Facebook pentru nepoti

Cand o sa le povestesc nepotilor (dac-o sa-i am) diverse amintiri din tinerete va trebui sa folosesc niste repere culturale/ istorice din viata personala pentru a-i ajuta sa le plaseze mai bine in timp.
Ca nepoata, am “reconstruit” mental vietile bunicilor dupa anumite etape: razboi, criza, razboi, canal, colectivizare, congresu’ cu numaru cutare, cartelele, valoarea banilor, moartea cuiva important.
Acum, “marcajele” lor temporale tin de cine-a fost la putere si ce-a facut pentru pensionari, cine-a murit + de ce boli + ce tratamente au facut, cand au plecat unele rude in strainanate si cand s-au intors daca s-au intors. In curand, cred ca o s-o aud si pe aia cu “viata inainte de primul card”.

Indiferent de cum va evolua chestia asta cu internetul si retelele sociale care-l populeaza, am vaga impresie ca, in loc de “a fost odata ca niciodata…. in anul cutare, cand a aparut trupa cutare” (cum imi imaginam pana acum ca voi spune daca as fi reusit sa-mi antrenez memoria cu informatii utile), voi incepe fiecare relatare in calitate de bunicuta cu sintagme de tipul: “cand mi-am facut cont pe Facebook”, “la x ani dupa ce mi-am facut cont peFacebook”, “cand a aparut x joc pe Facebook”, “prima reclama laFacebook“, “cand Facebook a facut primul miliard”…
Nu cred ca ma vor intreba vreodata nepotii de ce mi-am facut cont pe Facebook.
Daca s-ar intampla asta, le-as zice:

Dragii mei,
Dupa cum stiti, sunt destul de carcotasa din fire. N-am rezistat pe Hi5: reteaua aia ma scotea din minti pentru ca nu ma simteam reprezentata de ce intelegeau ei prin “networking”. Eu o tineam pe-a mea: sa reiau legatura cu cei pe care-i cunosc, Hi5-ul nu si nu, ma agasa cu networkingu’ ala cu multi necunoscuti bagatori in seama.
Nu nu ma puteam abtine sa judec oamenii exclusiv dupa aparente. Asa ca mi-am facut cont pe Facebook.
Se intampla intr-un an in care in China a fost o furtuna de zapada mare, in Congo s-a facut pace, iranienii au lansat prima racheta in spatiu, a murit actorul Heath Ledger din filmu’ ala frumos de care v-am povestit data trecuta, a murit si scriitoru’ ala din care v-a citit bunicu’ – Arthur C. Clarke, Kosovo si-a declarat formal independenta fata de Serbia, Fidel Castro si-a anuntat demisia de la carma Cubei, niste talibani au incercat sa-l asasineze pe presedintele afghan, Putin i-a lasat locul la presedintia Rusiei lui Medvedev, in Fasia Gaza au murit multi oameni, Bill Gates s-a retras din business sa se faca filantrop, Nepalul si-a ales primul presedinte, rusii si georgienii s-au contrat razboinic in Osetia de sud, inotatorul Michael Phelps a castigat 8 medalii la Olimpiada, a inceput o criza economica naspa, a murit un designer de care-mi placea mult – Yves Saint Laurent, America si-a pus primul presedinte negru, in fine, a fost un an bogat in evenimente de toate felurile.
Cum va ziceam, m-am imprietenit cu Facebook-ul, la fel si oamenii pe care-i stiam, si-asa se face ca ne-am strans mai multi laolalta sa socializam virtual, si uneori sa mai jucam una alta, ca nu prea aveam timp liber de stat la povesti face to face…
Dupa ceva vreme, cum a crescut reteaua asta mare si populara, i s-au dedicat: cantece, momente de comedie, declaratii de amor, promovare gratuita in seriale tv (cel putin alea la care ma uitam atunci in disperare – The Bing Bang Theory, How I Met Your Mother, Cougar Town, Modern Family), ce mai, o nebunie.
Tin minte si-acuma o melodie care mi-a placut tare mult, pentru ca exprima fix ce am simtit la un moment dat in legatura cu o faza petrecuta tot pe FB (nu mai stiu daca avea legatura cu bunicul vostru sau nu).

M-am obisnuit cu evolutia. Si cu faptul ca m-a lovit din nou microbul de care v-am zis (aia cu judecatu’ oamenilor pe care nu prea-i cunosc dupa poze, explicatii foto, statusurile si linkurile postate) si cu care ma tot lupt de-atunci.
Asta ca sa stiti de ce fac alergie cand vad “don’t ask” la cate-un status. Adica si pe vremea mea erau unii care scriau asta dupa ce-si faceau poze sexi pe WC si le postau la profil…

CONTINUAREA – PE PANDORAS!