Cinefilii din toată țara sunt așteptați la ediția cu numărul #14 a festivalului „Filmul de Piatra” 

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

Timp de trei zile, între 7-10 iulie, la Piatra-Neamț, în locații neconvenționale, organizatorii, alături de voluntarii fără de care festivalul nu ar fi fost posibil, au pregătit un program cu filme aflate în competiție și proiecții în avanpremieră, masterclass-uri de film și teatru cu Gianina Cărbunariu (dramaturg, regizor de teatru), Anda Ionescu (producător de film), Cristian Delcea (jurnalist, fondator Recorder.ro) și cu regizorii de film Alexandru Belc și Bogdan George Apetri.

Pe timp de zi, copiii sunt invitați să participe la activități dedicate lor, iar în fiecare seară de festival adulții sunt așteptați la silent party-uri și concerte susținute de Toulouse Lautrec,  Partizan, recital | Cvartet clasic: două viori, violă, violoncel și dj set-uri de Adrian R, DJ Vasile & Matze și multe altele.

Pentru a avea acces la proiecțiile și locațiile din festival, organizatorii recomandă achiziționarea unui abonament în valoare de 90 lei, accesând următorul link –

Programul complet al festivalului poate fi consultat aici.

În programul de proiecții speciale, participanții festivalului au ocazia să vadă în avanpremieră și în prezența regizorilor:

Metronom, în regia lui Alexandru Belc, premiat pentru cea mai bună regie în secțiunea ”Un Certain Regard” a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. .

OM CÂINE, regizat de Ștefan Constantinescu, va avea premiera în România abia în septembrie, de aceea, pentru cinefilii care nu mai au răbdare, soluția este să îl vadă la Festivalul ”Filmul de piatră”!

, realizat de Radu Jude, reunește șase scurtmetraje care cuprind multiple stiluri și teme, exact ca într-un volum de povestiri.

, în regia lui Bogdan George Apetri, câștigător al Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea lungmetraj la TIFF!

Ultima proiecție specială este un film realizat de o fostă voluntară a festivalului, actuală regizoare: Ligia Ciornei va fi prezentă la festival cu filmul .

În urma apelului lansat de echipa Filmul de Piatra, au fost înscrise 96 de scurtmetraje pentru competiția dedicată filmelor din România și Moldova.

Dintre acestea, au fost selectate pentru proiecțiile din festival 34 de titluri, după cum urmează:

28 FIILME în competiție

11 scurtmetraje de ficțiune  

  • Blonda și Bruneta | regia Orsolya Orban
  • Dincolo | regia Luca Pereș-Bota
  • Datoria | regia Alin Duruian
  • Fragmentări | regia Miruna Minculescu
  • Locuri ascunse | regia Teona Galgoțiu
  • Prin oraș circulă scurte povești de dragoste | regia Carina Dașoveanu
  • Vânătoarea de cerbi | regia Andrei Olănescu
  • Fata cu valiza | regia Cătălina Pistol
  • Dragonii nu există | regia Alexandru Bodrug
  • Ce zici? | regia Ioana Vatamanu-Mărgineanu

    5 scurtmetraje documentare

  • Rutina de dimineață | regia Robert Kocsis
  • Bat-o frica! | regia Anelise Sălan
  • Malmaison | regia Ștefan Schultz
  • Moldova lor | regia Ana Maria Dumbrăveanu
  • Hanging on | regia Ștefan Paiu

    6 scurtmetraje de animație
  • Dragoste în vremea Corona | regia Ágnes Szucher
  • Lost | regia Dafina Bușu
  • Pardon! | regia Eugen Munteanu
  • Pop | regia Valeriu Căliman
  • Codrul de fier | regia Sabin Filip
  • Ești ceea ce mănânci | regia Ana-Maria Mihailidis

    7 scurtmetraje experimentale
  • Diploma 2021 | regia Andrei Mîndru
  • Întoarce-te | regia Georgiana Brașoveanu, Andrei Ceobanu
  • Marsh Harrier | regia Ioana Petra Hălmăjan
  • #BLM | regia Răzvan Rotaru
  • Saudade | regia Andreea Ștefănescu
  • After Loss. Visual Essay | regia Olivia Grecea
  • Genesis 2.1 | regia Ciprian Ioan Iacob

    2 scurtmetraje în afara competiției
  •            Planuri de vacanță | regia Alexandru Mironescu
  •            Împreună | regia Alma Buhagiar

    4 scurtmetraje în secțiunea Midnight Shorts

  • Emilia Hosu are HIV | regia Ioana Păun
  • Extravaganzia mare, blat subtire, sos iute | regia Andrei Redinciuc
  • Cum s-a aprins iubita mea la a treia întâlnire | regia Márton Nagy
  • Kermes Vermilio | regia Tudor Dobrescu

Festivalul se va încheia duminică 10 iulie cu o nouă secțiune de proiecții documentare  #debine Via Transilvanica: Oamenii Drumului Terra Banatica, regia Mircea Gherase; Reflecții asupra României, regia Andrei-Nicolae Teodorescu.