Scandalul Jessie J și ura de pe TWITTER

Jessie J a înlăturat jumătate din conturile pe care le urmărea Twitter, supărându-și din cauza asta fanii care au luat totul foarte în serios și extrem de personal. Pentru mulți (în special pentru tinerii care au peste 10.000 de followeri și promovează un anume artist și gestionează fun club-uri neoficiale), un retweet înseamnă apreciere și endorsement, lucruri care-i ajută să aibă și mai mare încredere în ei și să se considere „de valoare”.
Gestul de a primi „unfollow” este considerat o jignire personală, un afront sau chiar o invitație la luptă. Mulți se simt dezamăgiți, neimportanți, folosiți sau… înjurați. Fiecare gest în online, în special pe Twitter capătă o cu totul altă conotație, fiind învestit cu sentimente și echivalând cu trăiri pe care cei care nu cunosc lumea virtuală nu le pot înțelege și implicit nu le pot considera „normale”. Dar toleranța e mai mare în rândul celor din urmă și aproape inexistentă în cazul celor pentru care rețelele sociale ocupă un loc primordial în viața personală (imagine de sine, exprimarea personalității, univers individual și social).

Cântăreața britanică a încercat să le explice fanilor furioși că un UNFOLLOW nu înseamnă un atac personal. Dar peste jumătate dintre cei care s-au trezit că „nu mai înseamnă nimic” în lumea virtuală pentru idolul lor sunt super furioși și susțin că gestul ei este unul nepoliticos și-i determină să nu mai meargă la concertele ei niciodată. Cei mai supărați sunt fanii care au peste 10.000 de „urmăritori” și care-i reproșează că fără ei nu ar fi ajuns atât de populară în social media. Mulți s-au apucat să le scrie realizatorilor TV să le povestească prin ce trec și ce simt… convinși că-i pot face astfel rău – afectându-i negativ imaginea.

Tocmai pentru că răzbunarea și dezamăgirea pe Twitter se traduc într-un șir simplu de gânduri și convingeri: „M-ai făcut să dau prost? Mi-ai atacat valorile? M-ai umilit? Atunci ești un nimic și nu te mai respect, deci dacă nu te respect eu care te-am apreciat și însemn ceva pe net pentru prieteni, trebuie să știe toată lumea și să te vadă așa cum te văd eu – om de nimic, să fii îndepărtat și umilit cum mă simt și eu care acum reoprezint o minoritate ce trebuie să lupte pentru dreptate și să facă lumea mai bună”.
O astfel de tiradă, teoretic, nu s-ar putea atribui unei persoane inteligente. Dar paradigma e diferită în spațiul virtual unde inteligența emoțională e cea care guvernează, și e vorba de una neantrenată. E un talmeș-balmeș de idei despre politețe și diplomație, despre ce e convenabil sau nu, despre ce e „corect politic” sau nu, iar toate lucrurile astea survin din cauza unei crize educaționale – mai precis a lipsei de adaptare a metodelor educaționale și a comunicării la avalanșa de informații, la tehnologie, a lipsei de selectori de informației și a avansaului speakerilor motivaționali pe care mulți îi iau drept selectori și guru. Rezultă cel puțin o generație critică, dar lipsită de spirit critic, care se manifestă agresiv în spațiul virtual. Sunt „proștii deștepți” sau „destepții tâmpiți de tastatură” care au luat din aer lucrurile mestecate sau regurgitate de „valorile” sau „trendurile” zonei de acces și zonelor de interes fără să să preindă o secundă că nu gândesc, ci doar li se pare, că nu acționeză, ci se asociază.
Tot de-acolo vin, de multe ori, și excepțiile – oamenii inteligenți care gestionează comunități, sunt proactivi și implicați, pornesc revoluții și campanii umanitare, dau tonul la acțiune în general.

Simțul umorului e în CEL MAI MARE pericol. Cei care sunt sau se cred marginalizați formează dintr-o dată o majoritate sensibilă care nu se tratează, ci reacționează. Cei care cred că LI SE CUVINE respect pentru că apucă să se exprime sau arată decent li se alătură în cruciada împotriva a orice pare bullying, iar „agresorul” trebuie lapidat în piața virtuală. E tot un fel de ENTITLEMENT  ca naționalismul de paradă, doar că îmbrăcat în alte haine.

Replica vine foarte rar. Jessie J e unul din artiștii care-au încercat asta. Dar în puține cuvinte ne poți apuca să le „faci educație” unor oameni care cred că o au deja, să fii selector și idol dar să rămâi TU, „egal cu tine și principiile tale” într-o lume în care nu se aleargă după autobuze, ci după „influența online”:)

Când Lady Gaga a început, alături de mama ei, o campanie antibullying, implicând o multime de voluntari care merg prin toate orașele Americii și consiliază elevi care se simt neadaptați sau neînteleși, s-a domolit și „razboiul” impotriva fanilor acesteia, majoritatea trecând de partea „mamei monstrilor” pentru că în sfârșit cineva le oferise un semn că-i asculta, că e ca ei…
Dacă un astfel de artist ar gira, alaturi de „influenceri” respectati, o campanie educațională, ar ajuta la salvarea unei generații de la multe tratamente viitoare împotriva agresivității. Pentru că puterea pe care o are hoarda căreia nu-i convine brusc un lucru este îngrijoratoare în momentul de față.

P.S. Citește aici 16 povesti despre oameni care si-au pierdut job-urile din cauza lucrurilor postate pe Twitter si a reactiilor primite.