Cel mai recent film al lui Xavier Dolan, Doar sfarsitul lumii / Juste la fin du monde – mult asteptatul lungmetraj ce ruleaza zilele acestea in cinematografele romanesti – este inspirat din piesa omonima a lui Jean-Luc Lagarce. Putina lume stie ca ideea de a face un film dupa piesa de teatru Juste la fin du monde a lui Lagarce i-a fost oferita lui Dolan de prima sa muza, actrita Anne Dorval, cea care a jucat in majoritatea filmelor tanarului regizor, considerat „copilul teribil al Canadei”: Mommy, Laurence Anyways, Heartbeats, I Killed My Mother. Cel mai recent, Mommy, a obtinut in 2014 Premiul Juriului la Cannes. Doar sfirsitul lumii este distribuit de Independenta Film.
La inceputul anilor 2000, Anne Dorval a avut un rol in piesa respectiva si a ramas extrem de impresionata de text. Ea este cea care i-a inmanat lui Dolan intregul scenariu original, cel folosit de Anne atunci, cu adnotarile aferente. „Ti se potriveste perfect!”, i-a zis actrita atunci.
Patru ani a zacut dosarul destul de voluminos in sertarul lui Xavier Dolan. Abia dupa ce a terminat lucrul la Mommy (2014), regizorul a sters praful de pe acel scenariu. „Am inceput sa-l recitesc si, pe la pagina 6, am stiut ca acesta este urmatorul meu film. Pentru ca abia acum l-am inteles. Daca l-as citi din nou cu mintea de acum patru-cinci ani, nu i-as da nicio sansa”.
Filmul Doar sfarsitul lumii a fost premiat la Cannes, in 2016 si se regaseste pe lista scurta pentru Cel mai bun film strain – Oscar 2017.
Louis (interpretat de actorul Gaspard Ulliel), un scriitor tanar, foarte bolnav, se intoarce acasa dupa o absenta de 12 ani, pentru a-si anunta familia ca urmeaza sa moara.
Din distributie fac parte: Vincent Cassel (Black Swan, Mesrine : L’Ennemi public nº1, L’Instinct de mort), Marion Cotillard (Big Fish, A Good Year, Inception, Deux jours, une nuit, De rouille et d’os, La Vie en Rose), Lea Seydoux (Spectre, The Grand Budapest Hotel, La vie d’Adele), Gaspard Ulliel (Saint Laurent, Hannibal Rising) si Nathalie Baye (Laurence Anyways, Catch Me If You Can).
Doar sfarsitul lumii / Juste la fin du monde / It’s Only the End of the World (2016) este adus in Romania de Independenta Film, casa de distributie care promoveaza filme independente de referinta, de nisa sau castigatoare ale unor premii internationale prestigioase.
Independenta Film a distribuit pelicule ca: Snowden (r. Oliver Stone), Youth (r. Paolo Sorrentino) – Cel mai bun film european 2015, Dheepan (r. Jacques Audiard) – Palme d’Or 2015, Mommy (r. Xavier Dolan), Deux jours, une nuit (r. Fratii Dardenne), La grande bellezza (r. Paolo Sorrentino), Nymphomaniac (r. Lars von Trier), La Vie d’Adele (r. Abdellatif Kechiche), The Hunt (r. Thomas Vinterberg), Amour (r. Michael Haneke), Trainspotting (r. Danny Boyle), Amelie (r. Jean-Pierre Jeunet), Melancholia (r. Lars von Trier), Todo sobre mi madre (r. Pedro Almodovar), In The Mood for Love (r. Wong Kar Wai), Vicky Cristina Barcelona (r. Woody Allen), Dogville (r. Lars von Trier) etc.
Fotografii: ©Shayne Laverdiere – Sons of Manual
Titlul original: Juste la fin du monde / It’s Only the End of the World
Durata: 95 min.
Parteneri: TV5MONDE, Cinemagia, Bloguluotrava, Carturesti
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...