își aniversează cea de-a 25-a ediție în 2018 cu un program de peste 100 de filme de non-ficțiune remarcabile, grupate pe 5 secțiuni competiționale și 14 programe tematice. Selecția Astra Film 2018 își propune să trezească curiozitate și mirare în publicul Festivalului, precum și să exploreze, împreună cu acesta, teme cruciale, subiecte și evenimente care afectează astăzi întreaga lume.
Din cele 101 filme selecționate, 56 participă în competiția Astra Film Festival 2018 și 45 de producții de top sunt prezentate în afara competiției, în cadrul celor 14 programe tematice ale Festivalului, în formatul dedicat proiecților VR și 360 de grade, precum și în cadrul festivalului de educație prin film documentar Astra Film Junior.
Prin programele sale tematice, Festivalul Internațional Astra Film Sibiu prezintă cinematografia realității înțeleasă nu numai ca un portret intim și detaliat al condiției umane, dar și ca un mod de conștientizare socială și instrument de schimbare, o „terapie pentru însănătoșirea societății” (cum o caracterizează regizorul Cristi Puiu). Temele abordate în ediția 2018 examinează fațetele, mentalitățile, normele sociale scrise și nescrise ale acestei lumi, pornind de la ideea că fără cunoașterea realității nu este posibilă înțelegerea ei, la fel cum fără a înțelege realitatea nu o putem schimba.
Programele tematice AFF 2018 explorează legăturile din familie, relațiile între generații și efectele trecerii timpului asupra noastră (Maternitatea, Atenție! Părinți la volan, Înspre lumea adulților, Rituri de trecere, Cine n-are bătrâni să-și cumpere); exercițiul dificil al găsirii identității personale, naționale sau digitale (Supraviețuind tărâmului natal, Unde e Acasă?, Eu și originea/religia mea, Extrema dreaptă lângă noi, #viețilenoastreonline); și căutarea echilibrului între a ne trăi soarta și a ne construi un destin (Destine încercate, Contra curentului, În perspectivă largă, Efectul fluturelui).
Centenarul României este omagiat la Festival prin proiecția în premieră a filmului Drumul Regilor – Transalpina al regizorului Dumitru Budrala. Folosit din timpuri străvechi, drumul care străbate Carpații legând Transilvania de Oltenia este un adevărat depozitar de istorie, unde fantasticul, poveștile mitologice și sublimul peisajelor te însoțesc la fiecare pas. Drumul Regilor a fost considerat o realizare tehnică extraordinară pentru acele vremuri.
Ediția AFF 2018 mai include, ca prezență specială, și cele trei producții finaliste ale competiției Parlamentului European LUX Film Prize, dintre care va fi desemnată câștigătoarea Premiului LUX 2018, pe 14 noiembrie, la Strassbourg: The Other Side of Everything (Serbia, Franța), Regia Mira Turajlić – peliculă selecționată oficial în Festival; Styx (Austria), Regia Wolfgang Fischer; Woman at War (Islanda, Ucraina, Franța), Regia Benedikt Erlingsson.
