TIFF.17 atinge, astăzi, jumătatea celor 10 zile de festival, marcând zeci de evenimente și proiecții cu casa închisă și un ritm din ce în ce mai alert în programul său. Numărul invitaților crește și el, primele premii ale acestei ediții fiind deja acordate în câteva ceremonii speciale. Marii câștigători vor fi anunțați sâmbătă seară, la Gala de închidere pentru care, începând de azi, pot fi achiziționate bilete de aici:
Luni seară, publicul a avut onoarea să o întâlnească pe Márta Mészáros, regizoarea care a deschis drumul afirmării femeilor în industria cinematografică maghiară. Invitată la cea de-a 17-a ediție a festivalului și celebrată în secțiunea 3×3, cineasta a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră și le-a povestit admiratorilor prezenți la ceremonie despre legătura ei specială cu România. Márta Mészáros s-a declarat fermecată de Cluj-Napoca, oraș de care se îndrăgostise de multă vreme din poveștile regretatului regizor Jancsó Miklós, alături de care și-ar fi dorit să se afle la TIFF. Aurora Boreală/ Aurora Borealis (2017), cel mai recent film pe care aceasta îl semnează, Adopțiune(1975), premiat cu Ursul de Aur la Berlin și Jurnal pentru copiii mei(1984), distins cu Marele Premiu al Juriului la Cannes se numără printre titlurile celebre din filmografia sa și vor fi prezentate publicului la această ediție.
Marta Mészáros este doar unul dintre invitații sosiți din Ungaria , festivalul pregătindu-se de una dintre cele mai ample selecții din ultimii ani în tradiționala Ziua Maghiară programată mâine, pe 30 mai. Producții semnate de János Szász, regizorul premiat în 2013 la Karlovy Vary și distins cu peste 20 de premii în festivaluri internaționale, de cineastul Bálint Révész și Árpád Bogdán, regizorul filmului Genesis, recent lansat la Berlin, sunt doar câteva dintre filmele din program. Cei din urmă se vor afla la Cluj pentru a discuta la finalul filmelor cu publicul din Cluj.
Astăzi, de la 18:30, o nouă gală de premiere pentru finaliștii Competiției locale. Publicul poate evalua singur potențialul cineaștilor clujeni aflați la început de drum, participând la proiecția gratuită a filmelor găzduită de Urania Palace.
Filmele din Competiția Oficială, producțiile controversate din secțiunea tematică, documentarele noi, producțiile revoluționare din secțiunea infiniTIFF și titlurile incluse în secțiunile tradiționale ale festivalului vor face deliciul iubitorilor de cinema și în următoarele zile. În premieră mondială, documentarul Dacii liberi (r. Andrei Gorgan, Monica Lăzurean Gorgan) este proiectat, în această seară, în aer liber, în decorul fabulos de la Arkhai Sculpture Park (Vlaha). Evenimentul va începe cu un concert-eveniment susținut de URMA, formația de rock alternativ originară din Cluj-Napoca.
Printre noutățile ediției se numără infiniTIFF Summit, conferința dedicată celor interesați de inovațiile din industrie, în cadrul căreia vor fi analizate noile tendințe la intersecția dintre film, storytelling și tehnologie. Profesioniștii din industria filmului sunt invitați să-i întâlnească pe experții europeni din domeniul tehnologieipe 30 mai, de la ora 13:00, la ClujHub.
TIFF.17 se pregătește de joi de Zilele Filmului Românesc, 13 lungmetraje și 22 de scurtmetraje, unele în premieră mondială, altele distinse cu premii importante în marile festivaluri. 30 de titluri vor intra în cursa pentru premiile secțiunii. Este o nouă provocare pentru spectatori pentru care va fi din ce în ce mai dificil să aleagă întâlnirile cu invitați, filmele și concertele la care să participe. Primele patru zile de festival, toate adunând peste 20 de evenimente sold out, ne arată că TIFF are, și în acest an, cel mai frumos public de film din țară.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...