WOMEN TALKING, filmul regizoarei Sarah Polley premiat anul acesta de membrii Academiei Americane de Film cu Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat și THE WHALE, recompensat cu Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal pentru interpretarea lui Brendan Fraser, vor putea fi văzute în premieră în România la cea de-a 7-a ediție a American Independent Film Festival ce va avea loc în București la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie, între 21 și 24 aprilie.
Biletele sunt disponibile pe .
Ca în fiecare an, AIFF își propune totodată să aducă în atenția publicului chestiuni sociale sau umanitare a căror rezolvare depinde de implicarea comunității și îndeamnă spectatorii să susțină aceste cauze participând la discuțiile organizate dar și cumpărând bilete la filmele din program. Toate încasările ce revin organizatorilor vor fi donate către sprijinirea cauzei respective, iar anul acesta chestiunea pe care AIFF o supune atenției împreună cu Asociațiile: ARCA – Animal Rescue and Care, Animals International și BRUNO Shelter Association, este cea a interzicerii transportului de animale vii.
Asistând la o proiecție în cadrul festivalului puteți deopotrivă contribui la sprijinirea celor care se implică în rezolvarea acestei probleme și viziona filme premiate în cele mai importante competiții de gen din lume, cu interpreti precum Rooney Mara, Claire Foy, Frances McDormand sau Joaquin Phoenix, într-o selecție de film indie în premieră națională.
Adaptare ingenioasă a romanului scris de Miriam Toews, WOMEN TALKING începe cu o declarație: „Ceea ce urmează este un act de imaginație feminină”. Expresia, preluată direct de la Toews, a fost folosită de bătrânii unei colonii religioase izolate în încercarea de a explica ani întregi de agresiuni sexuale – atribuite fantomelor, demonilor sau chiar isteriei („imaginația feminină sălbatică”) care au lăsat femei și fete terorizate, însărcinate sau decedate. Când atacatorii sunt în cele din urmă prinși și arestați „pentru propria lor protecție”, femeile au o scurtă fereastră în care să-și imagineze viitorul. Ar trebui să rămână în comunitatea care le-a abuzat sau să plece, rupându-se astfel din Grădina Edenului, înstrăinate de Dumnezeul în care continuă încă să creadă?
Filmul ce le are în distribuție pe Rooney Mara (The Girl with the Dragon Tattoo, Carol, Her), Claire Foy (The Crown), Jessie Buckley (Fargo, Judy) sau Frances McDormand (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri, Nomadland, The French Dispatch) „este în același timp înfiorător, palpitant, enervant și plin de inspirație” nota The New Yorker și „realizează ceva extraordinar: pe măsură ce personajele discută între ele, acestea vorbesc direct spectatorului, iar hambarul este în același timp o metaforă pentru întreaga lume și locația fizică în care se află aceste femei în pragul schimbării” după cum observă Financial Times.
Regizat de Darren Aronofsky – cunoscut publicului larg pentru Requiem for a Dream, Black Swan sau mai recentul Mother!, cu un Brendan Fraser „remarcabil într-o dramă întortocheată a auto-distrugerii” (The Guardian), THE WHALE spune povestea unui profesor de engleză destul de izolat, suferind de obezitate morbidă, care încearcă, oarecum tardiv, să reia legătura cu fiica sa adolescentă.
„Aronofsky ne provoacă să vedem dincolo de prejudecățile și ideile noastre pre-programate legate de atracție, pentru a găsi frumusețea în personajul central, în melodia caldă și învăluitoare a vocii sale, în sufletul său poetic și pasional. Dar, în același timp, îl filmează într-un mod care accentuează stadiul nedemn al vieții sale ce se desfășoară aproape în întregime pe canapea.” continuă The Guardian.
Mult-aclamatul maestru al genului horror, Ari Aster, se întoarce cu cel de-al treilea său lungmetraj, BEAU IS AFRAID, după uluitoarele sale succese, filmele Hereditary și Midsommar. Regizorul și scenaristul și-a anunțat viitoarea colaborare cu Joaquin Phoenix încă din 2021, BEAU IS AFRAID fiind prezentat atunci ca un „portret intim – ce se întinde pe câteva decenii – al unuia dintre cei mai de succes antreprenori ai tuturor timpurilor”, cu Phoenix – fost invitat special al American Independent Film Festival, în rolul principal.
Descris de către Aster ca fiind o „comedie de coșmar” care a trebuit să fie modificată dintr-un scenariu original de patru ore, BEAU IS AFRAID este povestea unui bărbat blând, dar înghițit de anxietate, ce este nevoit să-și înfrunte cele mai întunecate frici odată ce pornește într-o călătorie odiseică înapoi spre casă în urma morții subite a mamei sale. O călătorie „amețitoare și obsedantă care îți stăruie în minte” – Screen Rant.
POLITE SOCIETY, lungmetrajul de debut al regizoarei Nida Manzoor, creatoarea celebrului serial de televiziune We Are Lady Parts, este „genul de producție extrem de îndrăzneață care arată un talent în ascensiune care abia așteaptă să arunce mai multe idei în mixul cinematografic.” titrau cei de la The Hollywood Reporter după premiera mondială de la Sundance.
