Programul celei de-a 18-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania include, și în acest an, peste 200 de titluri venite din întreaga lume. Printre cele mai recente opere confirmate se numără laureați de vârf ai marilor festivaluri internaționale, noile filme ale unor cineaști prezenți la edițiile anterioare ale TIFF-ului, două comedii populare semnate de regizori consacrați și o proiecție special comemorativă din filmografia unui autor clasic recent dispărut.
Câștigătorul Ursului de Aur la Berlinala 2019 este deopotrivă provocator și imprevizibil. În cel de-al treilea lungmetraj semnat de Nadav Lapid, Synonyms, un fost soldat israelian se mută la Paris în încercarea de a se elibera de tot ceea ce reprezintă identitatea sa anterioară. Jefuit chiar în prima noapte petrecută aici, el este “adoptat” de un cuplu ce reușeste să adune toate stereotipurile pariziene: el, filosofic și ambiguu sexual, ea, șic și cu porniri artistice. Emanciparea soldatului se va petrece între refuzul lui de a mai vorbi limba maternă, preferând să repete la nesfârșit cuvinte din dicționarul francez, și nevoia disperată de a fi adoptat de o alta cultură, chiar dacă nimic din toate astea nu-l pot salva definitiv de cine este el cu adevărat.
An Elephant Sitting Still (2018) a devenit, în mai puțin de un an de la lansare, un film-cult, a cărui forță este amplificată și de aureola lui tragică. Filmul este debutul în regie al scriitorului chinez Hu Bo și, din păcate, și epitaful acestuia, Hu Bo murind la scurt timp după terminarea filmărilor. Într-un orășel din îndepărtatul Nord, destinele a trei bărbați devin indisolubil legate în urma unor evenimente aparent banale, dar care reușesc să stârnească furia unei întregi comunități. Șansa lor este să plece, cu destinația finală într-un oraș din Manciuria despre care se spune că ar găzdui un elefant ce stă nemișcat. Filmul a fost răsplătit în 2018 cu numeroase premii în marile festivaluri din întreaga lume, ajungând în premieră, acum, și în România, în cadrul Focului chinezesc de la TIFF 2019.
Un film de o naturalețe și empatie copleșitoare, Entre Dos Aquas (Between Two Waters, 2018) a impresionat juriul Festivalului de la San Sebastian – din care a făcut parte și cineastul român Constantin Popescu – care i-a acordat Marele Premiu. Regizorul Isaki Lacuesta reia, după 12 ani, povestea fraților rromi Isra și Cheito din La Leyenda del tiempo (The Legend of Time), regăsindu-i în periferiile mizere ale micuțului oraș spaniol natal. Mixul de docu-fiction e folosit de Lacuesta pentru a reda sărăcia lucie a unui loc parcă uitat de istorie, în care recordurile se stabilesc doar în șomaj și vânzarea de droguri. Ajunși la vârsta maturității, cei doi frați par a nu avea nicio șansă într-un context dominat de disperare și frustrări.
Prietenul de suflet al festivalului, deținător al Trofeului Transilvania, dar și al unui premiu Oscar pentru Cel mai bun film străin, Sebastian Lelio revine la TIFF cu cel mai recent film al său, Gloria Bell (2018). Filmul este o reinterpretare a originalului Gloria, cu care regizorul a câștigat două premii importante la Berlinala din 2015. Regizorul chilian și-a dorit mult să revină asupra poveștii Gloriei, o femeie divorțată prinsă în vârtejul unei iubiri neașteptate, pentru a avea șansa de a lucra cu Julianne Moore, care e, ca de obicei, extraordinară. În distribuție îl regăsim și pe John Turturro.
Un alt regizor prezent în competiția oficială TIFF cu debutul său Reconstruction, Christoffer Boe revine în programul festivalului cu cel mai profitabil film danez al tuturor timpurilor: The Purity of Vengeance. Fanii genului nordic noir vor fi încântați sa descopere aceasta nouă adaptare a romanului de succes Departamentul Q și modul în care o intrigă polițistă bizară ajunge să atingă probleme sociale grave precum abuzurile asupra emigranților și violența sexuală. Invitat cu toate producțiile sale la TIFF, atât în competiție, cât și în tradiționala Zi Maghiară, Gyorgy Palfi revine și în 2019 cu His Master’s Voice, adaptare ambițioasă și inventivă după romanul lui Stanislaw Lem, în care un tânăr pleacă în America pe urmele tatălui său fugit din Ungaria comunistă cu mult timp în urmă.
The Bra (2018) va fi o surpriză pentru spectatori nu doar pentru că e complet lipsit de dialoguri, ci și pentru prezența savuroasă a Maiei Morgenstern în distribuția acestei coproducții Germania-Azerbaijan, semnată de Veit Helmer. Inocența cu care un mecanic (interpretat de Miki Manojlovic) pornește în căutarea sufletului pereche după ce găsește un sutien agățat de locomotiva pe care o conduce este pur și simplu irezistibilă. The Bra reimaginează povestea Cenușăresei, cu un concentrat binevenit de comedie absurdă și umor tandru.
Fără a fi neapărat o continuare a celebrului Le declin de l’empire americain (1986), La chute de l’empire americain (The Fall of the American Empire, 2018) îi permite regizorului canadian Denys Arcand (premiat la Cannes și la Oscaruri) să aducă pe marele ecran un subiect bazat pe un incident real: povestea unui bărbat martor involuntar al unui jaf în urma căruia se trezește cu două genți cu bani și o dilema morală. Puterea magnetică a milioanelor de dolari va deturna, încetul cu încetul, personajul principal de la toate valorile dupa care și-a condus viața până atunci, rezultatul fiind o spumoasă, dar corozivă fabulă socială cu un Robin Hood modern.
O crimă în lumea filmului chiar în noaptea semifinalei Campionatului Mondial de Fotbal din Italia din 1990 devine subiect pentru o nouă comedie semnată de Paolo Virzi, prezent deja cu La pazza gioia (Nebune de fericire) pe ecranul gigantic din Piața Unirii acum câțiva ani. Trei scenariști suspectați de uciderea unui celebru producător își petrec noaptea în arestul poliției, rememorându-și aventurile, plasate în ultimele zile de glorie ale cinema-ului italian. Notti Magiche, astfel botezat după imnul oficial al campionatului, interpretat de Gianna Nannini și Edoardo Bennato, este o comedie polițistă contagioasă, condimentată cu referințe cinefile.
Nu în ultimul rând, un cadou inestimabil pentru cinefili îl reprezintă proiecția specială cu un clasic absolut prin care TIFF 2019 îl omagiază pe celebrul cineast italian Bernardo Bertolucci, decedat la finele anului trecut. Il conformista (1970) este o dramă politică despre compromis, cum nu se poate mai actuală în vremurile turbulente pe care le trăim.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...