Kent Jones – curator la American Independent Film Festival

Kent Jones, cineast, curator și directorul Festivalului de Film de la New York  a acceptat să realizeze pentru ediția din acest an a American Independent Film Festival o selecție de filme  reprezentative pentru curentul „indie” – filme pe care le va și introduce în persoană spectatorilor bucureșteni.

 „American Independent Cinema Curated by Kent Jones” are în vedere o selecție de filme din ultimii 50 de ani, printre care „The Shooting” (1967) în regia lui Monte Hellman, unul dintre western-urile americane iconice, cu Jack Nicholson și Millie Perkins în distribuție, o selecție de scurtmetraje semnate de Bruce Conner, regizor non-conformist și atipic – cunoscut pentru stilul său de lucru cu found-footage sau „A Woman under the Influence”, de John Cassavetes. Kent Jones va prefața proiecțiile iar publicul va avea acces gratuit în limita locurilor disponibile. Rezervări la aceste proiecții vor putea fi făcute prin Eventbook odată cu anunțarea programului complet al festivalului.

Alte două titluri, care vor fi anunțate în curând, vor completa selecția „American Independent Cinema Curated by Kent Jones”.

Kent Jones este critic de film, curator, selecționer de festival și regizor iar din 2013 este directorul Festivalului de Film de la New York. A lucrat ca arhivist pentru Cappa Productions a lui Martin Scorsese și ca selecționer al Societății de Film de la Lincoln Center din New York și scrie frecvent la Film Comment și Cahiers du Cinema. A regizat mai multe documentare, printre care „Hitchcock / Truffaut” care a avut premiera la Cannes în 2015 și a mers ulterior în festivaluri ca Telluride, Toronto sau Londra BFI.

Cel mai recent film al său, „Diane”, este selecționat în acest an la Festivalul de Film de la Tribeca și va fi prezentat chiar înainte de sosirea lui Kent Jones la București.

 „The Shooting“, prezentat la Cannes în 1967, a fost realizat cu un buget de 75.000 de dolari și produs de regizorul Roger Corman și de Jack Nicholson care face parte și din cast. Bijuteria lui Monte Hellman este un western situat în deșertul american, în care un fost vânător de recompense, Willet Gashade, întors de curând acasă, află că fratele său a fugit după ce a ucis doi oameni din neglijență. Filmul extinde arhitectura spațiului geografic și a naturii umane pentru a oferi unul dintre cele mai memorabile western-uri americane. „The Shootingva fi proiectat pe 1 mai, de la ora 18:00 la Cinema Muzeul Țăranului.

Regizor legendar al avangardei americane, Bruce Conner este cunoscut pentru filmele sale „de asamblaj” care au fost una din principalele influențe și surse de ispirație pentru videoclipurile muzicale pop. O mostră a filmografiei sale va fi prezentată la American Independent Film Festival în București în cadrul unei sesiuni formate din trei scurtmetraje „Crossroads” (1976), „Report” (1967) și „Looking for Mushrooms” (1996). „Crossroads” este o dublă prezentare a testului atomic subacvatic Operation of Crossroads, din 1946. Explozia monumentală este văzută de două ori din unghiuri diferite și cu o coloană sonoră diferită de fiecare dată, oferind un contrapunct meditativ puterii destructive a testului nuclear. În „Report” (1967), Conner folosește înregistrări ale asasinatului președintelui John F. Kennedy și alte imagini din mass-media pentru a construi un comentariu incisiv despre creația, obsesia și comercializarea celebrității și a morții de către cultura pop în timp ce „Looking for Mushrooms”, primul său film color, este un jurnal de călătorie psihedelic realizat în urma scurtei sale șederi în Mexic între 1961 și 1962. Este filmat între 1959 și 1967 iar versiunea prezentată în România  este cea modificată de Bruce Conner în 1996. Sesiunea Bruce Conner va fi prezentată la Cinema Muzeul Țăranului, pe data de 3 mai, la 18:30.

„A Woman under the Influence”, de John Cassavetes va fi proiectat miercuri, 2 mai, ora 17:00.

American Independent Film Festival este organizat de Asociația Cinemascop, susținut de Catena, cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și UPC România. Proiect cultural finanțat de Centrul Național al Cinematografiei.