NORDIC FILM FESTIVAL, #NordicFF, invită iubitorii cinematografiei nordice în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, la prima sa ediție din Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023. Festivalul va fi găzduit de Cinema Victoria din Strada Ciprian Porumbescu Nr. 2.
Festivalul aduce în atenția publicului 12 pelicule de lungmetraj, care celebrează, ca și în edițiile anterioare, diversitatea formelor și viziunilor artistice abordate de cineaștii din toate cele cinci țări nordice: Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia.
„Vă propunem un program bogat și divers de filme premiate la festivaluri internaționale de profil. Fie că optați pentru dramă (cum ar fi A Perfect Normal Family, sau Backyard Village), romance (Girl picture), pentru un film pentru copii (Supermarsu 2), unul horror (Lamb), unul istoric (Amundsen), o biografie (Sonja: The White Swan) sau un documentar (Maija Isola), veți descoperi un spațiu cinematografic atipic”, a declarat Vlad Rotaru, directorul artistic al festivalului.
Filmele sunt subtitrate în limba română și engleză.
#NordicFF aduce și o noutate: persoanele cu deficiențe de auz vor avea posibilitatea să urmărească un film nordic accesibilizat pentru ele, Louis and Luca – Mission to the Moon, proiectat duminică, 1 octombrie, ora 14:00.
După proiecția filmului, spectatorii sunt invitați să rămână la un atelier de comunicare în limba semnelor române “#surd în Timișoara/România/Europa”. El va include o scurtă prezentare a comunității surzilor, o introducere în lumea fără sunete, câteva curiozități despre ”insula tăcerii” și vă propune 23 de semne pentru a marca Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2023. Atelierul va fi condus de doamna Angela Mate, profesor psihopedagog/interpret pentru limba semnelor române, și invitații săi.
Festivalul este organizat cu sprijinul Ambasadei Regale a Danemarcei la Bucuresti, Ambasadei Republicii Finlanda la Bucuresti, Consulatului Republicii Islanda în România, Ambasadei Norvegiei în România și Ambasadei Suediei la București.
Prima ediție a #NordicFF a avut loc în 2018 la București, fiind urmată de alte două ediții la București (2020, 2022) și două ediții retrospective la Sibiu și Chișinău (2019).
Biletele pot fi achiziționate online, https://cinemavictoria-tm.ro/evenimente/nordic-film-festival-la-timisoara/ și de la casieria cinematografului Victoria din Timișoara situat pe strada Ciprian Porumbescu nr 2.
Cinematograful, care tocmai a împlinit un an de la redeschidere, este administrat prin Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, partener în organizarea și promovarea acestei prime ediții a Nordic Film Festival în oraș.
Parteneri media:
Blog de Cinema, CinEmil, CineFan, Cinefilia, CineGhid, CineJurnal, CityFemme, .filmecarti, MovieNews, Munteanu Recomanda, Nine O’Clock, Revista Famost, PRWave, RomaniaJournal, Zile și Nopți.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...