Moderatoarea întâlnirilor BookHub la MNAR, care se desfășoară cu regularitate la muzeu din anul 2022, Nona Rapotan, va porni discuția de la cel mai recent roman scris de Ioana Stăncescu, numit „Tăcerea vine prima”, 2024. Volumul vorbește despre trauma unei familii contemporane şi despre blocajele de comunicare dintre mai multe generații de femei.
„Această poveste s-a construit în jurul sentimentului de angoasă cu care m-am trezit în pandemie. Am avut o poveste de spus…Inițial am prins o stare, apoi am prins o voce, apoi a început să se construiască povestea”, mărturisește Ioana Stăncescu.
Nona Rapotan este profesor de științe sociale cu o activitate îndelungată de peste douăzeci de ani și coordonator bookhub.ro. A publicat cronici literare, muzicale și de spectacole și a realizat interviuri cu scriitori străini și români. Întâlnirile „Bookhub la MNAR. Lecturi cu Nona Rapotan” sunt o mediere între carte și arta plastică, în compania unor personalități din domeniul cultural.
Accesul se face în baza biletului în valoare de 12 lei, la care se aplică reduceri și gratuități pentru diferite categorii de public.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...