Primul proiect de promovare VR pentru un serial HBO Europe – Bani negri (pentru zile albe)

HBO Europe a pregatit si lansat in Romania primul spot realizat in VR pentru promovare a unei productii originale.

Serialul HBO Europe lansat in data de 22 noiembrie pe HBO & HBO GO, Bani negri / Tuff Money, este scris si regizat de Daniel Sandu.

Pentru realizarea spotului special de promovare al serialului HBO Europe, Viral Nation Romania a propus si implementat intregul concept, in regia lui Daniel Sandu.

Dialogurile au fost filmate in studio si suprapuse peste imaginile exterioare, realizate la 6 metri inaltime fata de sol, intr-un mediu real. Cu ajutorul efectelor special, privitorul ajunge virtual in carlinga utilajului, alaturi de Doru (Alexandu Papadopol) si Ionel (Cristian Bota), personajele principale, avand posibilitatea sa priveasca cerul, imprejurimile sau chiar sa observe traficul de sub ei.

„Virtual Reality este o priveliște spre viitor. Un nou mediu de consum al filmelor își arată zorii prin experiența VR. Spectatorii vor avea posibilitatea și bucuria de a pătrunde prin intermediul VR chiar în mijlocul poveștii pe care o urmăresc. Vor evada din canapea, se vor plimba printre personaje ferindu-se împreună cu ele de obstacolele din film și vor explora imaginile pe o rază completă de 360 de grade. Tehnologia VR este în continuă dezvoltare și nu își propune să înlocuiască modul tradițional de a privi povestea din fața unui perete de sticlă ci să o completeze cu opțiunea spectatorului de a păși dincolo de sticlă. După care îți scoți ochelarii VR și revii la realitate. Și zâmbești.”, spune Daniel Sandu, scenarist si regizor al serialului „Bani negri”.

Materialul poate fi urmarit pe canalul oficial de YouTube al HBO Romania, in format 360, cu orice tip de ochelari VR, dar si fara echipament special, de pe orice tip de dispozitiv.