Filmele selecționate pentru participarea în cele 5 secțiuni competiționale ale Astra Film Festival sunt:
- AFF INTERNATIONAL (9 filme)
I Am Another You (SUA), Regia Nanfu Wang
Minding the Gap (SUA), Regia Bing Liu
Sand and Blood (Austria), Regia Matthias Krepp, Angelika Spangel
Solving My Mother (Lituania), Regia Ieva Ozolina
Tanzania Transit (Olanda), Regia Jeroen van Velzen
The Image You Missed (Irlanda, Franța, SUA), Regia Donal Foreman
Thinking like a Mountain (Germania, Columbia), Regia Alexander Hick
Unsettling (Israel, Marea Britanie), Regia Iris Zaki
Yvonne (Italia, Franța), Regia Tommaso Perfetti
- AFF EUROPA CENTRALĂ ȘI DE EST (10 filme)
Easy Lessons (Ungaria), Regia Dorottya Zurbó
Frozen Conflict (Germania), Regia Steffi Wurster
Hugo (Polonia), Regia Wojciech Klimala, Mateusz Wajda
Love Is Potatoes (Olanda), Regia Aliona van der Horst
Putin’s Witnesses (Lituania, Elveția, Cehia), Regia Vitaly Mansky
Srbenka (Croația), Regia Nebojsa Slijepcevic
Taurunum Boy (Serbia), Regia Jelena Maksimović
The Distant Barking of Dogs (Danemarca, Suedia), Regia Simon Lereng Wilmont
The White World According to Daliborek (Cehia), Regia Vít Klusák
When the War Comes (Croația), Regia Jan Gebert
III. AFF ROMANIA (9 filme)
Aniversarea, Regia Claudiu Mitcu
Caisa – Cinderella Kid, Regia Alexandru Mavrodineanu
Dacii liberi, Regia Monica Lăzurean-Gorgan
Licu, O poveste românească, Regia Ana Dumitrescu
Megaphone (Germania, România), Regia Ruxandra Gubernat, Henry Rammelt
Mockup Wedding, Regia Mihai Andrei Leaha
Monyo+Baba, Regia Ibolya Simó
Nussbaum 95736, Regia Csibi László
Wedding of the year, Regia József Bán
- AFF SCURTMETRAJ DOCUMENTAR (12 filme)
5 years after the war (Franța), Regia Samuel Albaric, Ulysse Lefort, Martin Wiklund
Because of Salt (spania), Regia Cardozo Basteiro
Dust (Polonia), Regia Jakub Radej
Film for Carlos (Rusia, Guatemala), Regia Byron Renato Borrayo Serrano
If Objects Could Speak (Canada, România), Regia Luiza Pârvu, Toma Peiu
If Only There Were Peace (Turcia), Regia Carmine Grimaldi, Deniz Tortum
Ma (Ucraina), Regia Maria Stoianova
One Day in Aleppo (Suedia, Siria), Regia Ali Alibrahim
Our Song to War (Belgia, Franța), Regia Juanita Onzaga
Password: Fajara (Spania), Regia Sévérine Sajous, Patricia Sánchez Mora
They just come and go (Croația), Regia Boris Poljak
Valea Jiului – Notes (Germania), Regia Alexandra Gulea
- AFF DOCSCHOOL – STUDENT (15 filme)
Call Him President (Marea Britanie), Regia Marie-Emma Paoli
Daiana (România), Regia Ozana Nicolau
EXIT (Germania, Israel), Regia Katharina Woll
Fitzcarraldo Syndrome (Elveția), Regia Laura Morales
Ink of Yam (Germania), Regia Tom Fröhlich
It Was Tomorrow (Italia, Marea Britanie), Regia Alexandra D’Onofrio
Maregrave (Belgia), Regia Justine Cappelle
Marie (România), Regia Letiția Popa
Meuthen’s Party (Germania), Regia Marc Eberhardt
My father, Imre (România), Regia Andreea Stiliuc
My Voina (Cehia), Regia Zora Čápová
Remnants of a Conversation (Marea Britanie), Regia Jules Leaño
The End (Slovenia), Regia Vid Hajnšek
The Ship Of Gold (Belgia, Canada), Regia Siham Hinawi
The sun will rise (Haiti, Franța), Regia Gessica Généus
Festivalul Astra Film Sibiu a fost lansat în 1993 ca un proiect inovator în Europa Centrală și de Est și a avut timp de 25 de ani o contribuție semnificativă la stabilirea unui cadru pentru dezvoltarea cinematografiei documentare în întreaga regiune și în special în România. Astra Film Festival a atras constant atenția industriei asupra artei filmului de non-ficțiune, sprijinind dezvoltarea genului și deschizând noi orizonturi pentru realizatori. Astra Film Festival 2018 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.
Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
„Țăndări” – primul lungmetraj regizat de Bogdan Naumovici – invită publicul...