Vincent van Gogh a murit la vârsta de 37 de ani, lăsând în urmă peste 2000 de tablouri. Regizoarea poloneză Dorota Kobiela, împreună cu câștigătorul premiului Oscar, britanicul Hugh Welchman, au co-regizat un film cum nu s-a mai făcut sau văzut până acum, fiind primul film de lung metraj care folosește pictura ca tehnică de animație – LOVING VINCENT, de vazut din 12 aprilie 2018 în cinematografele din România.
125 de pictori din întreaga lume, printre care și artistele plastice de origine română Carmen Belean și Cătălina Codreanu, au realizat 62.450 de fotograme pictate în ulei. Filmul prezintă viața și moartea controversată a geniului care a fost Vincent van Gogh. Publicul larg și-a arătat interesul încă de la primele comunicate de presă, teaser-trailerul a fost vizionat de peste 130 de milioane de ori înainte de premieră și distribuit pe rețelele de socializare de peste 3 milioane de ori.
“Poţi avea un adevărat foc în suflet, şi totuşi nimeni să nu vină să se încălzească la el, iar trecătorii văd doar o urmă de fum.” (Vincent van Gogh)
“Cu drag, Vincent” era modul în care artistul își încheia cele peste 800 de scrisori trimise către fratele său, Theo. Filmul pornește de la ultima scrisoare neterminată și pune pe ecran existența pictorului printr-o tehnică modernă de animare a operelor sale.
Tânăra actriță Saoirse Ronan, nominalizată anul acesta la Premiile Oscar pentru cea mai bună actriță în rol principal pentru interpretarea din Lady Bird îi dă viață personajului Marguerite Gachet. Douglas Booth, cunoscut din filmele Romeo și Julieta, Noe sau Ascensiunea lui Jupiter își împrumută vocea personajului Armand Roulin. Printre actorii care interpretează personaje în film se numără și Jerome Flynn, devenit celebru pentru rolul Bronn din serialul HBO Urzeala Tronurilor, Chris O’Dowd (Thor: Întunericul, Jocuri secrete, Copii domnișoarei Peregrine), Helen McCrory (Harry Potter și Talismanele Morții, Sherlock Holmes și cazul ciorapului de mătase, Casanova) și actorul polonez Robert Gulaczyk în rolul lui Vincent van Gogh.
Filmul este produs de BreakThru Films și Trademark Films. În România, filmul va intra în cinematografe din 12 aprilie 2018, distribuit de Asociația Follow Art și Argo Art Consulting, cu sprijinul partenerilor Uniunea Cineaștilor din România, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, The Station, Institutul Francez din România, Institutul Cervantes București, Atelier de Film, Centrul de Creație InLight, Forbes Life Romania și UNArte.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...