„Absența”, serialul thriller apreciat de critici, revine în 2019 la televiziunile AXN din Europa Centrală (Polonia, România, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Moldova, Bosnia Herțegoniva). Filmările pentru cel de-al doilea sezon sunt în desfășurare în Sofia, Bulgaria.
“Absența”, cu Stana Katic în rolul principal, urmărește povestea agentei FBI Emily Bryne care, în timp ce investighează cazul unui criminal în serie, dispare fără urmă și este declarată moartă. Șase ani mai târziu, este găsită într-o cabană în pădure, abia supraviețuind, fără vreo amintire despre ce i s-a întâmplat. Odată ce se întoarce acasă, află că soțul său s-a recăsătorit și fiul ei este acum crescut de altă femeie. Emily se trezește în curând implicată într-o nouă serie de crime.
În sezonul doi, după urmărirea și uciderea celui care a răpit-o, Emily se străduiește să revină la o viață normală, alături de fiul ei, Flynn, și fostul soț, agentul special Nick (Patrick Heusinger). În încercarea de a afla răspunsurile la întrebările care o macină, Emily pornește într-o anchetă obsesivă care scoate la iveală un criminal în serie și o spirală a conspirațiilor, care amenință mai mult decât propria ei familie.
Serialul detectiv este produs pentru Sony Pictures Television (SPT) de Masha Productions și va fi difuzat la televiziunile AXN, dar și în alte rețele și platforme Sony, în anumite teritorii din Europa Centrală și America Latină. Produs și regizat de Oded Ruskin (False Flag), cu producători executivi Julie Glucksman, Stana Katic și Maria Feldman (False Flag, Fauda), serialul “Absența” a fost creat de Gaia Violo și Matt Cirulnick, pe baza unui scenariu pilot scris de Viola.
Matthew Le Nevez și Natasha Little se vor alătura distribuției sezonului doi. Le Nevez este Cal Isaac, un fost ofițer Navy SEAL plin de optimism. Familiar cu demonii care o bântuie pe Emily, Cal se dovedește a fi un partener loial și plin de compasiune pentru eroina seriei. Little va juca rolul agentului special Julianne Gunnarsen, o frumoasă, împlinită și enigmatică psihanalistă FBI. Aceasta se alătură biroului FBI din Boston, după ce un puternic atac terorist zguduie orașul.
Alături de Stana Katic și Patrick Heusinger, Cara Theobold, Neil Jackson, Angel Bonnani și Paul Freeman își reiau rolurile în noul sezon al producției detectiv “Absența”, care va avea premiera în 2019.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...