Ilie Năstase, „băiatul rău” al tenisului, este personajul principal din „NASTY”, un nou documentar care prezintă viața și cariera sa remarcabilă. Coprodus pentru Max de HBO Documentaries Europe și Libra Films, documentarul va fi lansat în 23 de țări în săptămâna lansării platformei de streaming Max în Europa, la scurt timp după proiecția pe care o va avea la Cannes. „NASTY” este produs de Cosmin Hodor, Tudor Giurgiu (Libra Films) și de Hanka Kastelicová & Tereza Bóna Keilová, de la Warner Bros. Discovery.
“NASTY a fost o călătorie incredibilă pentru mine, o călătorie minunată pe calea amintirilor. Până acum, reacția publicului a fost extraordinară. Mă bucur foarte mult că documentarul va fi difuzat pe Max în Europa și că mai mulți oameni au șansa de a-l viziona. Nu este doar un film despre tenis, ci și un film despre o altă epocă a sportului, despre prietenie, despre munca grea și despre ce înseamnă să rămâi credincios ție însuți. Este ceea ce am făcut întotdeauna. Am făcut-o în felul meu.“, spune Ilie Năstase.
Ilie Năstase a devenit un nume important al tenisului în anii ’70 și ’80, câștigând titluri la US Open, Roland Garros și Wimbledon. Meciurile sale au atras mulțimi mari și o atenție uriașă din partea presei, atât datorită stilului său de joc, cât și a personalității sale. Amuzant, simpatic și, uneori, arogant și excentric, Năstase a fost aclamat, huiduit, dar niciodată ignorat.
“Sunt foarte fericită că am coprodus acest film fascinant despre viața lui Ilie Năstase – o legendă a tenisului, ale cărui meciuri le-am savurat în copilărie și a cărui carismă pe teren este recunoscută și astăzi. Producătorii au portretizat parcursul acestui sportiv est-european care a depășit granițele cu talentul și personalitatea sa, care i-au adus porecla Nasty pentru stilul său captivant și adesea controversat. Acest film surprinde esența unui adevărat showman, amintindu-ne de moștenirea lui Năstase și de amprenta pe care a lăsat-o asupra lumii tenisului.“, spune Hanka Kastelicová, Vice President & Executive Producer Documentaries HBO EMEA – HBO Max la Warner Bros. Discovery.
“Ilie Năstase pe teren a fost fabulos. Acest tânăr dintr-o țară comunistă a reușit, în doar câțiva ani, să cucerească lumea cu talentul și personalitatea sa. Am lucrat la acest proiect timp de 5 ani, timp în care am descoperit arhive impresionante despre cariera și viața lui Năstase și am avut ocazia să discutăm cu superstaruri ale sportului, oameni care au fost profund influențați de el. Cred că, în final, eforturile noastre se vor vedea pe ecran – un portret al unui personaj complex, mereu surprinzător, greu de definit, care a făcut istorie pentru România și pentru tenis.“, spune Tudor Giurgiu, regizor și producător.
De pe 24 mai, abonații Max din Ungaria, România, Spania, Portugalia, Andorra, Slovacia, Moldova, Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Bulgaria, Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia, Islanda și Polonia vor putea viziona documentarul pe noua platformă de streaming. În iunie, „NASTY” va fi disponibil pe Max în Republica Cehă și din toamnă în Lituania, Letonia și Estonia prin intermediul pachetelor oferite de operatori cu HBO OD.
Ilie Năstase a fost primul jucător de tenis care a ajuns în fruntea clasamentului ATP în 1973 și este unul dintre puținii jucători din istorie care a câștigat peste 100 de titluri. Talentul său natural și personalitatea sa, atât pe teren, cât și în afara lui, i-au atras porecla Nasty și l-au transformat pe Năstase într-o vedetă globală, influențând sportul pentru totdeauna. De asemenea, documentarul se numără printre puținele producții românești care vor avea o proiecție specială în cadrul Festivalului de Film de la Cannes, pe 23 mai 2024, sărbătorind documentarul și moștenirea lui Ilie Năstase.
„NASTY” aduce imagini de arhivă remarcabile și interviuri exclusive cu personalități sportive de top, inclusiv cu experții Eurosport John McEnroe și Boris Becker, explorând suișurile și coborâșurile lui Năstase, controversele care l-au înconjurat și impactul pe care l-a avut asupra lumii tenisului.
Filmul este co-regizat de Tudor Giurgiu și de debutanții Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu. În film mai apar Rafael Nadal, Björn Borg, Billie Jean King, gimnasta Nadia Comăneci și fondatorul Nike, Phil Knight; Năstase a fost primul sportiv care a semnat un contract cu brandul în 1972.
“NASTY” este produs de Libra Films în coproducție cu HBO și Televiziunea Română. Prezentat de Fundația Ion Țiriac, Banca Transilvania, Dedeman, Superbet, cu sprijinul Mastercard. Filmul este produs cu sprijinul Guvernului României, LIDL, Vodafone, Henkel România, Henkel România, CEC Bank, Regina Maria, HelpNet, Initiative Media. Distribuția în cinematografe în România este asigurată de Transilvania Film. Goodfellas se ocupă de vânzările internaționale.
HBO Max are drepturi complete și exclusive de lansare pentru „NASTY” în următoarele teritorii: Cehia, Ungaria, Polonia, România, Spania, Andorra, Slovacia, Moldova, Albania, Bosnia și Herțegovina, Croația, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia, Slovenia, Bulgaria, Suedia, Finlanda, Danemarca, Norvegia și Islanda. Drepturile HBO acoperă, de asemenea, Letonia, Lituania și Estonia, precum și Turcia, unde WBD a achiziționat recent BluTV, și Grecia.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...