este un proiect inițiat de Asociația Igloo Habitat și Arhitectură și platforma București: Modernism Art Deco, co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România, care propune publicului larg să redescopere patrimoniul Modernist Art Deco al Bucureștiului, oferind totodată arhitecților și comunității de creatori din România ocazia de a-l dezbate profesional, problematizându-i aspectele relevante.
Proiectul se desfășoară în spațiul expozițional al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, în perioada 25 octombrie – 11 noiembrie. Expoziția și evenimentele conexe – conferințe și dezbateri – sunt adresate publicului larg interesat de patrimoniu și moduri de prezentare vizuală cu o componentă multimedia interactivă și deopotrivă publicului specializat – arhitecți, urbaniști, designeri, artiști și oameni de cultură, alături de studenți.
În perioada interbelică, arhitectura Art Deco a avut un rol major în modelarea imaginii Bucureștiului iar contextul istoric, urban și cultural al anilor 1920 – 1945 este prezentat în expoziție din trei perspective: două istorice și una contemporană.
Bucureștiul interbelic, „un oraș în devenire care trăiește o metamorfoză în salturi”, este imaginea documentată de Willy Pragher, fotoreporter liber profesionist la Berlin care și-a petrecut tinerețea în Germania și România, devenind în 1939 fotograf și grafician al Societății Românești de Distribuire a Combustibilului. Contrastele frapante între Bucureștiul modernist și contextul social surprinse de Pragher, laolaltă cu imagini în exclusivitate din biblioteca arhitectului Mădălin Ghigeanu, completate de relatări ale fotoreporterilor din presa internațională a timpului, ne dau imaginea acelui București al bulevardelor largi și clădirilor înalte.
Cadrele contemporane realizate de trei fotografi, Arthur Țințu,Vlad Pătru și Dragoș Dogaru, anunță viitorul album „București – Oraș Art Deco”, editat de Igloo Media în colecția igloo patrimoniu, oferind imaginea programelor arhitecturale, variantelor stilistice și elementelor de limbaj Art Deco care ne dau scara și detaliul acestui București interbelic modern.
Într-un context național în care calitatea spațiului construit și starea fizică a patrimoniului sunt destul de precare, se impun totodată măsuri de educare a publicului larg și de încurajare a breslei arhitecților și comunităților de creatori pentru a realiza și implementa proiecte de înaltă calitate. Pentru acest deziderat, proiectul B:MAD 3.0, „Bucureşti – Oraș Art Deco” propune și o serie de evenimente coordonate: o dezbatere, un concurs de idei și continuarea seriei conferinţelor B:MAD, susținute de profesioniști din domeniul arhitecturii şi dezvoltatori de proiecte imobiliare, pe tematici conexe sau legate direct de imobilele de patrimoniu Art Deco din București.
Lansarea concursului de idei pentru Reabilitarea Habitatului și Arhitecturii Bucureștiului „B:MAD Re-HAB”, în data de 31 octombrie, va fi un moment special care demonstrează determinarea și angajamentul organizatorilor în promovarea, susținerea și reabilitarea patrimoniului arhitectural. Prin acest concurs, a cărui tematică este deschisă tuturor profesioniștilor în domeniu, ne propunem să evaluăm: documentarea istorică, urbanistică și arhitecturală; creativitatea ideilor propuse de participanții la concurs, în concordanță cu o bună argumentare şi integrare în contextul urban. Intenția este ca acest concurs să devină un prim pas în construirea și susținerea unor politici publice pentru valorizarea, prezervarea și reabilitarea adecvată și responsabilă a patrimoniului arhitectural Modernist Art Deco bucureștean.
„Bucureşti – Oraş Art Deco” este un proiect cultural care are ca scop îmbunătățirea percepției și valorizarea arhitecturii Moderniste Art Deco din Capitală. Acest demers se poate realiza printr-un efort comun al specialiștilor în arhitectură și patrimoniu construit, al educatorilor – universități și instituții de învățământ – și al asociațiilor profesionale care doresc să prezinte: decidenților, comunității specialiștilor alcătuite din urbaniști, arhitecți, designeri de interior, constructori etc., dar și publicului larg, un proiect cultural consecvent, menit să pună în valoare patrimoniul arhitectural modernist art-deco, reîmprietenind locuitorii și turiștii capitalei cu spațiul urban” – arh. Adrian Ciocăzanu, director executiv Igloo Media.
B:MAD 3.0 „Bucureşti Oraş Art Deco” este un proiect cultural Igloo și al platformei București: Modernism Art Deco, Co-finanțat de Ordinul Arhitecților din România
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...