Sir Bryn Terfel, în recital la Festivalul Enescu 2017

Sir Bryn Terfel, unul dintre cei mai aclamați bas-baritoni ai lumii, distins cu un Premiu Grammy, va fi cel care va urca pe scena Ateneului Român pe 5 septembrie. Lang Lang reprogramează pentru o ediție viitoare recitalul din cadrul Festivalului Enescu 2017 din motive de sănătate.

Sir Bryn Terfel, unul dintre cei mai apreciați bas-baritoni ai lumii, câștigător al unui Premiu Grammy și de asemenea laureat al unui Premiu Gramophone și al unui Classical Brit, recunoscut pentru rolurile sale de pe scene precum Royal Opera House Covent Garden, Opera de Stat din Viena și Metropolitan Opera, precum și pentru recitalurile susținute în întreaga lume, va urca pe scena Festivalului Enescu 2017 pe 5 septembrie.

Distins cu un Premiu Grammy în 2013 pentru Cea mai bună înregistrare – pentru Inelul Nibelungului de Richard Wagner la Metropolitan Opera -, Sir Bryn Terfel este cunoscut și pentru apariția sa în producția Sweeney Todd, alături de actrița Emma Thompson.

Pe 30 decembrie 2016, bas-baritonul Bryn Terfel a primit titlul de Sir de la Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul ceremoniei anuale de Anul Nou organizate de Casa Regală Britanică.

Pianistul Lang Lang reprogramează recitalul din cadrul Festivalului pentru o ediție viitoare

Într-un mesaj transmis organizatorilor Festivalului Enescu, Lang Lang regretă să anunțe că este nevoit să își reprogrameze toate concertele din luna septembrie, la sfatul medicului, din cauza unei inflamații a brațului stâng. În cursul ultimelor luni, pianistul Lang Lang a fost nevoit din motive de sănătate să anuleze mai multe recitaluri programate în întrega lume, atât la Elbphilharmonie, cât și la Royal Albert Hall.

Biletele achiziționate de public pentru data de 5 septembrie, când era inițial programat recitalul lui Lang Lang, rămân valabile. Prin prezentarea acestora la intrarea în sala de concert, se face accesul pentru recitualul susținut de Bryn Terfel.

Pentru cei care doresc recuperarea contravalorii biletului achiziționat, aceasta se poate face fie la magazinele sau centrele Eventim de unde a fost efectuată cumpărarea, fie trimițând un email la adresa contact@eventim.ro în cazul în care tichetul a fost luat online.