Începe cea de-a doua ediție a Festivalului de film – CINEFEMINA!

În perioada 7-10 iulie are loc la București Festivalul de film Cinefemina. Acest eveniment se dorește a fi o recunoaștere a excelenței artistice a femeilor din industria cinematografică europeană – regizoare, scenariste, producătoare etc., care au contribuit prin creația lor la consolidarea egalității de gen în acest domeniu.

Cinefemina propune o selecție de 11 filme realizate de regizoare din Austria, Belgia, Franța, Germania, Grecia, Polonia, România, Spania, Suedia și Turcia. Prin ochii acestor artiste și prin lentilele camerelor lor de filmat veți redescoperi lumea în care trăim, cu o privire proaspătă, originală, atentă la detalii.

În programul de anul acesta găsiți filme documentare și filme de ficțiune foarte diferite ca mod de concepție și de realizare, cu maniere de abordare complexe, de la experimental la povești personale, cu perspective și sensibilități diverse, dar și pline de forță, totodată.

„Cinefemina a luat naștere din dorința de a promova viziunile și creațiile artistice ale cineastelor europene. Dorim să aducem în prim plan teme importante precum valorile feminine din lumea artistică, inegalitatea de gen și de șanse din industria de film, dar și să combatem stereotipurile din societate”, a declarat Therese Hyden, Ambasadorul Suediei la București.

„Am susținut acest festival din dorința de a favoriza o schimbare de perspectivă asupra vulnerabilităților, cât privește femeile-regizor. Vocile articulate ale regizoarelor prezente în această ediție Cinefemina, dar și profunzimea discursului lor artistic intră într-un dialog, care, sperăm noi – să insufle mai mult curaj în comunitatea femeilor din industria de film din România, de a-și duce mai departe ideile și pregătirea profesională”, a completat Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Biletele se pot achiziționa direct de la Cinema Elvire Popesco sau online, urmând linkul: Bilete online | Eventbook.

Mai multe despre eveniment și programul festivalului aflați de pe pagina dedicată acestuia pe Facebook.

Ţări precum Suedia, Finlanda, Germania și Austria au pus de mult timp în practică măsuri de reducere a decalajului între efectivele de profesioniști femei și bărbați din cinematografie, cât și de echilibrare a numărului de producții realizate de aceștia.

Dezbaterile din ultimii ani despre paritatea de gen, acțiunile și inițiativele de sprijinirea femeilor din domeniu, au dat roade și în România, apărând astfel din ce în ce mai multe filme realizate de femei.  Statisticile recente indică faptul că numărul regizoarelor a crescut semnificativ în ultimii zece ani, deși reprezentarea femeilor în industria cinematografică, mai ales în cea din România, continuă să fie redusă. Dacă la absolvire tinerele și tinerii regizori de film intră în activitate în număr aproape egal, ulterior cifrele arată o rată ridicată de abandon a femeilor, în exercitarea acestei profesii.

Evenimentul este organizat de EUNIC România prin Ambasada Suediei la București, în parteneriat cu Ambasada Spaniei, Delegația Generală Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundația Culturală Greacă, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Cultural Turc Yunus Emre, Institutul Francez, Institutul Goethe și Institutul Polonez, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Parteneri media: aarc, Blog de cinema, București FM, CineGhid, Cinefan, City femme, Igloo, Modernism, Movie News, Munteanu, Zile și nopți.

P R O G R A M / Cinema Elvire Popesco, 7-10 iulie 2022

JOI, 7 iulie

18:30 | Let Go / Los(ge)lassen
Germania – 2021 – 1h25 – dramă, comedie (VO: GE, SUB: EN & RO)
Regizoare: Brigitte Drodtloff
Cu: Josefina Vilsmaier, Mirijam Verena Jeremic, Salber Williams, Silke Popp, Valentina Sauca, Ute Bronder.

20:30 | Walchensee Forever
Germania – 2020 – 1h50 – documentar (VO: GE, SUB: EN & RO)
Regizoare: Janna Ji Wonders

 

VINERI, 8 iulie

18:30 | Școlărițele / The Schoolgirls / Las niñas
Spania – 2020 – 1h37 – dramă (VO: FR, SUB: EN & RO)
Regia și scenariul: Pilar Palomero
Cu: Andrea Fandos, Natalia de Molina, Zoe Arnao, Julia Sierra, Francesca Piñón 

20:30 | Loc de joacă / Playground / Un monde
Belgia – 2021 – 1h12 – dramă (VO: FR, SUB: EN & RO)
Regizoare: Laura Wandel
Cu: Maya Vanderbeque, Günter Duret, Lena Girard Voss

21:30* | The Trouble with Being Born (Problema de a fi viu)
*proiecție în exterior
Austria – 2020 – 1h34 – dramă SF (VO: DE, SUB: RO)
Regizoare: Sandra Wollner
Cu: Lena Watson, Dominik Warta, Ingrid Burkhard, Jana McKinnon

SÂMBĂTĂ, 9 iulie

18:30 | Fuga / Fugue
Polonia, Cehia, Suedia – 2018 – 1h42 – dramă, thriller (VO: POL, SUB: EN & RO)
Regizoare: Agnieszka Smoczyńska
Cu: Gabriela Muskała, Łukasz Simlat, Małgorzata Buczkowska, Halina Rasiakówna

20:30 | Viață de actor / My life as a comedian / En komikers uppväxt
Suedia – 2020 – 1h32 – dramă (VO: SWE, SUB: RO)
Regizoare: Rojda Sekersöz
Cu: Johan Rheborg, Loke Hellberg, Elisabet Xie

21:30* | Până la ultima răsuflare / Until I Lose My Breath / Nefesim Kesilene Kadar
*proiecție în exterior
Turcia – 2015 – 1h34 – dramă (VO: TR, SUB: RO)
Regizoare: Emine Emel Balci
Cu: Esme Madra, Riza Akin, Arda Aktolga  

DUMINICĂ, 10 iulie

18:30 | Mare verde / Green Sea / Prasini Thalassa
Grecia, Germania – 2020 – 1h35 – dramă (VO: GR, SUB: EN & RO)
Regia și scenariul: Angeliki Antoniou
Cu: Angeliki Papoulia, Yannis Tsortekis, Tasos Palatzidis, Anastasia Dendia

20:30 | Playlist
Franța – 2021 – 1h44 – dramă (VO: FR SUB: RO)
Regizoare: Nine Antico
Cu: Sara Forestier, Inas Chanti, Laetitia Dosch, Pierre Lottin

21:00* | Otto Barbarul / Otto the Barbarian
*proiecție în exterior
România, Belgia – 2020 – 1h50 – dramă (VO: RO, SUB: EN)
Regia și scenariul: Ruxandra Ghițescu
Cu: Marc Titieni, Ioana Bugarin, Iulian Postelnicu, Ioana Flora, Adrian Titieni