Balkanik Festival și-a confirmat, odată cu primele cinci ediții, statutul de eveniment dedicat în principal experiențelor noi și descoperirilor care depășesc granițele continentale Timp de trei zile, între 9 și 11 septembrie, în celebra Grădina Uranus din cartierul Uranus-Rahova, Balkanik Festival revine cu cea de-a șasea ediție și propune cel mai provocator line-up de până acum, care va reuni magia vocilor lumii arabe, indiene, turcești și egiptene cu emoția sunetelor din Europa de Est.
Printre primele capete de afiș confirmate se numără Taraf de Haidouks și Kocani Orkestar, două trupe mult așteptate pe aceeași scenă, în formula rară Band of Gypsies și starul muzicii arabe, Omar Souleyman. Un spectacol extraordinar, pentru prima dată pe o scenă din România este Bollywood Masala Orchestra. Pe scena mare din Grădina Uranus vor mai urca , Cumbuș Cemaat și Orange Blossom.
La cea de-a șasea ediție a festivalului, publicul va fi martorul unei întâlniri extraordinare, când vor urca pe aceeași scenă cei 26 de membri ai celor mai emblematice și faimoase trupe Gypsy – Taraf de Haidouks (România) și Kocani Orkestra (Macedonia) – cel mai bun taraf din întreaga lume și una dintre cele mai bune orchestre. Aceștia își vor uni instrumentele și forțele într-un repertoriu nou și un spectacol rar, intitulat Band of Gypsies, pe care publicația The Independent îl compara cu “o călătorie prin muzica țigănească din Turcia, baladele medievale balcanice și chiar manelele pop românești”. “Singularitatea proiectului constă în ciocnirea dintre alămurile libertine ale fanfarei și virtuozitatea copleșitoare a corzilor tarafului” mai declara publicația Les Inrockuptibles.
Bollywood Masala Orchestra aduc un spectacol de ritmuri neobosite, culori stridente, costume, dansuri și acrobații, ce poartă publicul într-o călătorie în India, din Rajahstan până în Mumbai, susținut de o orchestră de alămuri, infuzată cu instrumente precum tabla, dholak sau clarinet, condimentată cu dansuri, acrobații și un fakir. Muzica tradițională a țiganilor din Rajahstan, hituri din filmele indiene și nenumărate dansuri nemaivăzute între Carpați vor crea un spectacol teatral, unic și opulent, în care renumiților Dhoad Gypsies of Rajahstan li se alătură o mulțime de alți artiști.
Omar Souleyman, cel mai apreciat artist sirian al ultimelor decenii și un star al muzicii arabe, vine cu folkul său electric din Siria la Balkanik Festival, pentru a molipsi Bucureștiul cu ritmuri orientale contagioase. Descoperit în perioada în care cânta la nunțile din Siria, Omar a ajuns să colaboreze cu artiști occidentali precum Bjork (pentru albumul Biophilia), Damon Albarn (Blur), Modeselektor, Dan Snaith aka Caribou și Four Tet, cel care i-a produs sirianului cel mai proaspăt album, numit Wenu Wenu. Omar Souleyman i-a cucerit pe organizatorii festivalului Glastonbury în 2011 și a fost invitat să cânte la Ceremonia Premiilor Nobel pentru Pace din 2013, la Roskilde Festival și Pukkelpop Festival în 2014. El susține că cea mai mare ambiție a sa este să participe la cele mai mari festivaluri de muzică din lume și să schimbe percepția eronată a Vestului asupra Estului. Concertul susținut la Balkanik Festival este primul în cadrul unui festival de muzică din România.
Trei nume din zone muzicale foarte diferite întregesc stilul eclectic al Balkanik Festival: Antwerp Gypsy-Ska Orkestra, Orange Blossom și Cumbuș Cemaat.
Antwerp Gypsy-Ska Orkestra înseamnă șapte călători muzicali din diferite colțuri ale lumii, proveniți din trupe de ska și hardcore punk, care au ales să aducă la un loc muzica orchestrelor țigănești din Europa de Est și ritmurile rapide de ska / reggae-ska. Concertele lor sunt ultradansabile, explozive, unele melodii invită la pogo, transformând-o într-una dintre cele mai molipsitoare orchestre de petrecere și printre cele mai bune trupe temerare ale genului gypsy-ska.
Cumbuș Cemaat din Istanbul a fost pariul câștigător al organizatorilor festivalului la ediția 2015. Deși concertul s-a ținut în interioul The Ark, trupa a ținut publicul în priză mai bine de trei ore. Muzica lor s-a născut la malul Bosforului, din cântece culese din Balcani și Orient, și combină stilurile folk, jazz, klezmer, rembetiko. De câțiva ani, sunt invitați permanenți ai clubului de world music Araf din Istanbul, devenind foarte populari, în special în Taksim. Concertul de la Balkanik Festival 2015 a fost prima lor apariție într-un festival.
După 20 de ani de activitate și o pauză de 9 ani, trupa Orange Blossom a revenit cu o energie extraordinară pe scenă și un nou album – Under the Shade of Violets, un hibrid exotic la granița dintre trip hop, new wave, pop-rock, muzică arabă și afrobeats. Stabiliți în Nantes, Franța, cei patru muzicieni sunt vocalista Hend Ahmed Hassan din Egipt, violonistul Pierre-Jean Chabot (PJ Chabot) din Franța, percuționistul Mathias Vaguenez și Carlos Robles Arenas, baterist și sampler din Mexic. Încă din anii ’90, Orange Blossom au cucerit publicul de pretutindeni cu infuzia nemaiauzită de heavy-electronica și ritmuri orientale.
Abonamentele early bird sunt disponibile pe www.eventbook.ro la prețul de 100 lei. Biletele de o zi vor fi puse în vânzare la data de 15 august și vor costa 50 lei, iar prețul abonamentelor va fi 120 lei.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...