Radu Jude în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno, cu două filme de montaj: Opt ilustrate din lumea ideală – realizat de Radu Jude și Christian Ferencz-Flatz și Sleep #2

Cele două filme au fost incluse în selecția oficială a celei de-a 77-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Locarno, în afara competiției.
Premiera mondială, în prezența realizatorilor, va avea loc sâmbătă, 10 august, de la 14:30 la PalaCinema 1, urmată de alte 3 proiecții pe 11 august, ora 18:45, 12 august, ora 16:00 și 14 august, ora 19:00.
Opt ilustrate din lumea ideală este o producţie Saga Film, realizată cu sprijinul financiar al Centrului Naţional al Cinematografiei, în colaborare cu Wavemaker Romania, Mediacom Romania, Mindshare Media, Publicis Groupe Media, Zenith Media, Telekom Romania.
Montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, de mixajul de sunet s-au ocupat Ștefan Ruxandra și Alexandru Dumitru, producător este Alexandru Teodorescu, iar de distribuția și vânzările internaționale se ocupă compania Heretic.
Între toate lucrurile care au făcut atât de interesantă perioada tranziției pentru istorici și sociologi în ultima vreme, reclamele ar fi meritat o atenție deosebită. Nu doar fiindcă ele au azi o mare putere evocatoare pentru generația care le-a prins, deci fiindcă sunt niște vestigii sensibile ale trecutului recent, ci fiindcă ele au fost atunci efectiv un agent irezistibil al tuturor bulversărilor majore ale epocii. Ele au determinat noi moduri de a vorbi și de a ne purta, noi moduri de a relaționa cu obiectele, noi moduri de a gândi și de a ne pune în ordine experiențele. Ceea ce am vrut cu Radu a fost să trecem dincolo de trivialitatea evidentă a reclamelor postsocialiste pentru a scoate la lumină aceste dimensiuni fundamentale – istorice, existențiale, chiar filozofice – ale lor, supunându-le la diferite jocuri combinatorice, a declarat Christian Ferencz-Flatz.

Sleep #2 este un film de montaj de 62 de minute, cu imagini preluate dintr-o cameră web, realizat independent, cu sprijinul Programului DAAD Artists-in-Berlin.
Acum mulți ani, Hollis Frampton avea ideea că nu există decît un singur film imens, compus din toate fotografiile și fotogramele din lume. Ideea are mult farmec, dar devine mai complicată o dată cu multiplicarea aproape infinită a imaginilor digitale și mai ales o dată cu multiplicarea camerelor de supraveghere care transmit în flux continuu. Ceea ce am făcut în Sleep #2 a fost doar să smulg neantului cîteva imagini de acest fel și să le asamblez într-un film pe care sper să-l vadă cît mai multă lume. Țin minte o glumă făcută de Times New Roman unde se spunea că un cineast român a luat înregistrările camerei de supraveghere de la un bancomat și a cîștigat Oscarul. Nu am ajuns atît de departe, dar cam asta am făcut și eu. Și de ce nu? Cinemaul e oricum peste tot, cum spunea Hollis Frampton. Nu ai decît să-l culegi. – a declarat Radu Jude.

Participarea la această ediție a Festivalului de la Locarno este susținută de Centrul Național al Cinematografiei, Institutul Cultural Român și UPFAR ARGOA.

Radu Jude a mai fost prezent în Festivalul de la Locarno în 2016, în competiția oficială, cu lungmetrajul Inimi Cicatrizate (Premiul Special al Juriului); în 2017, în secțiunea Signs of Life cu filmul de montaj Țara moartă, în 2021 în secțiunea Pardi di domani: Concorso Corti d’autore cu scurtmetrajul Caricaturana și anul trecut în competiția oficială cu Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii (Leopardul de argint – Premiul Special al
Juriului).

Christian Ferencz-Flatz este filozof și teoretician media. Predă și coordonează teze de doctorat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L Caragiale” din București. Cercetările sale îmbină fenomenologia cu teoria critică și studiile media. A condus mai multe granturi de cercetare și a fost bursier al Fundației Alexander von Humboldt la Universitatea din Köln. Împreună cu Julian Hanich, a co-editat numărul
special al revistei Studia Phaenomenologica XVI: Film and Phenomenology (2016). Cele mai recente monografii publicate: Critical Theory and Phenomenology. Polemics, Appropriations, Perspectives (Springer, 2023) și Filmul ca situație socială (Tact, 2018). A publicat numeroase eseuri și articole de cercetare în reviste de filozofie și studii cinematografice și a tradus în limba română lucrări teoretice esențiale de Edmund Husserl, Martin Heidegger, Walter Benjamin, Theodor W. Adorno și Siegfried Kracauer. Împreună cu Smaranda Aldea și Delia Popa, coordonează colecția „New Directions in Phenomenology” la editura Springer. În prezent, dezvoltă un proiect de cercetare dedicat publicității post-socialiste. Documentarul “Opt ilustrate din lumea ideală” este debutul său în regie de film.

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a
fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.
În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, secțiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția.
La ediția din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiția de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.
Cel mai recent scurtmetraj al său, “Potemkiniștii” (2022) a avut premiera mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs și a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaționale. În 2023, „Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” a fost prezent în competiția de Locarno, unde a primit Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului.
În prezent lucrează la filmele de ficțiune “Dracula Park“ și “Continental 25“.