Actorul român Emil Hoștină, într-o distribuție de excepție în noul serial “Vremea barbarilor”, pe HISTORY® din 4 septembrie

HISTORY® a lansat noua docu-dramă “Vremea barbarilor” printr-un eveniment organizat la Palatul Bragadiru, al cărui invitat special a fost actorul român Emil Hoștină, unul dintre actorii principali ai seriei. Distribuția din rolurile principale este completată de Tom Hopper, Steven Waddington, Richard Brake, Kirsty Mitchell, Ben Batt, Gavin Drea, Nicholas Pinnock și Jefferson Hall, care îi întruchipează pe unii dintre cei mai mari războinicii ai lumii, surprinşi într-unul dintre eternele conflicte ale omenirii – lupta pentru libertate.

emil-hostina
În cadrul evenimentului organizat de HISTORY®, invitații au putut urmări în premieră al optulea și ultimul episod al serialului “Vremea barbarilor”, Distrugere, cel în care joacă actorul Emil Hoștină. Gazda serii a fost Cătălin Ștefănescu, care l-a provocat pe Emil la o discuție despre serial. La eveniment au participat și reprezentanții A+E Networks UK, compania care deține televiziunea HISTORY®, iar Nicolas Eglau, Chief Operating Officer, a prezentat evoluția pozitivă a HISTORY®și planurile de a investi în continuare în piața din România. Mai mult, Garda Romană de la Alba Iulia a oferit un moment demonstrativ de lupte individuale, cu ofițeri romani și gladiatori, formațiuni și strategii militare, spre deliciul celor prezenți.

““Vremea barbarilor” mi-a oferit prilejul minunat și neașteptat de a mă intersecta cu un personaj care pare să țină mai mult de fabulos decât de istorie. Serialul aduce în fața publicului întâmplări ale căror reverberații încă le simțim prin țesătura timpului, deși au avut loc cu sute de ani în urmă”, a declarat actorul Emil Hoștină.

În cele opt episoade ale seriei, “Vremea barbarilor” spune povestea ridicării şi căderii Imperiului Roman din punctul de vedere al liderilor rebeli. Este o incursiune viscerală în inima revoltelor contra puterii absolute a Cezarilor. Romanii i-au numit pe oponenţii lor “barbari” – triburi percepute ca fiind dincolo de limitele civilizației, unde duceau o existență sălbatică și violentă. Cu toate acestea, “barbarii” s-au dovedit a fi bărbați și femei ce au purtat lupte magistrale, care ulterior au influenţat decisiv viitorul omenirii.

Actorul român de 40 de ani Emil Hoştină, cunoscut pentru rolurile din Harry Potter and the Deathly Hallows I & II (2010-2011), The Zero Theorem (2013), The Borgias (2012) sau The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009), va juca rolul lui Attila, “biciul lui Dumnezeu” venit de la Răsărit, al cărui singurul scop era cucerirea totală.

emil-hostina-attila-3

Nicholas Pinnock (Captain America: The First Avenger; Fortitude) interpretează rolul lui Hannibal, cel care la nouă ani a făcut jurământ de sânge împotriva Romei. El fondează si prima mare alianță barbară pentru a învinge Roma înainte ca aceasta să devină de neoprit. Spartacus, sclavul devenit lider al revoltei barbare, este întruchipat de Ben Batt (The Edge of Love; Shameless (UK)). Boudica, regina războinică a celților, care conducea icenii prin ținuturi în carele lor de luptă, este întruchipată de Kirsty Mitchell (The Royal Today; River City).

Tom Hopper (Black Sails; Merlin) joacă în rolul lui Arminius, fiul răpit al Germaniei, care s-a ridicat în rang militar și a luptat în campaniile romane prin provinciile estice. Gavin Drea (What Richard Did; Love/Hate) joacă în rolul lui Alaric, regele goţilor, care i-a determinat pe mulți barbari din Imperiul Roman să i se alăture în luptă.

Steven Waddington (The Imitation Game) apare în rolul lui Fritigern, războinicul care a înfrânt şi ucis un împărat roman; Richard Brake (Batman Begins; Game of Thrones), în rolul lui Geiseric, ultimul barbar care a rezistat Romei, şi Jefferson Hall (Vikings; Game of Thrones), în rolul lui Viriathus, păstorul transformat în lider rebel.

Povestea adevărată a luptei de 700 de ani pentru supremație debutează cu momentul în care lumea antică se divide în două tabere: romani versus barbari, în primul episod al seriei, Rezistența. Premiera serialului are loc duminică, 4 septembrie, de la ora 21:00. Celelalte șapte episoade vor fi difuzate pe parcursul lunilor septembrie și octombrie, duminica, de la aceeași oră.

Seria “Vremea barbarilor” este produsă de October Films pentru HISTORY®. Producători executivi din partea HISTORY® sunt Kristen Burnsa și Russ McCarroll. Adam Bullmore este, de asemenea, producător executiv, Simon George este regizor executiv, iar Michael Waterhouse este producător din partea October Films.