalin Mitulescu a primit si un premiu pentru cea mai buna scenografie, inmanat de Lia Bugnar si Dragos Buhagiar lui Daniel Raduta, precum si un premiu pentru cele mai bune costume inmanat de Irina Schrotter si Andreea Raicu Monicai Raduta.
La categoria “cel mai bun suneta”, castigatorul a fost Dragos Stanomir, pentru ‘Hartia va fi albastra’, premiul fiind prezentat de Ana Ularu si Tudor Aron Istodor, doi tineri actori care au lucrat de asemenea la filmul lui Radu Muntean.
Nominalizarile pentru premii au fost facute de un juriu format din Cristina Corciovescu (critic de film), Vivi Dragan Vasile (director de imagine), Nicolae Margineanu (regizor), Andrei Cretulescu (critic de film) si Marius Stanescu (actor). Pe baza selectiei, peste 300 de oameni de film – actori, regizori, scenaristi, directori de imagine, monteuri, producatori si-au exprimat voturile, care au fost adunate si contabilizate de firma special angajata, care le-a prezentat chiar in seara Galei.
Cel mai bun film va primi 3.000 de euro, iar castigatorii celorlate premii vor primi cate 1.000 de euro.
gasiti mai multe pe www.ziare.com, www.vedeta.ro, www.romanialibera.ro
IN CURAND, POZE IN TABU CU:
Renate Roginas, in tinuta Olah Gyarfas.
Lia Bugnar, in tinuta Ana Maria Cornea. A oferit premiul ptr. cea mai buna scenografie.
Daniela Nane, in rochie Stefan Pelger.
Maria Dinulescu. Cercei Casa Del Arte
Iulia Rugina (nominalizata), tinuta Irina Marinescu, pantofi Mihaela Glavan.
Irina Velcescu (nominalizata), tinuta Andreea Badala
Andreea Raicu, in rochia creata special de Irina Schrotter
Madalina Ghitescu (nominalizata), tinuta ei verde superba a fost creata de Ramona Stanca
ill be back:)
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...