Stefan zis Miu

In care se arata ca nu i-am scris niciodata asa cum i-am promis. sau poate o singura data. candva. acum vreo 3 ani m-a rugat sa-i scriu o vedere sau o foaie la calculator, dar asa mai mare, sa citeasca usor. uitam adresa instant si uitam s-o cer sau renuntam pur si simplu.

azi am aflat intamplator ca s-a stins ieri. distrus, stors, macinat, chinuit, desfigurat de boli dintre care cea mai urata ar fi fost o forma de cancer, se zice. a trait 84 de ani vigurosi si energici si un an stresant, dureros. in total 85. i-a dus pe cele un pic peste 50 de kile ale lui in general cu veselie, judecata, generozitate, grija fata de altii.

a crescut 4 copii si 4 nepoti si a gazduit din cand in cand un al cincilea. pe mine. care n-am avut pentru el nici rabdare, nici intelegere, ci o respectuoasa forma de afectiune, poate chiar un fel de dragoste.
doar era Miu, omul care-o punea la punct pe mama, pe care-l iubea toata lumea, care ma ferise de-o capra de anul nou, imi daduse porumb copt (pe care m-a avertizat sa nu-l combin cu lapte si cirese), m-a curatat de balega dupa prima si ultima mea zi cu vaca, mi-a dat “soreanca”, mi-a aratat cum se face o prispa din lut + balega de cal, mi-a explicat frumos ca nu-i bine sa dai cainelui pui de gaina si nici rate la porci, ca vaca trebuie respectata, ca vinul e de la Dumnezeu, ca fetele n-au ce sa caute cu toporul in mana cand is facute sa tina un pix si sa se faca “mari” din asta, m-a dus la descantat la o baba cand am fost bolnava, mi-a spus ca e timp pentru toate cand ai grija sa se intample toate “cum e randul”, mi-a spus sa fiu mai linistita. si mi-a zis mereu ca sunt desteapta. Miu cel vesel si drept s-a aflat deseori in spatele solutiilor crizelor financiare prin care mai treceam prin Cluj, din cate am aflat. desi nu i-am oferit decat extrem de putine vizite din suflet. sa fie vreo 5?
cred ca e singurul om pe care nu l-am contrazis niciodata cu nimic. sper ca n-am facut asta. pt mine el si bunica erau aproape, la 40 de kilometri de oras, nu simteam neaparat nevoia sa-i vad, mai ales dupa vacantele in care mi se paruse total aiurea sa petrec timp pe-acolo. erau cumva nadejdea in rezistenta, in tot ce-i bun si poate tine piept timpului. chiar daca  i-am gasit ultima oara teribil de batrani si bolnavi, i-am perceput tot ca in copilarie: un cuplu unit, doi oameni buni care au grija unul de altul.
Miu n-a avut multa scoala. dar facea cele mai rapide socoteli cu creionul pe hartie.  Miu gandea sanatos, chiar daca nu traia neaparat la fel. In logica lui isi gaseau loc de frunte munca si respectul. Iar familia i-a fost grija cea dintai.
As fi vrut sa-l cunosc mai bine. Sa aflu mai multe despre devenirea lui, despre toata trecerea lui prin lume, dar am amanat mai mereu apropierea si “efortul” ascultarii. Pt. ca mi s-a parut ca-l stiu dintr-o privire. Si ca privirea aia imi aminteste de intregul pe care l-a vazut posibil si de teama pe care i-am facut-o piedica.

Miu a plecat, o casa e goala. Dar locul lui e acelasi.

Matale nu stii, dar mi-ai placut. Si-mi pare tare rau, pentru tot. Stiu ca ai inteles, ca ai iertat de-a fost ceva de iertat.
Ramas bun, bunicule Paduraru cunoscut Stefan zis Miu, cu drag. E tot ce mai pot sa-ti scriu acum mare, pe calculator…