Teatrul Excelsior prezintă, în premieră națională, în zilele de 4 și 5 iulie 2017, de la ora 19.00, musicalul Our Ladies of Perpetual Succour (Fecioarele noastre grabnic ajutătoare) de Lee Hall, un spectacol care poartă semnătura regizorală și coregrafică a lui Răzvan Mazilu.
La numai doi ani de la premiera sa mondială, pe scena Traverse Theatre din Edinburgh, urmată de un parcurs spectaculos pe scena National Theatre din Londra, musicalul a fost distins în primăvara aceasta cu Premiul „Laurence Olivier” pentru Noua Comedie.
Musicalul are la bază romanul The Sopranos (Sopranele) de Alan Warner, care prezintă povestea a șase prietene, eleve ale unei școli catolice de fete din orașul scoțian Oban. Vizita lor la Edinburgh, cu ocazia unei competiții corale la care participă, se transformă într-o experiență inițiatică tumultoasă care dezlănțuie impulsurile latente ale adolescenței în acte de teribilism. Poveștile complicate și captivante ale celor șase adolescente sunt mixate într-un cocktail muzical de partituri clasice și hituri pop-rock ale anilor 70, ce amplifică această aventură a urgenței autodescoperirii și explorării limitelor cu orice risc, transformând-o într-un show exploziv care are toate ingedientele succesului de public. Spectacolul realizat de Răzvan Mazilu alături de echipa sa artistică este un show din toate punctele de vedere: o explozie de culoare, interpretări vocal-actoricești remarcabile, exuberanță, abundență sonoră și vizuală și, nu în ultimul rând, strălucire. O „odă” neconvențională închinată tinereții și prieteniei, sub semnul devizei „Carpe Diem”, dar și o infuzie de sentimentalism, brutalitate, stridență, limbaj ireverențios și umor, ce dezvăluie contrastul izbitor dintre pofta de viață a unor adolescente aflate în zorii maturizării și viitorul sumbru dictat chiar de propria lor precocitate.
Distribuția (în ordinea indicată de autor)
Orla – Alina Petrică
Chell – Meda Topîrceanu
Kay – Aylin Cadîr / Ioana Mărcoiu
Manda – Daniela Tocari
Kylah – Oana Pușcatu
Fionnula – Ana Bianca Popescu
Orchestra
Adina Cocargeanu – pian
Imola Tamás – percuție
Andreea Archip – pian
Dana Georgescu – chitară bas
Regia și coregrafia: Răzvan Mazilu
Traducerea: Carmen Stanciu
Scenografia: Romana Țopescu, Dragoș Trăistaru
Orchestrația și adaptarea muzicală: Lucian Vlădescu
Light Design: Alin Popa
Pregătirea muzicală: Gönül Abdula
Asistent coregrafie: Raluca Nicolae
Selecția muzicală: Răzvan Mazilu și Lucian Vlădescu
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...