Cea de-a zecea ediție aniversară a Rezidenței internaționale de scenaristică Pustnik, dedicată debuturilor în lungmetraj, începe astăzi la Port Cultural Cetate, pe malul Dunării.
Zece participanți au oportunitatea de a lucra la primele lor scenarii de lungmetraj pe parcursul celor opt zile de rezidență (17-24 septembrie), cu timp dedicat pentru scriere, îndrumare de la experții invitați atât în cadrul unor sesiuni de grup, cât și în sesiuni individuale, proiecții de film, dar și feedback de la colegi. Pustnik a selecționat cele opt proiecte de ficțiune din cele 93 de aplicații primite din 39 de țări, printre acestea numărându-se și un proiect provenit din rețeaua de participanți a European Short Pitch.
Invitați speciali în acest an sunt scenarista Laurence Coriat, cunoscută mai ales pentru colaborările sale cu regizorul Michael Winterbottom, specialista în relații culturale și cinematografie Joanna Duncombe, și producătoarea nominalizată la premiile BAFTA Len Rowles. Pentru a patra oară, rezidenții vor beneficia și de expertiza Deliei Vasile, psihoterapeut și consultant narativ.
Printre colaborările scenaristei Laurence Coriat cu regizorul Michael Winterbottom se numără „Wonderland”, selectat în competiția Festivalului de la Cannes în 1999 și recompensat cu premiul cel mare la British Independent Film Awards în același an, „A Mighty Heart” (2006), cu Angelina Jolie, „Genova” (2008), cu Colin Firth, dar și „Everyday” (2012), nominalizat la Premiile BAFTA. A mai co-scris, printre altele, filmul „Me Without You” al Sandrei Goldbacher, cu Michelle Williams și Anna Friel, care a avut premiera la Festivalul de la Veneția în 2001, iar în 2016 a făcut parte dintr-un writers room alături de showrunnerul Hossein Amini, unde a scris două episoade din serialul BBC premiat cu un International Emmy „McMafia”.
Joanna Duncombe are o experiență bogată în dezvoltarea de programe internaționale inovatoare dedicate filmului și artei. A curatoriat selecții și susținut Q&A-uri în cadrul festivalurilor de la Cannes, Londra și Rotterdam, iar în prezent lucrează cu British Council, BAFTA, National Film & Television School (NFTS) și Victoria Film Festival din Canada. La British Council, Duncombe este consultant senior în cadrul programelor dedicate noilor talente și colaborărilor internaționale ale Departamentului de Film. Anterior, aceasta a lucrat ca selecționer pentru Independent Cinema Office din Regatul Unit și a fost director de programming la London Short Film Festival, dar și producător creativ și selecționer la Birds Eye View Films, unde a contribuit la dezvoltarea și lansarea programului de mare succes Reclaim the Frame, alături de Mia Bays.
Len Rowles este o producătoare cunoscută pentru interesul său în filmele de gen cu impact global. În calitate de Head of Scripted, Film & International la Climate Spring, aceasta sprijină producțiile internaționale de film și TV care ating subiectul crizei climatice. Anterior, Rowles a gestionat programul intern de dezvoltare și producție al Protagonist Pictures, producând primul film al companiei: „The Man in the Basement”, regizat de Nadia Latif, cu Corey Hawkins și Willem Dafoe în distribuție. Len a făcut parte și din echipa de producători executivi de la Protagonist, care a asigurat finanțarea privată pentru mai multe proiecte, printre care și „The Outrun”, cu Saoirse Ronan. Înainte de Protagonist, Rowles a lucrat la Wildgaze Films, companie dublu nominalizată la Oscar, și a făcut parte din echipa de creație a Pathé UK. Len a fost atrasă de poveștile despre climă încă de la primele sale filme: „Skyborn”, nominalizat la BIFA, și „Orbit ever after”, nominalizat la BAFTA și EFA.
Delia Vasile este comunicator, psiholog și psihoterapeut de orientare umanistă. Este absolventă a facultăților de Litere și Psihologie și din anul 2012 a început formarea în analiză tranzacțională la Yorkshire Training Centre International. Abordarea ei terapeutică este una narativă, fiind pasionată de înțelegerea poveștilor de viață și a scenariilor pe care oamenii le joacă în viețile lor.
Proiectele selectate anul acesta la Pustnik sunt:
- „A Backstreet Boy”, de Hannu-Pekka Peltomaa, Finlanda
- „Bunker”, de Anthony Foussard și Christian Legrand, Franța
- „Exotic Toxic Erotic”, de Denisse Conn Tübacü, România
- „Late Spring”, de Yuan Yuan, China
- „Mariposa”, de Victoria Visco Mendonça, Brazilia
- „Please Bear with Me”, de Gabriela Serrano și Mariana Serrano, Filipine
- „Reality Shirley”, de Stella Carneiro, Portugalia
- „Tigress of Patha”, de Saee Haval, India
Păstrându-și angajamentul luat față de comunitatea locală, Pustnik organizează ateliere de educație cinematografică gratuită și proiecții pentru tinerii din mediul rural, care vor fi susținute de fosta participantă Pustnik Anca Buja la Liceul Teoretic „Gheorghe Vasilichi” din Cetate.
Despre Pustnik:
Pustnik este un program creat în 2014 care își propune să le ofere tinerilor scenariști un context prielnic dezvoltării filmelor de lungmetraj la care lucrează, într-un cadru natural și relaxat, departe de presiunile industriei. În același timp, Pustnik își dorește să creeze în jurul său o rețea de profesioniști din mediul cinematografic, cu scopul încurajării colaborărilor dintre aceștia.
Program organizat de Asociația T.E.T.A
TETA este un ONG fondat în iunie 2006. Asociația are ca scop principal dezvoltarea programelor și evenimentelor culturale menite să promoveze educația și renașterea culturală a comunităților care îi găzduiesc evenimentele. TETA funcționează și ca producător de filme și spectacole de teatru.
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Uniunea Cineaștilor din România (UCIN), Institutul Cultural Francez
Parteneri: European Short Pitch, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”
Parteneri media: Film New Europe, Films in Frame, All about Romanian Cinema – aarc.ro
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Website | Facebook | Instagram
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...