„FAMILIAR”, cel mai nou lungmetraj regizat de Călin Peter Netzer („Poziția copilului”, „Ana, mon amour”) a fost selecționat în cadrul celei de-a 27-a ediții a Festivalului Tallinn Black Nights. Festivalul Internațional de Film de la Tallinn este unul dintre cele 15 festivaluri de film de categorie A acreditate de Federația Internațională a Asociațiilor Producătorilor de Film (FIAPF), alături de Cannes, Veneția și Berlin. Festivalul a devenit unul dintre cele mai mari festivaluri de film din Europa de Nord și un punct de întâlnire important pentru un număr în creștere rapidă de profesioniști din industrie din întreaga lume. Cea de-a 27-a ediție se va desfășura în perioada 3 – 19 noiembrie 2023.
Filmul va avea premiera pe marile ecrane din România pe 26 ianuarie 2023, distribuit de către PARADA FILM.
FAMILIAR este un film despre un regizor de film care își investighează propria familie, forțând accesul la cel mai fragil moment din existența ei.
Dragoș, un regizor român, decide să facă un film despre emigrarea familiei sale în Germania în anii ’80. Dragoș investighează emigrarea, care s-a realizat în condiții suspecte, cu ajutorul fostei sale iubite, Ilinca. Colaborarea îi apropie pe cei doi, dar complică relația lui Dragoș cu logodnica lui. Pe măsură ce acesta se adâncește în trecutul familiei sale, secrete ies la iveală, ducând la dezvăluiri despre legături surprinzătoare cu Securitatea și relația lui Dragoș cu părinții lui se degradează treptat, în ciuda dorinței lui de a folosi acest film pentru a vindeca vechi răni.
În opinia regizorului, „filmul este construit cu minuțiozitatea unei investigații detectivistice, în care spectatorul este invitat să fie el însuși investigatorul. Dragoș recreează mizanscena trecutului și trăiește el însuși, în prezent, un triunghi amoros similar cu cel în care au fost implicați în trecut părinții lui. Dragoș vrea să își ajute părinții să se împace cu acel trecut care nu i-a lăsat niciodată să fie o familie fericită, dar nu vede că în procesul pe care l-a pornit vrând să vindece și să reconcilieze, conservă, de fapt, conflictul.”
În rolurile principale joacă Emanuel Pârvu și Iulia Lumânare, distribuția filmului fiind completată de actorii Ana Ciontea, Adrian Titieni, Victoria Moraru și Vlad Ivanov.
Scenariul a fost scris de Călin Peter Netzer și Iulia Lumânare. Imaginea filmului este semnată de Barbu Bălășoiu și Andrei Butică. De costume s-au ocupat Judy Shrewbury și Ioana Covalcic, montajul a fost realizat de Dana Bunescu iar machiajul și coafura de către Gabriela Crețan și Cristina Temelie. Filmul este co-produs de Cinema Defacto (Franța), Gaïjin (Franța) și Volos Films (Taiwan). Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer și Oana Iancu, prin casa de producție PARADA FILM.
„FAMILIAR” este cel de-al cincilea lungmetraj semnat de Călin Peter Netzer. Născut în 1975 la Petroșani, România, Călin Peter Netzer este unul dintre cei mai apreciați regizori români. Primul său lungmetraj „Maria” (2003) a fost proiectat la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri, a câștigat premii la Locarno (Marele Premiu, Leopard pentru cel mai bun actor și Leopard pentru cea mai bună actriță) și a fost nominalizat la Premiile Filmului European. Al doilea lungmetraj al său, „Medalia de onoare” (2009), a fost selectat la peste 30 de festivaluri internaționale și premiat la Salonic, Torino, Miami, Durres, Los Angeles și Zagreb. „Poziția Copilului” (2013) a câștigat Ursul de Aur pentru cel mai bun lungmetraj la Berlinale, devenind astfel primul film românesc care a primit vreodată acest premiu. În 2017 Călin a revenit în Selecția Oficială a Berlinalei cu „Ana, mon amour” și a câștigat Ursul de Argint pentru Contribuție Artistică Remarcabilă. Filmele sale au fost, de asemenea, foarte bine primite de public, stabilind recorduri de box office în România și vânzându-se în peste 25 de teritorii.
Pe paginile de Facebook și Instagram ale filmului vot fi publicate în curând mai multe materiale și informații.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...