BookHub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan: Invitat Cristian Fulaș – 16 noiembrie

Muzeul Național de Artă al României anunță o nouă ediție BookHub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan, care se va desfășura sâmbătă, 16 noiembrie 2024, ora 12.00, în Sala Franceză a Galeriei de Artă Europeană. Invitat va fi scriitorul și traducătorul Cristian Fulaș.

Discuția, moderată de Nona Rapotan, va porni de la romanul său, intitulat „Specii”, apărut în 2023, la Editura Polirom.

„Mi-ar plăcea ca fiecare cititor sau cititoare să se caute pe sine în hățișul ăsta de personaje și întâmplări și să nu se regăsească sau, dacă se regăsește aici, să încerce să se îndepărteze cât mai tare de orice familiaritate cu scenele și personajele descrise.” (Cristian Fulaș despre romanul  „Specii”)

Cristian Fulaș a publicat primul său roman în anul 2015, numit „Fâşii de ruşine” (Gestalt Books), pentru care a primit Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu” și Premiul revistei Accente. În cursul aceluiași an a lansat volumul „Jurnal de debutant” (Tracus Arte). De menționat sunt romanele „După plâns” (2016, Casa de Editura Max Blecher), „Povestea lui Dosoftei” (2018, Editura Muzeelor Literare), care au fost urmate de alte volume la editura Polirom: „Ioşca (2021), biografia romanțată „Celan. Am trăit, da” (2022) și cartea pentru copii de ficțiuni și povestioare „Goldie pleacă în vacanță” (2024).

A tradus aproximativ cincizeci de volume din limbile engleză, italiană şi franceză și a fost fiind distins în anul 2023 de Academia Franceză cu premiul „Prix du Rayonnement de la langue et de la littérature françaises” pentru servicii remarcabile aduse limbii şi literaturii franceze. Din 2019 lucrează la o nouă traducere după romanul „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust.

Întâlnirile „Bookhub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan” sunt o mediere între carte și arta plastică, în compania unor personalități din domeniul cultural.

Accesul se face în baza biletului în valoare de 12 lei, la care se aplică reduceri și gratuități pentru diferite categorii de public.