Cele mai premiate filme de animație ale anului vin la Animest 2019 (4-13 octombrie)!

Universul fantastic al filmelor de animație premiate recent la cele mai importante festivaluri din întreaga lume cucerește marile ecrane la cea de-a 14-a ediție Animest. Selecția de filme proiectate între 4 și 13 octombrie, în premieră în România, va oferi publicului zece zile fantastice, animate de mister, aventură, povești memorabile și personaje complexe.

Programul complet al ediției, abonamentele și biletele care asigură accesul la evenimente sunt acum disponibile online pe animest.ro.

Una dintre cele mai fermecătoare animații nominalizate anul acesta la Oscar, Mirai (r. Mamoru Hosoda), reînvie fanteziile copilăriei, lansând o invitație la bordul mașinii timpului. Filmul urmărește călătoria caleidoscopică a unui copil de numai 4 ani, care nu pare pregătit să accepte venirea pe lume a surorii sale. Transformarea lui în ceea ce-i era menit să devină – fratele mai mare iubitor și ocrotitor, ne va aminti tuturor că familia se află în centrul universului.

Mirai
Mirai

De la aceeași premisă pornește și adorabilul Haios și blănos (Missing Link), cel mai recent lungmetraj produs de faimosul studio de animația Laika, în care protagonistul face înconjurul lumii pentru a-și regăsi rudele. Te vei îndrăgosti cu siguranță de personajele nostime imaginate de regizorul și scenaristul Chris Butler, la rândul lui nominalizat în 2013 la Premiile Academiei Americane de Film pentru ParaNorman.

,,Niciun film nu a reușit să surprindă amploarea evenimentelor care au marcat Cambodgia sub regimul Khmer Rouge așa cum a făcut-o povestea animată a lui Denis Do’’ (Vaiety). FUNAN, debutul remarcabil al regizorului, inspirat din istoricul propriei sale familii, a fost distins cu Marele Premiu la Annecy în 2018 și se va vedea la Animest pe 12 și 13 octombrie, în prezența producătorului francez Sébastien Onomo, la Cinema Elvire Popesco.

FUNAN
FUNAN

Tot aici vei redescoperi La Belle Époque alături de protagonista Dilili la Paris, marele câștigător din acest an al Premiului César pentru Cel mai bun film de animație. În povestea 3D ilustrată prin imagini fotografiate de regizorul Michel Ocelot de-a lungul anilor, o fetiță-detectiv din tribul Kanak întâlnește câteva dintre cele mai importante personalități ale epocii, în timp ce investighează răpirile misterioase ce înspăimântă orașul luminilor.

Dilili la Paris
Dilili la Paris

De o proiecție specială va avea parte la Animest și sequelul Minuscule 2: Mandibule de la capătul lumii (Minuscule – Mandibles From Far Away), un film de animație în care suspansul înlocuiește dialogurile. Povestea care a cucerit generații continuă cu o nouă provocare în lumea gărgărițelor create de Thomas Szabo și Hélène Giraud.  În toiul pregătirilor de iarnă, mezinul familiei este prins într-o cutie ce va fi curând trimisă în însorita Guadelupa,  iar vechii prieteni se reunesc acum într-o misiune de salvare.

Minuscule 2
Minuscule 2

Prezentat în premieră la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, Rândunelele din Kabul (Hirondelle de Kaboul) este filmul inspirat din romanul omonim al scriitoarei algeriene Yasmina Khadra, despre brutalitatea controlului Taliban, văzut prin ochii a doi îndrăgostiți. Povestea adaptată elegant în acuarelă 2D marchează începutul colaborării de succes dintre cineasta Zabou Breitman și artista Eléa Gobbé-Mévellec, aflată la debutul său regizoral. Proiecția filmului la Animest în va aduce în România pe Nicolas Debray, cunoscut pentru filme ca Iluzionistul sau  The Secret of Kells și cel care a condus echipa de animatori.

Vizionarul autor japonez Saku Sakamoto revine în selecția Animest cu un horror avangardist produs independent în Japonia, pentru care semnează atât regia, scenariul și animația, cât și coloana sonoră. Excepțional și obligatoriu de urmărit la Cinemateca Eforie, Aragne: Sign of Vermillion este un anime bizar și hipnotizant, nerecomandat minorilor, în care o tânără studentă descoperă că apartamentul de vis în care s-a mutat este de fapt decorul unui adevărat coșmar.

Dacă te numeri printre fanii comediilor romantice, povestea autobiografică din Amintirile unui bărbat în pijama (Memorias de un hombre en pijama) îți va ajunge direct la inimă. Filmul regizat de Carlos Fernandez de Vigo și inclus în acest an cursa pentru Premiile Goya transformă în realitate cel mai mare vis al lui Paco, un burlac de 40 de ani. Asta până când dragostea intră în joc și îi dă peste cap planul de a-și trăi viața în confortul propriei case, fără să fie nevoit să iasă vreodată din pijamale. Filmul va avea parte de două proiecții speciale, la Cinema Elvire Popesco și la Institutul Cervantes, în prezența regizorului spaniol, invitat special la festival alături de Lorena Ares, care a condus departamentul de animație.

***

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest va avea loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.