Gala Națională a Voluntarilor 2016 a premiat activitățile de voluntariat realizate cu drag

Miercuri, 14 decembrie, a avut loc cea de-a VI-a ediție a Galei Naționale a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment de recunoaștere a meritelor voluntariatului la nivel național. În seara evenimentului au fost prezenți aproximativ 300 de reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice. Ediția de anul acesta a sărbătorit activitățile făcute cu drag, cu empatie, cu solidaritate, în intenția de a contribui la o comunitate mai bună.

În cadrul competiției au fost înscrise 188 de aplicații și au fost aleși 108 finaliști pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Poveștile finaliste au fost analizate de către cei 30 de membri ai juriului, iar câștigătorii au fost anunțați în seara de premiere. Lista cu cei 32 câștigători ai ediției de anul acesta poate fi accesată direct pe website-ul dedicat www.galavoluntarilor.ro .

Participanții au fost întâmpinați de actorul Adrian Păduraru, care a deschis seara de gală cu versurile poeziei „Am zărit lumina”, de Marin Sorescu. De asemenea, în cadrul galei au fost premiate și realizările elevilor Școlii Speciale pentru Deficienți de Vedere – Dreams Drums Druum, care au susținut un moment de percuție, alături de îndrumătorii lor.

Printre membrii juriului de anul acesta s-au aflat reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și reprezentanți ai instituțiilor publice, printre care Raed Arafat – Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Interne, Radu Puchiu – Secretar de stat Cancelaria Prim-Ministrului, Andrei Popescu – Secretar de stat Ministerul Tineretului și Sportului, Valeria Răcilă van Groningen – Ambasador al Voluntariatului în România și Corneliu Pavel – Locotenent Colonel Forțele Navale Române.

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile a acordat în această seară Confederației Caritas România premiul pentru cea mai bună echipă de voluntari din cadrul proiectelor implementate prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român, aflate în derulare în 2016. De asemenea, unul dintre partenerii instituționali, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – ANPCDEFP, a acordat un premiu special Asociației Young Initiative pentru implementarea de proiecte SEV – Serviciul European de Voluntariat, cu impact în comunitate, pentru componenta de includere și modul în care a valorizat voluntarii în cadrul proiectelor implementate.

Federația VOLUM este o organizație neguvernamentală cu rol de asociație umbrelă în domeniul voluntariatului, cu reprezentare la nivel național – 85 de organizații membre care gestionează aproximativ 22.500 de voluntari. Misiunea Federației VOLUM este facilitarea dialogului și acțiunii comune pentru dezvoltarea sustenabilă a voluntariatului în România.

În România există un număr aproximativ de 90.000 de organizații înregistrate la Ministerul Justiției, dintre care 40.000 își depun anual bilanțul contabil, iar doar 15.000-20.000 sunt active și derulează proiecte pentru comunitate. Eurobarometrul din 2011 a arătat că în România rata de implicare a populației în activități de voluntariat este de 15-18%, însemnând aproximativ 4,4 milioane de români. În urma aprobării noii Legi a Voluntariatului 78/2014, Federația VOLUM apreciază că în ultimii ani acest număr a crescut considerabil.

gnv2016-2

Gala Națională a Voluntarilor 2016 a fost realizată cu sprijinul Ministerul Tineretului și Sportului și al Reprezentanței Comisiei Europene la București. Partenerii evenimentului: Raiffeisen Bank România, Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Holcim Romania, Ursus Breweries, GlaxoSmithKline, PEPSICO România, Trust Vision, Palatul Ghica Tei, Crug.