AXN pune la încercare curajul fanilor cu noul serial „Cei bravi” și cu probe inspirate din serie

Fanii serialelor de acțiune își pot testa curajul în provocarea lansată de AXN cu ocazia premierei Cei bravi”, cea mai nouă producție din grilă. Aceștia își pot pune abilitățile la încercare pe www.ceibravi.ro, pentru a rezolva probe care aduc premiile săptămânale, dar și 10 locuri în bootcampul de inspirație militară.

În perioada 11 septembrie – 2 octombrie, fanii pot participa online la teste ce recreează atmosfera militară din serial. Probele cresc în dificultate de la o săptămână la alta și, odată cu ele, și valoarea premiilor: cinci kit-uri army (lanternă, cuțit și binoclu) în prima săptămână, cinci boxe Sony în a doua săptămână și trei telefoane Sony XZ2 Compact în a treia săptămână.

Toți cei care se înscriu pe site intră automat în extragere pentru cele 10 locuri din bootcampul AXN cu probe inspirate din pregătirea militară a actorilor. Bootcampul are loc între 4 și 7 octombrie, lângă Sinaia, și îmbină exerciții fizice și tactice cu probe de strategie și de rezistență. Sub îndrumarea unui instructor militar, cei zece recruți vor forma două echipe care vor trece printr-o misiune secretă, la fel ca eroii din “Cei bravi”. Prima echipă care va rezolva misiunea va fi desemnată câștigătoare; fiecare membru va primi o consolă PS 4 cu FIFA 19.*

Probele online și bootcampul fac parte din campania AXN de promovare a seriei „Cei bravi”, care va avea premieră în 18 septembrie și va fi difuzată în fiecare marți seara, de la ora 21:00, cu episoade duble. Serialul urmărește o echipă militară de elită care călătorește în cele mai periculoase locuri de pe planetă, în încercarea de a rezolva misiuni secrete.

Ambasadorii campaniei, Dragoș Bucur, actor și regizor, și Roxana Ciuhulescu, prezentator TV și blogger, au vorbit despre serial și despre campanie în cadrul evenimentului de lansare, unde jurnaliștii au avut parte de o vizionare privată.  În cadrul evenimentului, Jeep Wrangler a fost prezentată ca fiind mașina oficială a celor bravi.

Acțiunea din bootcampul AXN va putea fi urmărită pe pagina oficială de Facebook AXN România –  și pe contul de Instagram. Hashtagurile campaniei sunt #CeiBravi și #AXNRomania.

Trailerul serialului “Cei Bravi” poate fi urmărit aici:

Regulamentul complet al competiției este disponibil pe www.ceibravi.ro.

Despre bootcampul AXN, 4-7 octombrie, zona Sinaia 

  • Bootcamp inspirat din pregătirea militară a forțelor speciale din Cei Bravi
  • Două echipe de câte 10 participanți, extrași în urma înscrierii la probele de pe ceibravi.ro
  • Sesiunile de pregătire sunt asigurate de Florin Nan, instructor cu experiență în organizarea programelor de instruire intensivă
  • Bootcampul constă în sesiuni de instruire fizică (funcționale, de alpinism, de testare a agilității) și strategică (de orientare, de reacție în situații-limită)
  • Ambasadorii campaniei, Dragoș Bucur, actor și regizor, și Roxana Ciuhulescu, prezentator TV și blogger, vor asista echipele în cadrul bootcampului
  • După sesiunile de instruire, cele două echipe vor primi o misiune specială, pentru a pune în practică abilitățile dobândite în bootcamp
  • Prima echipă care rezolvă misiunea este desemnată câștigătoare
  • Premii: câte o consolă PS 4 cu FIFA 19, pentru fiecare membru al echipei câștigătoare