Primăvara va readuce la București una dintre cele mai frumoase povești din toate timpurile, musicalul „My Fair Lady”, în cadrul unei serii de șase spectacole. De pe 21 până pe 24 martie, toți cei care vor dori să se bucure de povestea celebrei transformări prin care trece Eliza Doolittle, de la florăreasă la o adevărată lady, nu trebuie să rateze reprezentațiile de la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City.
Distribuția din acest an va cuprinde două nume noi: Horia Brenciu și Anca Țurcașiu care îi vor interpreta, alături de Ernest Fazekas și de Aura Călărașu pe Henry Higgins, respectiv Mrs. Higgins. În celelalte roluri, spectatorii îi pot vedea pe Irina Baianț și Ana Maria Georgescu (în rolul Elizei Doolittle), pe Ernest Fazekas și Adrian Nour (Colonelul Pickering), Ionuț Burlan (Alfred Doolittle), Oana Rusu (Mrs. Pearce), Filip Ristovski (Freddy Esynford Hill) și pe Ovidiu Usvat (Zoltan Karpathy).
„Henry Higgins a fost primul meu profesor de limbi străine. Prima dată când am văzut <My Fair Lady> la televizor, cu Audrey Hepburn și Rex Harrison, am crezut că e o lecție de engleză. Am și preluat-o ca atare, prima propoziție învățată în limba lui Shakespeare fiind: <The rain in Spain stays mainly in the plain>. De atunci și până la propunerea pe care mi-a făcut-o regizorul Răzvan Dincă, de a juca rolul interpretat de Rex Harrison, au trecut vreo 40 ani. După musicalul <Mamma Mia> este cea de-a doua colaborare a noastră și sunt măgulit că el a văzut în mine un potențial profesor de fonetică și dicție, precum este Higgins. În viață nimic nu e întâmplător și sper că în seara debutului, care va fi peste o lună și jumătate, să mă pot ridica la înălțimea distribuției, atât ca actor, dar și ca interpret. Spun asta pentru că după toate experiențele de televiziune, film, teatru și musical prin care am trecut, <My Fair Lady> este pentru mine cea mai mare provocare artistică”, declară Horia Brenciu.
„My Fair Lady” o are ca protagonistă pe Eliza Doolittle, o florăreasă din Londra, care ia lecții de dicție de la foneticianul Henry Higgins, ca să poată trece drept doamnă în înalta societate. Musicalul „My Fair Lady” este bazat pe textul piesei de teatru „Pygmalion”, scris de George Bernard Shaw, având ca personaj principal o figură din mitologia greacă, Pygmalion, care s-a îndrăgostit de o sculptură creată de el, iar aceasta a prins viață. Shaw a scris piesa în 1912, iar premiera a avut loc la Hofburg Theatre din Viena, pe 16 octombrie 1913.
Toate variantele acestei povești s-au bucurat de succes și de aprecieri atât din partea publicului, cât și a criticilor de specialitate.
Prima producție cinematografică după „Pygmalion” a fost realizată în 1938 cu Leslie Howard și Wendy Hiller în rolurile principale.
Primul musical „My Fair Lady” de pe Broadway, în adaptarea lui Alan Jay Lernen, pe muzica semnată de Frederick Loewe, a avut loc în 1956, în interpretarea actorilor Julie Andrews și Rex Harrison. Spectacolul, care a devenit cel mai longeviv la acea vreme, a fost recompensat cu un premiu Tony pentru „Cel mai bun musical”.
Adaptarea cinematografică din 1964, cu Audrey Hepburn și Rex Harrison, în regia lui George Cukor, a obținut 25 de premii, printre care 8 Oscar-uri, 3 Golden Globe-uri și 13 nominalizări.
În România, actuala montare a spectacolului „My Fair Lady” a fost pusă prima dată în scenă în 2016, cu ocazia împlinii a 60 de ani de la premiera mondială. Între 21 și 24 martie 2019, My Fair Lady se va juca din nou pe scena sălii Epika din Grand Cinema & More, într-o sesiune exclusivă de reprezentații care va conține șase spectacole.
Biletele pentru spectacolele din 21, 22, 23 și 24 martie 2019 au fost puse în vânzare pe www.grandentertainment.ro, www.iabilet.ro și pe www.myfairladythemusical.ro
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...