Premieră Romeo și Julieta, spectacol de balet, la Opera Națională București

Opera Națională București prezintă evenimentul lunii martie, premiera spectacolului de balet Romeo și Julieta de Serghei Prokofiev, vineri, 10 martie, și duminică, 12 martie. Regia și coregrafia sunt semnate de către reputatul artist Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei Naționale București. Decorurile sunt create de către Alessandro Camera (Italia), costumele de către Carla Ricotti (Italia), iar light design-ul de Vinicio Cheli (Italia). La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. În rolurile principale pe scenă vor evolua prim-soliștii Ovidiu Matei Iancu în rolul lui Romeo și Cristina Dijmaru în rolul Julietei la prima reprezentație, și Robert Enache în rolul lui Romeo și Mihaela Soare în rolul Julietei la a doua reprezentație.

Pentru acest spectacol coregraful și regizorul Renato Zanella vine cu o concepție modernă, plasând celebra poveste de dragoste într-un context artistic de avangardă, după cum însuși mărturisește:

Romeo și Julieta este povestea nemuritoare a unei iubiri ce are loc într-una dintre cele mai dificile perioade din istorie, în Evul Mediu. Puterea, războiul și religia par să conspire împotriva purității, a simplității vieții și a libertății: care tabără va învinge?

Mă tot gândeam cum poate fi spusă această poveste în ziua de azi, dar nu numai din punctul de vedere al coregrafiei. Mai există această intrigă și azi? Cum putem explica asemenea Dragoste generațiilor actuale?

A privi pe cineva în ochi și a te îndrăgosti fulgerător e ceea ce-și dorește toată lumea. Oricine își dorește ca puterea dragostei din acest moment de sublimă inocență să aducă pace și să unească oamenii.. Așadar întrebarea mea și provocarea pe care o adresez acum publicului este dacă nu cumva chiar acesta este adevăratul mesaj pe care a vrut sa-l transmită Shakespeare prin această poveste?

Născut în Verona, Renato Zanella a luat primele cursuri de balet în orașul natal, apoi a absolvit faimosul “Centre de Danse International” din Cannes. După o lungă și fructuoasă carieră de balerin, în 1992 este numit coregraf rezident pentru Stuttgart Ballet și începe să se ocupe cu precădere de coregrafie.

La vârsta de 34 de ani a fost numit director al baletului in cadrul Wiener Staatsoper. Din septembrie 2011 până în iulie 2015 a ocupat funcția de Director Artistic al Baletului Operei Naționale din Grecia, iar din septembrie 2013 până în decembrie 2015 a fost Director Artistic al Baletului Fondazione Arena di Verona. În iulie 2016 managerul general interimar, Beatrice Rancea, i-a adresat invitația de a fi coordonatorul artistic al ansamblului de balet al Operei Naționale București și, deoarece a avut colaborări de excepție în diverse proiecte cu artiști români, a primit invitația cu mare entuziasm.

Biletele se găsesc la tickets.operanb.ro si la casa de bilete a Operei.