În perioada 28-29 Ianuarie 2017 va avea loc cea de-a XIV-a ediție CONIL Fest – Festivalul Integrării. Pe parcursul celor doua zile, peste 1500 de copii tipici și copii cu nevoi speciale îi vor purta pe cei prezenți într-o lume a poeziei, dansului, cântului și al întrecerilor sportive, într-un maraton artistic desăvârșit, pus la cale de inimoșii organizatori – Asociația CONIL și Asociația 3M, în parteneriat cu PROEDUS și Primăria Municipiului București.
Momente emoționante, pline de farmec și sensibilitate vor fi oferite de invitații speciali de la școlile pentru copii hipoacuzici, deficienți psihomotorii sau cu deficiențe de vedere, demonstrând astfel că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie promovată.
Sunt invitați să participe la acest important eveniment cultural, copii cu vârste cuprinse între 3-18 ani din gradinițele și școlile publice și private din București și din țară.
Pe parcursul celor două zile de festival intrarea publicului în sală este liberă.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...