O, ce veste minunată! MR. HOLMES, cu Ian McKellen în rolul principal va fi prezentat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a 12-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, sâmbătă, 22 august. Abia aștept filmul regizat de Bill Condon, promovat în ultima vreme peste tot de protagoniștii Ian McKellen și Laura Linney după ce-a fost prezentat la Berlinale 2015. E o nouă abordare a poveștii celui mai cunoscut detectiv din lume.
COMUNICAT:
CE MAI PUTEȚI VEDEA LA ANONIMUL 2015:
- THE LOBSTER – în deschidere.
- CHUCK NORRIS VS COMMUNISM, în regia Ilincăi Călugăreanu, va fi prezentat în proiecție specială la ANONIMUL, prin amabilitatea HBO România. Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film Sundance și premiera europeană la Festivalul de Film din Edinburgh. În 2012, spectatorii de la ANONIMUL au putut vedea un scurt fragment din film, prezentat de către Ilinca Călugăreanu. „Ideea de a face acest film mi-a venit în noiembrie 2011, când filmam la European Psychoanalytic Film Festival în Londra. Asistând la un Q&A, am realizat că persoana din fața mea era Irina Nistor. A pus o întrebare și sunetul vocii ei mi-a adus în minte întreaga copilărie”, spune regizoarea.
În România anilor 1980, mii de filme din Vest au pătruns prin Cortina de Fier, deschizând o fereastră către lumea liberă celor care îndrăzneau să se uite. Un afacerist de pe piaţa neagră a casetelor VHS și o traducătoare curajoasă le-au adus oamenilor magia filmului, aprinzând scânteia unei revoluţii. CHUCK NORRIS VS COMMUNISM va fi proiectat în prezența regizoarei Ilinca Călugăreanu, criticului de film Irina-Margareta Nistor, actriței Ana Maria Moldovan și a costume designer-ului Alina Morar. - Cele 6 titluri din cadrul Competiției de Lungmetraj, propuse anul acesta de către curatorul de film Ludmila Cvikova, și care concurează pentru Trofeul ANONIMUL, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Sfântu Gheorghe sunt:
CERUL DE DEASUPRA NOASTRĂ/ THE SKY ABOVE US, regia Marinus Groothof, Olanda- Belgia- Serbia- Grecia, 2015- prezentat în cadrul secțiunii Limelight la Festivalul Internațional de Film de la Rotterdam, 2015;
PESCĂRUȘII/ THE GULLS, regia Ella Manzheeva, Rusia, 2015- prezentat în cadrul Berlinale Forum 2015;
MAX & LENNY, regia Fred Nicolas, Franța, 2014- inclus în Selecția oficială a Festivalului de Film de la Sydney 2015;
CORPUL/ BODY, regia Malgorzata Szumowska, Polonia, 2015- recompensat cu Ursul de Argint pentru Cea mai bună regie la Berlinale 2015;
LUMEA E A MEA/ THE WORLD IS MINE, regia Nicolae Constantin Tănase, România, 2015- distins cu Mențiunea specială a secțiunii competiționale East of the West din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary, 2015;
COPIII/ CHILDREN, regia Jaro Vojtek, Slovacia- Cehia, 2014- recompensat cu premiile pentru Cel mai bun scenariu, Cea mai bună actriță în rol secundar- Éva Bandor, Cea mai bună imagine- Tomáš Stanek la Festivalul de Film de la Beijing, în 2015.
ANONIMUL 12 se va desfășura în perioada 17- 23 august la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării.
Ediția a 12-a a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL este organizată de Fundația Anonimul, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Uniunii Cineaștilor din România, Consiliului Județean Tulcea și Institutului Cultural Român.
Sponsori principali: Stella Artois și Vodafone România
Sponsori: BRD Groupe Société Générale, HBO România, TNT România
Parteneri principali: Green Village, TUI TravelCenter, Eurolines
Parteneri: Asociația “Ivan Patzaichin- Mila 23”, Hotel Ibis Gara de Nord, Aniva, Christie, Film Festival, InterComFilm, Independența Film, Docentris, Pepsi, Lacerta Winery, Jagermeister, Bacardi, Cafe Bar Bistro Légère, Shift
Mașina oficială a evenimentului: BMW
Parteneri media: EuropaFM, Unica, 24 FUN, Cinemagia, FilmReporter.ro, AaRC.ro, BRD Scena9, Urban.ro, Ralix.ro, Cinepub.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...