În vederea stimulării interesului pentru opera lui Constantin Brâncuși, precum și a donației publice pentru achiziționarea lucrării „Cumințenia Pământului”, Muzeul Național de Artă al României organizează o serie de ghidaje speciale. Acestea vor avea loc în zilele de 15, 22 și 29 septembrie, începând cu ora 17.00, precum și cu ocazia Nocturnei Muzeale de pe 23 septembrie când MNAR are program prelungit.
Programele de ghidaj se vor desfășura în Sala Constantin Brâncuși a Galeriei Naționale și se vor concentra asupra personalității marelui artist român, a parcursului său creativ, plasând în acest context general sculptura „Cumințenia Pământului” care reprezintă un punct de desprindere față de tradiție și primul pas în preocuparea sa pentru crearea unei forme esențializate. În România, MNAR găzduiește cea mai extinsă colecție de lucrări ale sculptorului, aparținând perioadei de tinerețe și de tranziție către cristalizarea unui stil propriu; printre acestea se află: Somnul (1907), Rugăciune (1907-1908), Danaida (1908).
Cei mici sunt și ei bineveniți – Muzeul Național de Artă al României (MNAR) îi așteaptă pe copii să încerce uneltele lui Brâncuși în cadrul atelierului Pasărea ascunsă în piatră care va fi organizat duminică, 18 septembrie, la orele 11.00 (grupa de vârstă 4-7 ani) și 12.30 (grupa de vârstă 8-12 ani). Ghidajele și participarea la atelierul pentru copii sunt gratuite.
Campania de subscripție publică în vederea achiziționării sculpturii ”Cumințenia Pământului” a fost inițiată de Ministerul Culturii și este susținută de Muzeul Național de Artă al României. Până în prezent, din cele șase milioane de euro necesare pentru cumpărarea lucrării s-au strâns aproape 700.000 de euro, iar campania continuă până pe 30 septembrie. Statul român va contribui la achiziționarea sculpturii cu cinci milioane de euro.
Puteți afla mai multe detalii vizitând www.brancusiealmeu.ro/ sau pe pagina de facebook CuminteniaPamantului.ro.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...