Obsedată de artele marțiale, Ria Khan e convinsă că trebuie să își salveze sora mai mare, pe Lena, de la căsătoria iminentă. După ce obține ajutorul prietenilor ei, Ria pune în acțiune cel mai ambițios plan creat vreodată de deturnare a unei nunți, totul în numele independenței și al legăturii dintre cele două surori.
FUNNY PAGES este o comedie spumoasă care urmărește povestea unui ilustrator adolescent ce renunță la confortul vieții lui de cartier într-o sucită căutare de sine.
Copil fiind, Owen Kline a jucat rolul fratelui mai mic al lui Jesse Eisenberg în filmul The Squid and the Whale despre o familie din New York devastată de divorțul părinților. Kline interpreta la vremea respectivă un copil tulburat de 12 ani care ține partea mamei sale și care și-a dezvoltat un obicei în a se masturba pe ascuns în public, ca răspuns emotional la trauma pe care o traversează. Debutul său regizoral nominalizat la Caméra d’Or, Cannes 2022 „prezintă multe dintre aceleași teme nesănătoase într-un film indie cu adevărat bizar, surprinzător chiar, voit indistinct și hazliu.” se amuzau cei de la The Guardian.
Lawrence Kweller, un adolescent de 17 ani fără prea multe aspirații dar pasionat de filme, se angajează la un centru de închirieri casete video unde începe o relație complicată cu șefa lui mai în vârstă. I LIKE MOVIES este „proaspăt, plăcut, captivant, un coming-of-age blând și bine echilibrat” este „genul de film care poate face chiar și unui critic cinic să-i placă din nou filmele” concluziona IndieWire despre debutul în lungmetraj al regizorului Chandler Levack după proiecția din cadrul Toronto IFF.
Biletele pentru AIFF.7 pot fi achiziționate de pe: , fiecare dintre ele vine anul acesta cu câte un voucher Voyo. Spectatorii sunt îndemnați să susțină cauzale sprijine anul acesta de festival prin achiziționarea biletelor sau donând direct către cele trei organizații.
***
România este unul dintre cei mai mari exportatori de animale vii din Europa. În fiecare an, sute de mii de necuvântătoare, în special oi, sunt înghesuite în vapoare și transportate în condiții greu de imaginat, în special către Orientul Mijlociu și Africa. Acum câteva luni imaginile groaznice cu cele peste 14 mii de oi moarte în Portul Midia au făcut înconjurul lumii, iar asociațiile internaționale de protecție a animalelor au acuzat o supraîncărcare a vaporului. Deși există reglementări naționale și internaționale cu privire la astfel de situații, sunt încă multe mecanisme care trebuiesc perfectate, în lipsa lor, astfel de situații se pot repeta, supunând alte sute de mii de animale la o suferință prelungită și inutilă. Uniunea Europeană a recomandat deja vara trecută României interzicerea exportului de animale vii, după ce un cargou a pornit cu mii de oi la bord către Golful Persic, în luna august, pe o căldură infernală. Sute de animale au murit atunci pe drum, susțin reprezentanții Animals Internațional.
AIFF invită publicul la un OPEN TALK: BAN LIVE ANIMAL EXPORT menit să atragă atenția asupra acestui subiect, să informeze dar și să dezbată posibile rezolvări ale situației. La discuția ce va avea loc la Cinema Elvire Popesco duminică, 23 aprilie, de la ora 18:30 vor participa Gabriel Păun – activist și inițiator al campaniei #SalveazăMiorița de interzicere a transportului de animale vii, prin Animals International, Ovidiu Roșu – medic veterinar implicat în cazul de la Midia și Mihai Dragolea – regizor de film documentar, ce a investigat teme de mediu și lucrează în prezent pentru un adăpost de câini comunitari.
***
American Independent Film Festival revine anul acesta și la Cluj-Napoca, între 21 și 23 aprilie cu proiectii la Cinema Arta și Cinema Victoria, ediție locală prezentată de Fortech a GlobalLogic Company.
Organizat de Asociația Cinemascop, AIFF.7 este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Cu sprijinul: Banca Transilvania, Ambasada Statelor Unite ale Americii în România*, Institutul Cultural Român, Dacin Sara.
Parteneri: Institutul Francez din România, Cinema Elvire Popesco, Arhiva Națională de Filme, Cinemateca Română, Europa Cinemas, Eventbook, Retromobil Club România.
Parteneri media principali: PRO TV, Radio Guerrilla, AGERPRES.
Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, Vice, Igloo, Films in Frame, Urban.ro, Ziarul Metropolis, Film Menu, IQ Ads, Smark, Observator Cultural, LiterNet, MovieNews, Cinefilia, CineFan, AARC – All About Romanian Cinema, Munteanu, CineGhid, Radio România Cultural, Business Review.
*Acest proiect este finanțat parțial printr-un grant al Departamentului de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate pe durata proiectului aparțin autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.
Mai multe informații și noutăți despre AIFF.7 sau despre cauzele susținute pot fi găsite pe:
http://filmedefestival.ro/american-independent-ff
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...